În curând la Editura QUANTUM!
„— Știi de ce m-am îmbătat? mă întrebă, schimbându-se la faţă.
Deveni serios. Oftă apăsat, buzele lui schimonosind supărare în loc de acel zâmbet atât de rar pe figura lui. Atunci m-am încruntat. Veselia i se stinse brusc din irisurile de abanos. Parcă era vorba de stele prinse de zorii prea repezi ai zilei. În adâncimea lor se scălda feeric într-o baie fierbinte hotărârea, acea tristeţe molipsitoare pe care veşnic o regăseam la el, făcându-mă să mă pierd în privirea lui, să nu îmi mai doresc calea de întoarcere, să rămân blocată acolo pentru totdeauna.
Am scuturat din cap, aşteptând răspunsul lui. A oftat. Mi-a mângâiat obrazul cu două degete calde şi s-a aplecat spre mine, continuând:
— Ca să uit de tine.
Am tresărit.
— Ca să trezesc demonii mizerabili din mine. Aceştia să născocească rele despre tine, să afle un motiv pentru care să te urăsc, iar dacă nu se poate întâmpla aşa, măcar să îl născocească… Să mintă despre tine ca să încep să te detest, să te resping şi să fug de tine ca un nebun…
— Chiar vrei să faci aşa ceva? l-am întrebat, suspinând din cauza loviturilor primite în adâncul pieptului meu.
Vântul cânta între noi, ţesând priceput o gravă melancolie ce-mi aducea lacrimi în ochi.
— Aş vrea… Dar crezi că se poate? Crezi că un nebun poate fugi de propria lui nebunie? Tu crezi?”
0 comments