„O carte de suflet care oferă cititorului o invitaţie la o călătorie tihnită şi plină de farmec prin Iaşii de odinioară. Călăuza este prinţul român Rudolf Suţu (1880-1949). Prinţul îşi iubeşte oraşul, care nu înseamnă pentru el doar o colecţie de case frumoase, de străzi, de grădini, ci şi un mănunchi de amintiri personale şi de istorii preluate de la bunici, de la părinţi, de la rude. Cronicar îndrăgostit de oraşul lui, Rudolf Suţu îi cunoaşte trecutul şi îi înţelege până în cele mai rafinate detalii mecanica socială. Datorită lui, ne putem şi noi astăzi întâlni cu notabilii Iaşiului de altădată, cu boieri de viţă veche şi cu oameni de litere, cu acele elite reale, care au construit civilizaţie. De la Familia Regală la Badea Cârţan sau Barbu Lăutarul, de la moşieri la francmasoni şi la artişti, de la frumuseţile epocii, reginele seratelor strălucitoare, la profesorii sobri de altădată, de la beizadele la membri ai Jockey Clubului, Iaşiul trecutului ne devine nouă, celor de azi, familiar prin oamenii vii şi interesanţi care l-au locuit sau l-au vizitat. Vom găsi la Rudolf Suţu evocări ale unor personalităţi precum Mihai Eminescu, George Enescu, Spiru Haret, Costache Negruzzi, Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Matei Millo şi, fireşte, multe nume mari ale boierimii moldovene. Să ne lăsăm, aşadar, fermecaţi de Iaşii de odinioară...” Filip-Lucian Iorga

„Iaşiul descris cu atâta patimă de Rudolf Suţu, un adevărat cronicar peste timp, este Iaşiul generaţiilor care l-au precedat, al genitorilor şi al buneilor săi. El este, bineînţeles, idealizat de cronicar, care, fără voia sa, din pasiune, se lasă antrenat într-un fel de «cristalizare», asemeni celei descrise de Stendhal, atribuindu-i numai virtuţi şi calităţi, ulterior pierdute pentru veşnicie. Cu toată această viziune romantică, lectura Iaşilor de odinioară constituie o plăcută şi instructivă călătorie în timp, peste veacuri, din care cititorul nu poate reveni decât îmbogăţit şi satisfăcut, asemeni unui arheolog care descoperă vestigiile unei civilizaţii pierdute.” – Radu Negrescu-Suţu

RUDOLF SUŢU (1880-1949) este un prinţ român dintr-o veche familie fanariotă, strănepot în linie dreaptă al lui Alexandru-Vodă Suţu, domn atât al Moldovei, cât şi al Ţării Româneşti, în prima parte a secolului al XIX-lea.

„Aceste memorii reprezintă fără îndoială o operă literară, dar şi un izvor istoric de prima mână, ajutând la reconstituirea unei epoci trecute şi mai ales la înţelegerea ei. Autoarea, aparent detaşată de problemele pe care le tratează în proiectul ei de reînsufleţire, este o purtătoare de cuvânt a unei lumi ce a fost şi nu mai este, dar care a avut rosturile ei. Între altele, această categorie socială a ajutat tânăra Românie să se integreze ca o entitate europeană în lumea care se reconstruia, ea însăşi reuşind să-şi găsească un loc firesc în modernitate, cel puţin până la marile răsturnări care au avut loc în veacul XX, înlăturând-o din istorie!” – Acad. Dan Berindei 

„Mama mea, Roxane (Pussy) Callimachi, născută în 1918, era fiica Anei-Maria Callimachi. Mama a fost infirmieră la Crucea Roşie, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe frontul din Rusia, şi cineva mi-a spus că unde cădeau cele mai multe bombe, acolo era şi mama. A avut multe de îndurat şi s-a prăpădit la 60 de ani. Pe bunica am cunoscut-o destul de puţin. Ea a plecat din România în 1940. Noi am plecat două decenii mai târziu. Locuiam în ţări diferite, bunica în Anglia şi eu în Franţa, ceea ce nu a facilitat contactul. Ne-am întâlnit de două ori. Prima dată, în mai 1960, când am sosit la Paris, iar a doua oară la Londra, unde am locuit şi eu pentru o vreme, în 1964. Întâlnirea de la Londra a fost foarte agreabilă, iar bunica m-a invitat la premiera filmului My Fair Lady cu Audrey Hepburn şi Rex Harrison. Nu ne-am mai văzut niciodată de atunci. Între timp, m-am măritat şi am devenit mamă, iar la moartea bunicii, în 1970, mama a fost singură la Londra, la înmormântare." - ANA-MARIA CALLIMACHI

Urmaşă a vechilor boieri Văcăreşti şi Măneşti, Ana-Maria Văcărescu s-a născut în 1892 şi s-a căsătorit în 1911 cu prinţul Jean Callimachi. În 1940 a plecat din România şi a trăit în exil, în Marea Britanie. A publicat această carte de memorii în limba engleză, în 1949, şi a murit în 1970, la Londra.