Recenzie: My Heart and Other Black Holes de Jasmine Warga
↠ Gen: young-adult
↠ Vârstă: +14 ani ↟ nivel: B1/B2
↠ Mulțumesc mult de tot Books Express pentru acest roman <3
↠ Comandă de aici.
Aysel and Roman are practically strangers, but they've been drawn into an unthinkable partnership. In a month's time, they plan to commit suicide - together.
Aysel knows why she wants to die: being the daughter of a murderer doesn't equal normal, well-adjusted teenager. But she can't figure out why handsome, popular Roman wants to end it all....and why he's even more determined than she is.
With the deadline getting closer, something starts to grow between Aysel and Roman - a feeling she never thought she would experience. It seems there might be something to live for, after all - but is Aysel in so deep she can't turn back?
Hi, I'm Jasmine. I live and write in Cincinnati, Ohio.
Since I find it exceedingly uncomfortable to write about myself, I will keep this short. My first novel, MY HEART AND OTHER BLACK HOLES was published by Balzer + Bray/HarperCollins on February 10, 2015. It has been translated into over 20 different languages and optioned to be a major motion picture by Paramount with Anonymous Content producing. My second novel, HERE WE ARE NOW, will be published by Balzer+Bray/HarperCollins on November 7, 2017. It's about music and secrets and identity and I'm very excited for you to read it.
Things I like: Animals (of all sorts!), especially my cat, Salvador, and my puppy, Scout. Surrealist sketches. Iced coffee. The night sky. Old swing sets. Warm summer nights. Moody music. The smell of eucalyptus and thyme. Rainy mornings. Avocados. Cozy socks. (This list could get obnoxiously long so I will stop here.)
Things I do not like: Talking about things I dislike.
Problema suicidului apare tot mai des în literatura young-adult a deceniului, încercând, astfel, să tragă un semnal de alarmă în legătură cu problemele cu care se confruntă adolescenții și lipsa de comunicare între ei și păriți, dar și între ei și societate. Dacă citești mai multe astfel de romane, ajungi la concluzia că în mare sunt identice, ele prezentând depresia ori anxietatea în același context, dar la intensități diferite. Pentru că se observă diferența dintre o scriitură sinceră, când autorul a avut o legătură directă cu povestea, și una ușor superficială, distantă, obiectivă. Romanul de față face parte din prima categorie, Jasmine scriindu-l după moartea unui prieten apropiat care a murit. Aysel a fost, spunea ea, vocea prin care autoarea a reușit să dea formă durerii ei.
„I've been thinking a lot aboit the energy of the universe. And if energy can't ever be created or destroyed, only transferred, what do you think happens to people's energy once they die?”În romanul lui Jasmin Warga, doi adolescenți știu deja cum are să se termine povestea lor. Aysel e convinsă că viața ei nu va mai fi niciodată la fel, nu după cele întâmplate cu tatăl ei. Nu se regăsește în sânul celei de-a doua familii, cea a mamei ei, nu se regăsește printre colegii de la școală, ori la muncă. Nu mai e ea, ci o simplă fantomă ce se estompează pe zi ce trece. Pe un sie destinat persoanelor care vor să comită suicidul, îl întâlnește pe FrozenRobot - adică pe Roman - care propune o ultimă călătorie pe 7 aprilie. Aysel acceptă, puțin indiferentă la început, nesigură oarecum de persoana acestui individ.
Însă Roman nu e vreun dubios ori vreun tip care s-o lase baltă. El e sigur de ceea ce vrea să facă pe 7 aprilie. Vrea să moară, să scape de vina ce-l macină și acum, la aproape un an distanță. Dar de ce? Se pare că Roman a fost un tip destul de popular, iubit de societate și prietenos. De ce s-ar transforma atât de brusc în „unul dintre acei copii”? Cred că personajul său este un bun exemplu că oricui i se poate întâmpla. Nu trebuie să fii un outsider, un ciudat ori o persoană provenită dintr-o familie dezbinată pentru a simți că ceva s-a schimbat la tine, atât de brusc încât tot ce vezi în jurul tău e negru și fără sens, iar tu nu te mai regăsești în nimic, simțind în interiorul tău această gaură neagră ce se mărește pe zi ce trece.
Călătoriile pe care cei doi le fac pentru a găsi locul perfect, pentru a crea iluzia necesară cum că sunt doar doi amici care vor să se cunoască mai bine, paradoxal, îi apropie din ce în ce mai mul. Însă zilele zboară, iar aprilie se apropie cu repeziciune. Aysel pare că ar vrea să dea înapoi, însă i-a promis lui Roman că avea să sară cu el de pe stâncă în acea zi. Și dacă... dacă reușește să-l convingă să nu sară? Cu cât se gândește mai mult la acest lucru, Aysel începe să spere că poate va reuși, poate că Roman n-avea să vrea să mai sară de pe stâncă. Dar dacă el nu are, de fapt, nevoie de ea pentru a sări? Sau dacă reușește să o convingă că alegerea lor e cea mai bună variantă?
