1. Donul
liniștit, Mihail Șolohov
Mihail
Şolohov (1905–1984) este laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul
1965. Cu un an înainte, Jean‑Paul Sartre refuzase acelaşi premiu tocmai pentru
că nu‑i fusese încă acordat lui Şolohov. Primul dintre cele patru volume ale Donului
liniştit a apărut în 1928, pe când autorul avea douăzeci şi trei de ani.
Cartea a fost imediat recunoscută drept genială, dar asta lui Şolohov i‑a adus
şi mari probleme: a fost acuzat de plagiat, principala „dovadă“ împotriva lui
fiind că era prea tânăr ca să poată scrie o carte atât de mare. Nu l‑a ajutat
nici faptul că, în anii ’40, manuscrisele primelor două volume au „dispărut“. A
trecut mai bine de o jumătate de secol până când manuscrisele au putut fi
răscumpărate şi studiate prin cele mai moderne mijloace. Iar verdictul a fost
clar: fără umbră de îndoială, autorul cărţii este Mihail Şolohov.
.jpg)
2. ZeroZeroZero,
Roberto Saviano
Bestsellerul său din 2006, Gomora, i‑a adus lui Roberto
Saviano faima mondială, dar şi o condamnare la moarte din partea membrilor
crimei organizate. A fost obligat, de atunci, să trăiască sub pază armată
douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru. Între timp a colaborat cu cele
mai importante instituţii anti‑drog din lume, iar rezultatul e ZeroZeroZero,
o carte devastatoare, care face pentru întreaga planetă ceea ce a făcut Gomora
pentru doar o regiune italiană. Cocaina, praful alb, cu o puritate 000,
este cea mai puternică dintre afacerile multinaţionale de astăzi. Pe seama ei
se fac în câţiva ani averi pe care firme uriaşe le pot obţine în decenii
întregi. Consumatorii sunt peste tot, în toate ţările, în toate mediile, poate
chiar în propria ta familie, iar vânzătorii, cei mai nemiloşi care au existat
vreodată, se infiltrează diabolic prin orice fisură. Acum totul începe în Mexic
şi se întinde ca o ciumă, imposibil de oprit, lăsând milioane de vieţi distruse
în cale. „Sunt multe locuri din lume fără spitale, internet, apă curentă. Dar
nu şi fără cocaină.“ Africa e deja albă, Rusia e albă, Terra întreagă albeşte
văzând cu ochii. Cine o cumpără, cine o vinde, cine ucide în numele cocainei,
cine se luptă cu traficanţii? Saviano are mai multe răspunsuri decât oricine
altcineva. Şi le dă într‑un carte superb scrisă, într‑un stil viu, dinamic,
halucinant şi precis ca poezia pe alocuri, mereu pasionant. Te informează, te
înfioară, te ţine cu sufletul la gură pagină de pagină.
.jpg)
3. Elogiul minciunii, Patrícia Melo
Patrícia Melo s‑a născut în 1962 în São Paolo,
Brazilia. A scris romane, piese de teatru şi scenarii de film. Romanele ei sunt
bazate pe intrigi poliţiste şi au drept sursă de inspiraţie, de multe ori,
violenţa din cartierele sărace ale marilor aglomerări urbane. În 2001 a câştigat
premiul Jabuti, cel mai important premiu literar brazilian, pentru romanul Inferno.
Pentru romanul O Matador (Ucigaşul, 1995) a primit în 1996, în
Franţa, Prix Deux Océans şi în 1998, în Germania, Deutscher Krimi Preis. În
1999, revista „Time“ a inclus‑o într‑o listă care cuprindea cincizeci de „Latin
American Leaders for the New Millennium“. Este căsătorită cu dirijorul John
Neschling şi au împreună un copil.
