De secole, Alex Night și Emil Stone au tânjit după Evie, dar motivele lor sunt diferite. Atunci când amândoi susțin că sunt sufletul ei pereche și îi povestesc despre un trecut de necrezut, Evie își dă seama că nu este fata despre care a crezut că este. 

În curând, Evie se găsește în mijlocul unei lupte străvechi între protectorii sufletului și distrugătorii sufletului. Cu un trecut pe care nu-l înțelege și un viitor periculos, Evie trebuie să hotărască în cine poate avea încredere. 

„ETERNAL STARLING”, prima parte a seriei „EMBLEM OF ETERNITY” de Angela Corbet, în curând în colecția Leda Edge :)

Mă credeți sau nu, dar cartea asta e „în pregătire” de prin 2010-2011. Iar acum că au adus vorba de ea, mă face să cred că editura nu-i chiar așa groaznică la noi apariții și contunări de serii precum pare. Bine, deja mi-au frânt inima când au zis că nu mai publică „Jurnalele Vampirilor”, dar acum că apar din ce în ce mai multe cărți noi, sper să se țină și de seriile pe care plănuiesc să le înceapă.

God bless! Norocul nostru cu această colecție (LEDA Edge)!

O liceană din orașul Padova, născută în Moldova, a reușit să devină una din cele mai citite scriitoare ale tinerilor italieni. Istoriile sale, scrise cu ajutorul smartphone-ului și publicate pe o platformă web, au devenit foarte populare, astfel că au ajuns într-un final în librăriile din Italia, materializate într-o trilogie.

Cristina Evans trăiește la Los Angeles și crede că are o viață perfectă, până în ziua în care părinții ei hotărăsc să se mute la Miami. Totul se năruie pentru adolescenta de șaisprezece ani, care se vede obligată să-și părăsească prietenii dintotdeauna și să ia totul de la capăt într-un alt oraș, la o altă școală. Deși Los Angeles-ul și cei mai buni prieteni de acolo rămân permanent în gândurile ei, Cristina reușește foarte repede să se acomodeze în noua casă și să se împrietenească cu câțiva dintre cei mai populari elevi ai liceului. Toți o primesc în cercul lor, mai puțin Cameron și Susan, iubita lui, care o privesc amandoi cu ostilitate. Și astfel, printre tot felul de întâmplări mai mult sau mai puțin plăcute, Cris reușește să-și facă o nouă prietenă, Sam, și se îndrăgostește de Matt. Deși lucrurile par să meargă din ce în ce mai bine în viața ei, ițele inimii ajung să se încurce tot mai mult când Cris și Cameron încep să-și dea seama că antipatia pe care o simt unul față de celălalt ascunde, în realitate, un sentiment complet diferit. Vor accepta oare cei doi tineri să privească în față această descoperire și să lupte pentru a fi împreună?

„«My dilemma...» este senzația internetului și a librăriilor, deopotrivă. Cititorii și fanii au înnebunit complet: nimic altceva nu mai există” - La Repubblica

Prima dată am văzut filmul și am ajuns la concluzia că nu-i ceva genial. Apoi mi-am zis să citesc și cartea, dar odată ce-mi făcusem o părere, era cam greu de schimbat...

Greg Gaines este genul de adolescent care vrea să treacă prin liceu invizibil. Îi știe pe toți și totuși nu cunoaște pe nimeni. Toți îl salută, dar nu-i sunt prieteni. Îi place să împartă tot liceul în grupuri și astfel îi e mult mai ușor să treacă neobservat. Pentru că nu se poate integra în gașce tipilor emo, a tocilarilor, a sportivilor sau a copiilor populari, Greg hotărăște că el e un copil fără grup, un outcast. Îl are doar pe Earl căruia îi spune „coleg de muncă” pentru că nu-i place să se refere la el ca la un prieten. În fond, el nu are prieteni. Și zice „coleg de muncă” pentru că împreună fac niște filme. Sunt remake-uri proaste după niște filme celebre. Și nu sunt proaste pentru că-s făcute de niște copii, ci pentru că nu au decor, anumite personaje lipsesc, iar povestea suferă schimbări majore. Așa se face că aceste remake-uri au ajuns să fie de fapt reinterpretări originale ale filmelor pe care băieții le-au văzut. Și deși pare ceva grozav, s-au hotărât să nu le arate cuiva vreodată.

