Recenzie: You / Not everyone wants to be followed

by - ianuarie 26, 2019


↠ serial apărut în 2018 / recenzie pentru sezonul 1
↠ gen: dramă, thriller, psihologic, dragoste
↠ distribuit de Netflix
↠ bazat pe romanul „Tu” de Caroline Kepnes, Ed. Herg Benet, 2017
↠ Rating:


Sunt atât de entuziasmată să vă povestesc despre acest serial, încât nici nu știu de unde să încep. Ok, cred că mai bine vă spun că „You” este unul dintre serialele mele preferate din ultima vreme și că nu mă așteptam ca un astfel de serial, o dramă-cu-iz-de-thriller wannabe, să mă prindă atât de tare. Îndeajuns încât să stau trează până la 3 dimineața, două nopți la rând - trei, dacă o punem și pe asta în calcul, când stau și scriu -, în perioada sesiunii când ar trebui să mă concentrez pe examene și pe învățat. Dar nu mai ai cum. Odată ce ai reușit să guști din primul episod, ei bine... restul devine deja dependență, just wait for it!


„You” explorează acea linie fină dintre iubire și obsesie, dintre a deveni erou și a ajunge de fapt un dușman. Ideea cum că iubirea este mai presus de orice devine apocaliptică și realizăm cât de vulnerabili suntem pe rețelele de socializare, unde oricine poate avea acces la o mică parte din noi. Este despre conștientizarea pericolului în mediul online unde oricine te poate găsi și poate afla totul despre tine, la doar un clic distanță. Posterul nu divulgă prea multe. Poate te face să crezi că este o poveste siropoasă de dragoste, între un el și o ea care or să sfârșească miraculos, dar deloc spectaculos, într-un „și vor trăi fericiți până când moarte îi va despărți”. Ei bine, nu ești departe de adevăr, dar hai să punem totul sub o altă perspectivă. 


Joe este librar, iar viața lui e destul de simplă. Poate că simplitatea stilului său nu ți-ar atrage atenția într-o zi, pe stradă, la metrou, într-un bar. Dar Joe e mai mult decât un introvertit. Mintea lui țese scenarii și captează detalii pe care mulți dintre noi le-ar trece cu vederea. Analitic și atent, el nu are cum să nu observe prezența feminină ce radiază în întreaga librărie. Fata cumpără cartea recomandată de el și se prezintă zâmbind: Beck. Beck... Beck care iese din librărie, dar care deja i-a furat inima lui Joe.


Curios să afle cât mai multe despre ea, acesta se transformă în umbra pe care Beck o poartă - acasă, la job, cu prietenele în oraș. Ceea ce poate mulți americani ar numi stalker, se transformă curând în varianta francezilor de voaior. O obsesie bolnăvicioasă pare să îl cuprindă pe Joe și trebuie neapărat să intre în viața lui Beck. Dar cum? Poate că soarta este de partea lui, căci după o întâlnire neplanificată la metrou, viețile celor doi se vor schimba radical. Este oare un lucru bun să îl lași să intre pe cel care până acum urmărea pas cu pas totul de la distanță? 


Se naște astfel o poveste de dragoste între cei doi, însă s-a oprit oare obsesia lui Joe odată cu atingerea scopului, și anume să ajungă în viața lui Beck? Dar dacă iubirea poate fi de la bun început otrăvitoare? Tu cât de departe ai merge pentru a proteja persoana la care ții cel mai mult?


L-am adorat pe Joe încă din prima scenă și am ajuns să îl iubesc până la final. Grimasele, emoțiile prin care trece, frământările pe care acesta le are trec de ecran și îți invadează mintea. Atunci știi că Penn Badgley este poate un nume după care să te uiți mai des în distribuții. Nu știu dacă asta se datorează actorului (care, din câte am înțeles, îți poate fi familiar datorită rolului din „Gossip Girl”), personajului în sine sau poveștii, dar până în ultimul moment îl crezi pe Joe. Îi justifici toate acțiunile, oricât ar fi de bolnăvicioase și psihopate pentru că în fond, face totul pentru iubire. Și iubirea e cel mai important lucru din lume, nu? 


Iar Beck... oricât de clișeică ar fi ca personaj, îți devine dragă. O îndrăgești pentru că o iubește Joe, o vezi prin ochii lui, iar ea devine o imagine idealizată a iubitei. Îi urăști prietenele pentru că sunt prea superficiale, ți se pare nedrept că dincolo de lumea lor închisă de îndrăgostiți, nimic nu e perfect. Că vecinii se ceartă, copiii lor au un destin nefast, că banii nu ajung pentru chirie, că jobul nu e perfect și că nu îți poți alege familia.



Și că tot vorbeam despre prietene... Shay Mitchell m-a super surprins. O mai știți pe Emily din Pretty Little Liars? Aparent poate fi mai puțin smiorcăită și mai mult #girlboss, iar Shay chiar poate mai mult de atât! Peach este întruchiparea posesivității, a răutății, și totuși poartă chipul celei mai bune prietene. Oare?


Nu știu cât de mult am reușit să sintetizez ceea ce m-a făcut să simt acest serial, de la fericire, iubire, teamă, tristețe... tot, toate amestecate, văzute prin ochii lui Joe, înțelese cu mintea lui. Momentele amuzante nu întârzie să apară și clipele frumoase de cuplu te bântuie până în final. Probabil singurul lucru pe care l-aș fi schimbat. Pentru că atât de „brutal” pe cât poate părea, nu te surprinde. În interiorul tău știai că avea să se termine așa, doar că încă mai sperai să vină acel twist, acea parte de „aha!” care să întoarcă povestea. Dar... doar așteaptă și ultimele secvențe. Nu te pripi...!






You May Also Like

0 comments