"Primul volum al trilogiei Cronici din Mânăstirea Roșie, Maresi este o carte despre chipurile întunecate ale Răului și despre puterea magică a prieteniei capabile să învingă totul, povestea unei fete care descoperă pe insula femeilor nu numai cunoașterea din cărți, dar și forța străveche, irezistibilă, redutabilă a feminității."

Maria Turtschaninoff (n. 1977) a început să scrie încă de la vârsta de cinci ani. Autorii ei preferați sunt Michael Ende, J.R.R. Tolkien, Ursula K. Le Guin, C.S. Lewis. A devenit cunoscută pentru abilitatea ei de a crea lumi fictive impregnate de realism magic, inspirate din istorie și conținând elemente din mitologie și povești. Romanele sale pentru adolescenți (Arra, Underfors, Anaché, Maresi) iau adus Mariei Turtschaninoff Finlandia Junior Prize, The Swedish YLE Literature Prize și Society of Swedish Literature Prize.

„Maresi este povestea dramatică, scrisă cu multă îndemânare și fantezie, a unei lumi matriarhale izolate pe o insulă, un refugiu pentru fetele care au reușit să scape din comunități conservatoare și opresive. În această carte plină de un suspans feroce, memorabilă, cu acțiunea situată întrun trecut nedeterminat, există multe analogii cu femeile și fetele din societățile moderne: cunoașterea îi oferă lui Maresi, personajul principal, puterea de a schimba lumea.“ - Juriul Finlandia Junior Prize 2014

Portretul reginei, Emmanuel Kattan, traducere Diana Crupenschi

Colecția Romanul secolului XXI

„Doamna se întinde, suspină, închide ochii. Corpul ei nu mai e decât o istorie, o mașinărie familiară, dar străină viitorului. Străină, mai ales, speranțelor care, spre propriai uimire, își mai găsesc adăpost în ea. Nu pentru că ar fi gata să se abandoneze unei dorințe noi, ci mai degrabă fiindcă dorința de a exista pentru altul, nevoia fizică de a fi ținută și strânsă în brațe de un bărbat, continuă să trăiască întrun colț al conștiinței ei, ca o amintire neglijată, ca rochia de seară albastră de culoarea nopții care nu i se mai potrivește și pe care no va mai purta niciodată, dar se încăpățânează să o păstreze în fundul unui dulap, protejată cu grijă de o husă din plastic, pentru orice eventualitate“ (Portretul reginei).

Emmanuel Kattan a studiat filosofia la Universitatea din Montréal, orașul său natal, și la Oxford. Șia publicat primul roman, Nous seuls (Noi singuri), în 2008 la Éditions du Boréal. Au urmat Les Lignes de désir (Cărări clandestine), în 2012, tradus de Editura Univers, și Le Portrait de la reine (Portretul reginei).

Problema umană, François Emmanuel, traducere Irinel Antoniu

"Ce legătură există între lumea corporatistă contemporană şi Holocaust? În această narațiune alegorică, François Emmanuel scoate în evidenţă dezumanizarea produsă prin cinismul unui limbaj abstract şi tehnic. Eroul cărţii, psiholog întro mare firmă, primeşte ingrata misiune de aşi supraveghea propriul şef, dar mizele se dovedesc mai mari decât bănuise, iar peste dramele prezentului (criză, concedieri, restructurare) se profilează în filigran ororile trecutului."

François Emmanuel (născut la Fleurus, în Belgia, în 1952) este de profesie psihiatru. Participarea, în 1979, la Teatr Laboratorium al marelui regizor Jerzy Grotowski îl va stimula să scrie ficțiune. Debutează în 1989 cu romanul Retour à Satyah şi continuă să publice constant atât proză, cât şi poezie. La Passion Savinsen îi aduce în 1998 Premiul Rossel, iar Regarde la vague Premiul Trienal pentru roman în 2007. În 2004, devine membru al Academiei Regale de Limbă şi Literatură Franceză din Belgia. La question humaine (2000), tradusă în cincisprezece limbi, este ecranizată de regizorul Nicolas Klotz, cu Mathieu Amalric în rolul principal.

Escal-vigor, Georges Eekhoud, traducere Irinel Antoniu

"Castelul EscalVigor şi insula din jurul lui, Smaragdis, sunt scena pe care se construieşte utopia tânărului nobil Henry de Kehlmark. Dorinţa acestuia de a trăi conform naturii sale se loveşte de prejudecăţile unei întregi comunităţi care, deşi nu se dă înapoi de la propriilei excese, nu poate accepta dragostea dintre doi bărbaţi."

Georges Eekhoud (18541927) a debutat cu două volume de poezii, dar avea să se impună prin romane precum Kees Doorik (1883) sauNoua Cartagină (1888; până acum singura carte tradusă în română, în 1958). Naturalismul său atrage laudele lui Émile Zola. Un veşnic revoltat împotriva constrângerilor sociale, se apropie de mişcările anarhiste. Romanul EscalVigor (1899), unul dintre primele romane moderne care tratează deschis homosexualitatea, provoacă un scandal, iar autorul este urmărit în justiţie; este în final achitat, şi cu ajutorul unei scrisori de susţinere semnate, printre alţii, de Zola, André Gide sau Anatole France. În 1920 devine membru al Academiei Regale de Limbă şi Literatură Franceză din Belgia.