„I wonder if that's how darkness wins, by convincing us to trap it inside ourselves, instead of emptying it out.”Iată cum reușește un roman să mă țină trează până noapte târziu, cu inima în gât și ochii în lacrimi, dorindu-mi din tot sufletul să nu se sfârșească așa cum presimțeam. Dacă la început Aysel și Roman mi se par reci, distanți și ușor indiferenți și banali, pe parcurs, relația lor sădește în mine un sâmbure de speranță, iar fiecare mic gest aproape insesizabil mă face să tresar, crezând în posibilitatea unui final fericit. Cine ar fi crezut că între două persoane întâlnite într-o astfel de conjunctură se poate crea o legătură atât de strânsă? Însă gândul că ei vor sări pe 7 aprilie mă face să mă întreb dacă nu cumva mesajul cărții este cu totul altul. Poate că nu este despre speranță, despre faptul că există un viitor mai bun care biruie, ci despre cât de crudă este lumea în care trăim și cât de greu este să trăiești cu anumite lucruri. Cât de greu îi este lui Aysel să trăiască cu frica că va ajunge ca tatăl ei, cât de greu îi este lui Roman să trăiască cu vinovăția...
Replicile acide, pașii timizi, aproape inocenți, micile gesturi și poveștile celor doi te fac să îndrăgești povestea din ce în ce mai mult, ajungând într-un punct în care vrei pur și simplu să închizi cartea, fără a citi sfârștiul, finalul iminent al celor două personaje. Empatizezi cu ele, fie și pentru o fracțiune de secundă. Cu Aysel și relația ei cu colegii, cu atmosfera de la locul de muncă, cu mama lui Roman care crede în iluzia cum că fiul ei e pe un drum mai bun, cu poveștile lor și în final, cu decizia lui Aysel. Poate că sunt și finaluri fericite până la urmă...
„And this time, I can feel my hand. I can feel everything. And I want to keep feeling everything. Even the painful, awful, terrible things. Because feeling things is what lets us know that we’re alive.And I want to be alive.”M-am bucurat enorm că am reușit să citesc cartea în original, fără vreo barieră de traducere care să spulbere magia cărții. Pot spune că am înțeles-o diferit față de cum aș fi înțeles-o dacă aș fi citit-o în română. Glumele sunt altfel, jocurile de cuvinte sunt altfel, titlul e altfel și emoțiile sunt, parcă, mai intense, ca și cum te-ai apropia din ce în ce mi mult de o sursă de căldură. Am citit recomandarea de pe spate și de atunci mi-am zis că o să fie o carte pe care am s-o îndrăgesc, însă acum o văd complet greșită. Pentru că nu e un „must-read pentru fanii John Green și Stephen Chbosky”, ci un must read pentru fanii lui Jennifer Niven, care mi se pare mult mai apropiată de Warga decât cei doi autori. Căci și Jennifer și Jasmine scriu atât de sincer despre durere și despre aceste probleme tabu, pe care părinții ori adulții evită să le discute, încât îi fac pe adolescenți și mai receptivi.
„Depression is like a heaviness that you can’t ever escape. It crushes down on you, making even the smallest things like tying your shoes or chewing on toast seem like a twenty-mile hike uphill. Depression is a part of you; it’s in your bones and your blood.”Oare cei din jurul lor știu despre planul celor doi adolescenți? Care sunt poveștile lor? Cum va reacționa Roman când va afla că Aysel plănuiește să nu mai sară de pe stâncă? Ce a făcut-o să se răzgândească? Ce se va întâmpla pe 7 aprilie? Și de ce a ales Roman această dată? O poveste emoționantă care se desfășoară în decursul a 26 de zile și care reușește, pe zi ce trece, să adâncească găurile din inimile lui Aysel și Roman atât de mult încât tot ce mai rămâne nu e nimic altceva decât durere. O durere care îi apropie pe cei doi și care reușește să rupă barierele ficțiunii, ajungând și în sufletul cititorului. Iar când toată durerea se dizolvă și finalul fericit pare iminent, atunci e momentul în care inima cititorului se va sfâșia complet! Nu vă pot recomanda îndeajuns de mult acestă carte și nu am cuvinte destule pentru a vă face să înțelegeți avalanșa de sentimente care m-a lovit. Vă îndemn doar s-o citiți!
„Do you believe in other universes? Do you think there's another dimension where we're happy?”
0 comments