Despre iubire și război în World on Fire de la BBC

by - octombrie 19, 2019


Am dat pur și simplu din întâmplare peste acest serial, într-o zi când credeam că sunt prea plictisită să fac ceva, dar uite că primele episoade, de aproape o oră fiecare, m-au ținut în priză!

Sinceră să fiu, afișul a fost cel care m-a convins, cel care mi-a făgăduit că va fi un serial bun. Și doar trebuie să fie reușit, că doar e produs de BBC, nu? (vezi și Sherlock) Dar nu grafica lui, jocul de culori și lumini m-ar fi convins, ci imaginea centrală cu Jonah Hauer-King - pe care îl iubim și îl îndrăgim deoarece a dat viață personajului Andrius Aras (vezi „Printre tonuri cenușii” de Ruta Sepetys). Mbine, ar mai fi de menționat și Sean Bean aka Ned Stark, ori Helen Hunt (care are mult prea multe filme la activ și care sigur e o față ușor de recunoscut), precum și mulți alți actori care, deși debutanți, au un mare potențial.



Suntem în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, plimbându-ne alături de personaje, din Anglia în Franța, în Polonia și în Germania. Un traducător britanic îndrăgostit, plecat în Varșovia, în delegație. O iubită care îl așteaptă acasă, portretul femeii moderne, emancipate. O jurnalistă din America, situată în Germania, care face o descoperire uimitoare la granița cu Polonia. O poloneză care își pune în balanță opțiunile pentru un viitor mai bun. Părinți cu așteptări. Copii rebeli. Sau prea cuminți. Focuri de armă. Morți. Orfani. Război. Comploturi. Lupta pentru supraviețuire. Ceva ce se vrea a fi o mini-serie, dar care este foarte bine realizată, cu un aer boem și sumbru pe fundalul unui dezastru iminent, care te ține lipit de ecran și care te transpune într-o altă lume.



Îmi place să cred despre acest serial că are ceva din The Marvelous Mrs. Maisel și cărțile Rutei Sepetys prin puterea pe care o arată personajele feminine, independența și emancipare acestor femei de la mijlocul secolului XIX, amestecată cu brutalitatea evenimentelor și veridicitatea cadrelor. (Okok, scenele cu decese mai trebuiau lucrate, însă) faptul că actorii vorbeau poloneză sau germană în loc de engleză mi-a plăcut la nebunie și arată implicare din partea producției, dar dovedește și seriozitatea cu care se poate lăuda BBC. Și până la urmă le crezi pe toate! Personajele sunt diversificate și puternic individualizate - avem chiar și contextul queer al anilor '40 sau despre cum să fii un om dintr-o minoritate într-o Europă cuprinsă de febra „nației pure”.



Dacă în adaptarea „Printre tonuri cenușii” Jonah a fost șters și nu i-am putut observa talentul actoricesc, aici este complet în lumina reflectoarelor și vai, cât de ușor este să te îndrăgostești de el! Pus în fața unor situații delicate și prins în mrejele unor iubiri întortocheate, Harry pare un personaj care v-a suferi transformări majore pe parcursul celorlalte episoade (spre deosebire de „perechea” sa, Lois, care are un caracter puternic și este încadrată de anumite principii morale). Ele se observă încă de la început, da, însă timid, spectatorul fiind martor la maturizarea personajului.



Am fost surprinsă să-l văd pe Sean Bean într-un atât de șters față de cel cu care ne-am obișnuit în „Urzeala tronurilor”. Imagine paternă, Sean este mult mai docil și mai resemnat cu întâmplările din viața sa. Nu se impune atât cât ar trebui și pare lipsit de iubire față de copiii săi. Cadrele în care îl vedem singur, însă, ne arată că personajul este mai mult decât arată și că poartă anumite lupte interioare.



Sunt multe personaje care apar în acest tablou de război, părând greu să le urmărești individual evoluția. Însă fiecare în parte reprezintă o piesă vitală în a înțelege contextul  local al începutului de secol. Cred că acest serial ne arată cât de ușor se poate schimba totul în jurul nostru, chiar și într-o clipită! Am un sentiment cum că v-a deveni unul dintre serialele mele preferate, iar dacă apăreau toate episoadele de-o dată, cu siguranță l-aș fi devorat într-o singură zi. Vi-l recomand, mai ales dacă sunteți înclinați mai mult spre această parte istorică sau dacă pur și simplu sunteți curioși sau curioase (în special în legătură cu Jonah).


Kasia (Zofia Wichlacz) și Harry (Jonah Hauer-King)
jurnalista venită din America (Helen Hunt)
Harry și Lois (Julia Brown)





You May Also Like

0 comments