Ziua Morților, Cees Nooteboom, traducere Luminița Bobu

Seria de autor Cees Nooteboom

"Un regizor olandez de documentare filmează lucruri socotite de ceilalţi banale şi neinteresante, întrun Berlin care poartă, asemenea lui, o tragică urmă a trecutului. Existenţa lui în mijlocul unui grup pitoresc de prieteni – care amestecă discuţiile despre artă şi istorie cu ospeţe la fel de spectaculoase – este tulburată de apariţia unei femei misterioase. Cineastul încearcă atunci să unească toate acele cadre vagi şi să dea sens propriei sale vieţi, iar povestea de dragoste se inserează în întinsa meditaţie asupra istoriei şi amintirii care este romanul lui Nooteboom."

Cees Nooteboom (n. 1933) a debutat în 1955 cu romanul Philip și ceilalți. Opt ani mai târziu, a publicat Cavalerul e mort, un scurt roman borgesian despre un scriitor care se sinucide, lăsândui manuscrisul cărții sale neterminate unui alt scriitor, care la rândul lui repetă istoria. Următorul roman, Ritualuri, a fost cartea care la consacrat cu adevărat pe Cees Nooteboom, distinsă cu Pegasus Prize, primită cu foarte multe elogii în Olanda și tradusă în mai multe limbi. Următoarea poveste, Paradisul pierdut, Vulpile vin noaptea iau adus un renume excepțional lui Cees Nooteboom, care a primit numeroase premii literare și a fost de multe ori menționat ca un candidat la Premiul Nobel. Ziua Morților a fost salutată de presa literară ca „o carte de o frumusețe orbitoare“ (De Volkskrant), „un roman în care autorul aduce în discuție toate întrebările pe care ar trebui să și le pună oamenii secolului XX“ (De Telegraaf).

Biografia, Didier Desbrugères, traducere Ana Mihăilescu

Colecția Globus

"Fiecare copil vine pe lume cu biografia gata scrisă. E responsabilitatea părinţilor, desigur, să angajeze din timp un biograf bun. Dar biografii buni nu se găsesc chiar pe toate drumurile, iar tarifele lor sunt destul de pipărate. Cu bani puţini, Harry şi Zadel nuşi permit săi cumpere fiului lor, Simon, decât o biografie de mâna a doua, ba chiar una neterminată. Când viaţa lui se apropie de paginile albe, Simon descoperă că mai sunt şi alţii ca el, oameni cu biografii incomplete sau ale căror destine prescrise sau pierdut întrun incendiu sau care sau revoltat şi au reuşit să se elibereze singuri din capcana cuvintelor. Biografia este o distopie transparentă care îmbină în mod fericit eleganţa stilului cu o cunoaştere aprofundată a naturii umane şi cu un umor cu totul special. Nu suntem şi noi condiţionaţi, în mare măsură, de proiectele pe care ni leau schiţat părinţii în copilărie? Nu ne dorim, uneori, să ia altcineva în locul nostru hotărârile importante? Şi dacă ar fi chiar aşa? Şi dacă autorul propriilor noastre biografii ar fi un scriitor veleitar oarecare, unul leneş şi prostdispus, nu tocmai o forţă divină? Dacă, în lipsa unui corector bun, în vieţile noastre sar strecura greşeli catastrofale?"

Didier Desbrugères s-a născut în 1960 şi locuieşte în Bretagne. A ţinut o galerie de artă, a lucrat în domeniul aeronauticii, a practicat pictura şi sculptura. A debutat în 2010 cu romanul Delegatul (premiul Draveil pentru roman de debut), apoi a publicat romanul Biografia(2013) şi volumul de proză scurtă Limon (2014). 

„Fratele mai mic al lui Kafka şi Dostoievski“ - Ouest-France.

„În Biografia, nu emoţia este cea care adânceşte un rid nou pe chipul cititorului, ci chiar surpriza. […] Astfel de romane sunt hrană, omagii aduse stomacului nostru literar. Se întâmplă adesea să te simţi absorbit de o lectură, mult mai rar să simţi cum ieşi din ea stors, răvăşit, încântat, ca de pe o altă planetă.“ - Le Vif

„Un univers se impune. Şi, de asemenea, un autor cu o scriitură unică, vibrând de umanitate. Această poveste atemporală, volubilă şi complexă, devine, în acest fabulos teatru care e viaţa, rând pe rând amuzantă, stranie, umanistă şi profundă […] Cu un stil strălucitor graţie căruia redescoperim toată bogăţia limbii franceze şi curioasele ei subtilităţi, Didier Desbrugères ne conduce spre cel mai profund strat al sufletului omenesc.“ - Librăria Gargan’Mots