Într-o zi, mama lui Greg îl anunță foarte îngrijorată că Rachel, o fată pe care Greg obișnuia s-o placă, s-a îmbolnăvit de leucemie. Și astfel, îl obligă pe acesta să-i facă o vizită. Ce-i drept, Greg nu a ținut legătura cu Rachel din... clasa a șaptea sau ceva. Iar acum i se pare foarte ciudat să apară la ușa ei și să-i spună cât de rău îi pare că are leucemie. Cumva, după multe încercări, cei doi ajung să se apropie, să se accepte și să petreacă timp împreună - deși în mare parte numai Greg vorbea, iar Rachel asculta, tușea sau râdea :D

Iar când starea ei de sănătate se agravează, Earl îi spune despre filmele pe care ei doi le fac. Ba chiar îi dă și câteva să le vadă și deși această idee nu-i surâde lui Greg, află că Rachel se dovedește a fi chiar o fană a filmelor lor stupide. Cine ar fi crezut... Și totuși, cum ai putea spune nu unei fete care urmează să moară?

Mi-a plăcut această carte pentru că nu e o poveste clasică de genul băiatul întâlnește fata, apoi se plac și rămân fericiți împreună până la adânci bătrâneți pentru că Rachel face cumva și scapă de leucemie. Nu. E o carte amuzantă, realistă cumva și într-un fel ciudată. Spun amuzantă pentru că de multe ori Greg se referă la el ca la o veveriță prin pădure. Se autoironizează și chiar insultă cititorul în încercarea sa de a termina de scris o „prostie de carte”. Cu toate acestea, Earl mi s-a părut mult mai amuzat și mult mai bine conturat decât în film (am citit câteva replici și în engleză și credeți-ma, sunt mult mai amuzante). Într-un final aceasta se dovedește a fi mai mult decât un băiat de culoare cu un anturaj dubios și asta mi-a plăcut mult. Sub orice carapace se ascunde ceva! Apoi zic realistă (cumva) pentru că discursul lui Greg e simplu și informal. Scrie ca și cum ar vorbi cu tot cu pauze și paragrafe în care ideile se repetă sau pur și simplu nu au sens. Simți cum personajul e mai mult decât un nume într-o carte. Și în final zic ciudată pentru că pe bune acum, dacă ați făcut cunoștință cu Greg, trebuie să știți că nu e nimic care să nu fie ciudat la el. De la tatăl său care vorbește cu pisica familiei ca și cum ar fi un om, până la replicile stupide pe care le spune în fața fetelor sau scenariile pe care și le face.



Într-un fel aș fi vrut mai mult de la acestă carte. Poate ca Greg să fie mult mai apropiat de Rachel (ca prieteni, zic), să nu fie atât de rece și indiferent în anumite situații (mai ales la final). Cu siguranță Earl rămâne personajul meu preferat din această carte, chiar dacă a fost mai mult secundar, episodic sau cum vreți să-i spuneți. Rachel mi s-a părut foarte ștearsă, dar asta probabil pentru că Greg a văzut-o așa. Cred că aș fi vrut finalul din film pentru că cel din carte mi s-a părut cam fad :/



Ce se întâmplă când Earl și Greg ajung cumva să se drogheze... din greșeală? Cum avansează leucemia lui Rachel? Cât de mult îi plac filmele făcute de cei doi? Când într-un final Greg hotărăște să-i facă un film lui Rachel, oare reușește să-l ducă la bun sfârșit? De ce se ceartă cu Earl? Cât de tare își neglijează Greg școala? Cum reacționează cei din jur când vine vorba de mersul la facultate? Unde ajunge relația dintre Rachel și Greg? Cum se termină totul? O carte ciudată despre Cat Stevens (pisica), un Greg panicat, Earl și o Rachel căreia îi plac pernele și remake-urile stupide. O poveste despre prietenie, liceu și finaluri-nu-prea-fericite pe care v-o recomand ca pe o lectură ușoară, amuzantă, relaxantă.

„Sincer? Habar n-am despre ce dracu' vorbesc.”



• Nota •










• Trailer •

Frankie Landau-Banks la 14 ani

Clubul De Dezbateri

„Iepuraşul" lui tata

O fetişcană cam tocilară

Frankie Landau-Banks la 15 ani

O tipă trăsnet

O limbă ascuţită

O dispoziţie arţăgoasă

…şi un nou iubit

Frankie Landau-Banks

Nu mai e genul de fată care să accepte un „nu" ca răspuns

Mai ales când „nu" înseamnă să nu fie primită în societatea secretă a iubitului ei, destinată exclusiv sexului masculin

Şi când sunt de făcut atâtea şi atâtea farse

Frankie Landau-Banks la 16 ani

O posibilă infractoare de geniu

Aceasta e povestea parcursului ei!

Mulțumesc mult de tot Editurii Trei pentru acestă carte!

