„În 1926, Şolohov a început să scrie Tikhi Don (Donul liniştit, 1928‑1940), operă care i‑a luat paisprezece ani ca s‑o finalizeze. (…) Cu un profund interes pentru destinele umane care se desfăşoară pe fundalul transformărilor şi tulburărilor din Rusia, Şolohov uneşte în opera lui moştenirea artistică a lui Tolstoi şi a lui Gogol cu o nouă viziune introdusă în literatură rusă de către Maxim Gorki.“

Nobelprize.org

Într‑o scrisoare adresată lui Şolohov în 1962, Alexandr Soljeniţîn numește Donul liniştit

„un roman nemuritor“, iar ulterior va vorbi despre autorul lui ca despre un „geniu incomparabil“.

„Donul liniştit, capodopera lui Mihail Şolohov, rămâne cel mai bun roman realist despre Revoluţia Rusă.“ New York Times

„Donul liniștit este Iliada secolului XX“. Geir Kjetsaa

„Am citit romanul acesta de trei ori, întotdeauna cu sufletul la gură, prima dată uitând să mănânc și să beau apă, prefăcându‑mă că nu‑i aud pe prietenii mei (cu strigăte de puști, nu de sirene), care mă chemau afară, la fotbal, la fabuloasele meciuri dintre echipele blocurilor D13 și D14. Din vraja celor o mie de pagini, mă urmăresc poveștile aiuritoare, iubirile, blândețurile și cruzimile, tumultul corurilor

căzăcești, zăngănitul armelor și fornăitul cailor, mirosul câmpurilor jilave […]. Sunt îndrăgostit iremediabil de Axinia, iar, ori de câte ori mă gândesc la Daria, mă cuprinde cu regularitate tristețea. Despre Grigori Melehov nu știu ce să spun nici in ziua de azi, poate doar că pendularea lui între armata albă și cea roșie seamănă cu marile pendulări ale omenirii, din secolul trecut.“ Filip Florian

Mihail Şolohov (1905–1984) este laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1965. Cu un an înainte, Jean‑Paul Sartre refuzase acelaşi premiu tocmai pentru că nu‑i fusese încă acordat lui Şolohov. Primul dintre cele patru volume ale Donului liniştit a apărut în 1928, pe când autorul avea douăzeci şi trei de ani. Cartea a fost imediat recunoscută drept genială, dar asta lui Şolohov i‑a adus şi mari probleme: a fost acuzat de plagiat, principala „dovadă“ împotriva lui fiind că era prea tânăr ca să poată scrie o carte atât de mare. Nu l‑a ajutat nici faptul că, în anii ’40, manuscrisele primelor două volume au „dispărut“. A trecut mai bine de o jumătate de secol până când manuscrisele au putut fi răscumpărate şi studiate prin cele mai moderne mijloace. Iar verdictul a fost clar: fără umbră de îndoială, autorul cărţii este Mihail Şolohov.