O puteți comanda de aici :)

• Părerea mea •

Știți momentul ăla când un autor pe care nu-l credeai cine știe ce te surprinde? Ei bine, cam asta am pățit eu cu E. Lockhart!

Deși din descriere nu aflăm mare lucru, pe mine una m-a intrigat. E interesant să începi să citești o carte despre care nu știi mare lucru și care, cumva, și-a păstrat o aură de mister în jurul ei. În această călătorie facem cunoștință cu Frankie Landau-Banks și deși cartea e un fel de flashback, n-ai cum să nu te întrebi pe tot parcursul ei cum de s-a ajuns unde s-a ajuns.



Pentru că Frankie e mezina familiei și a fost considerată mereu Iepurașul casei. Era prea inocentă să încerce să facă vreun lucru periculos. Sora ei mai mare, Zada, e acum la facultate și faptul că Frankie merge la același liceu unde obișnuia ea să învețe o pune puțin în umbra surorii ei. Să nu mai spunem și că tatăl lor obișnuia să meargă la liceul din Alabaster și să facă parte dintr-o societate secretă, Ordinul Loial al Câinilor Baseți, destinată exclusiv băieților. Nimeni nu știe prea multe lucruri despre această societate - că până la urmă e secretă, nu? Dar Frankie face cumva și află.



Liceul e un loc diferit. E plin de copii de tot felul. Mai ales la Alabaster unde majoritatea copiilor sunt bogați sau au părinți care au fost cândva elevii aceluiași liceu. Aici îl întâlnește Frankie pe Porter care reușește să-i frângă inima. Apoi pe Matthew, băiatul din ultimul an, redactorul-șef al ziarului liceului, tipul trăsnet care se pare că face parte din același Ordin secret din care obișnuia tatăl ei să facă. Iar ea află asta printr-un mod care ar implica un copac, o minciună și ceva intrat prin efracție.


Și până la urmă, cu ce se ocupă această societate? Să spunem doar că farsele făcute prin liceu au în urmă, ca semnătură, un cap de câine baset. Așa ajunge Frankie să fie intrigată de această societate și să-i urmărească în secret activitatea. Iar de aici până la „o posibilă infractoare de geniu” nu mai e mult de mers.

Ce pot să zic, chiar nu mă așteptam de la E. Lockhart (!!!) După ce am citit „Cum să fii o fată rea” credeam că nu e cine știe ce de capul autoarei. Nu pot să spun că m-a dat pe spate. Dar acum am citit chestia asta și uau uau uau, tipa chiar scrie super! Mi-a adus aminte de „Căutând-o pe Alaska” și „Orașe de hârtie” și pot spune că E. Lockhart e un John Green feminin. E imposibil să nu te îndrăgostești de scrierile ei! Pentru că această carte este mai mult un bildungsroman - Frankie trece de la copila cuminte, la adolescenta hotărâtă și sigură pe sine -, iar personajele sunt mult mai reale decât m-aș fi așteptat. Toată ideea cu societatea secretă (însoțită de documentarea făcută de autoare) m-a impresionat și cred că am fost și mai plăcut surprinsă în partea a doua a romanului când Frankie deja află de Matthew și de Alfa (prietenul cel mai bun al acestuia, de asemenea membru Baset). Cred că Frankie e un personaj puternic și nu doar pentru că evoluează așa, ci și pentru că îmi inspiră aerul unei (viitoare) femei puternice #faminism

„- N-ar putea să indice că, practic, nu există femei în niciuna dintre picturile astea? a zis Frankie. N-ar putea însemna «Unde-s femeile care să umple sutienele astea?». ”



În ceea ce privește relația ei cu Matthew, deși din exterior pare totul okay, ea se simte de parcă el o crede un copil, de parcă i-ar fi inferioară, de parcă o controlează. „Frankie i-a privit chipul. Chiar o plăcea, și-a zis. Ba poate chiar o iubea. Doar că o iubea într-un fel limitat.” Se lasă Frankie controlată de el?



Mi-au plăcut tare mult personajele din această carte. Mi se pare că sunt bine conturate, că fiecare intră în relație cu Frankie dintr-un anumit motiv, într-un anumit fel și totul pentru a o ajuta să se dezvolte ca persoană, să înflorească. Pentru că până la urmă așa e și în viață. Deși întâlnim persoane accidental, deși le lăsăm să intre în viața noastră pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă, deși avem o relație strânsă sau doar de amiciție, toți își lasă o amprentă asupra noastră și ne ajută să devenim ceea ce suntem.

Alfa și Frankie

Matthew și Frankie

Porter

Frankie

Zada