Aţi
citit vreo carte de genul Cum să te ajuţi singur? Şi? V‑a
ajutat? V‑aţi îmbogăţit, v‑aţi
făcut prieteni influenţi, aţi slăbit spectaculos, v‑aţi
găsit sufletul‑pereche, aţi scris romanul ăla, aţi
dărâmat munţii, aţi scăpat de griji? Hm... încă nu? Poate v‑a
lipsit şarpele din Elogiul minciunii – cu ajutorul lui personajele Patríciei
Melo chiar scapă de griji: Fulvia Melissa se descotoroseşte de soţul incomod,
iar José Guber de jobul extenuant de scrib (norma lui era de două romane
poliţiste pe lună), îşi găseşte inspiraţia şi ajunge mare autor de best‑seller‑uri
de genul Cum să te ajuţi singur. Din toate cotloanele cărţii pândesc cobre,
vipere, crotali, sâsâie, şuieră, se încolăcesc şi se descolăcesc mai departe
(chiar dacă uneori cad în depresie şi refuză să muşte), se târăsc implacabil
spre coadă (a lor şi a romanului). Îi auziţi cum fojgăie? Sss, şşş, sss! Parcă
totuşi e mai sănătos să râzi din toată inima ca să scapi de griji – la asta
chiar că ajută Elogiul minciunii.
.jpg)
4. Sfârșitul
poveștii, Lydia Davis
Lydia Davis s‑a născut în 1947, în Massachusetts, SUA. A publicat
mai multe volume de proză scurtă şi romanul Sfârşitul poveştii, pe lângă
eseuri şi traduceri din scriitori francezi ca Gustave Flaubert, Marcel Proust,
Maurice Blanchot. A primit numeroase distincţii internaţionale pentru opera ei,
cea mai importantă fiind prestigiosul Man Booker International Prize, care i s‑a
acordat în 2013. A predat literatură şi scriere creativă la universităţi
americane cu tradiţie. A fost căsătorită cu scriitorul Paul Auster, iar în
prezent este căsătorită cu artistul vizual Alan Cote. Are câte un fiu din
fiecare căsătorie.
Epuizată
după ce şi-a căutat ore în şir fostul iubit pe străzile unui oraş necunoscut, o
femeie intră într-o librărie şi acolo, printre cărţile în mijlocul cărora
încearcă să se regăsească, un bărbat îi oferă o ceaşcă de ceai. Este acesta
sfârşitul poveştii? Cum poţi şti care e adevăratul sfârşit? Când te părăseşte
iubitul, când te împaci cu gândul, când renunţi să-l mai urmăreşti, când închei
cartea despre el? Şi ce înseamnă o poveste de dragoste? E mai întâi povestea
sau mai întâi dragostea? Ce înseamnă să iubeşti un bărbat? Poţi învăţa din
cărţile scrise de alţii? Poţi scrie apoi povestea pentru alţii?
Totul
începe cu sfârşitul în acest roman hiper-lucid şi tulburător despre o dublă
obsesie, singurul roman al autoarei de proză scurtă Lydia Davis, câştigătoare a
Premiului Man Booker 2013.
.jpg)
5. Aproape
de inima vijelioasă a lumii, Clarice Lispector
Aproape de
inima vijelioasă a lumii este povestea unei vieţi
trăite cu o intensitate şi o luciditate extreme. Joana, o tânără de familie
bună, se străduieşte să împace lumea strălucitoare din mintea ei cu realitatea
exterioară, pe care o studiază cu inteligenţa stranie a unei vipere, cum o
consideră o mătuşă în copilărie, înainte de a trimite fetiţa orfană la un
internat, ca să scape de ea. Viperă o va numi mai târziu şi soţul ei, şocat de
miracolele care țâșnesc în cascade din vorbele Joanei.
6. City,
Alessandro Baricco
Alessandro Baricco (n. Torino,1958) a studiat
filozofia și pianul și și‑a început cariera de scriitor publicând două volume
de eseuri despre muzică și articole pentru La Repubblica și La Stampa.
În 1991 i‑a fost publicat primul roman, Castele de mânie, pentru care a
primit Premio Campiello si Prix Medicis Etranger (1995). În 1993 a întemeiat o
școală de creative writing numită Scuola Holden, după personajul lui Saligenger.
În același an, romanul Ocean Mare a fost recompensat cu Premiul
Viareggio. Romanele Mătase și Fără sânge l‑au consacrat ca fiind
unul dintre cei mai traduși scriitori italieni contemporani, ajungând pe
primele locuri în topurile de bestsellers din Italia și Franța. Pentru romanul City,
a lucrat cu banda franceză Air la albumul City Reading –
fragmente din roman în lectura autorului combinate cu muzica trupei. În curs de
apariție la editura Univers, romanele Castele de mânie, Ocean Mare, Fără sânge
și O poveste.
7. Era să fiu eu, Ali Smith
Miles ia
cina la nişte oameni pe care nu‑i cunoaşte, invitat de un amic. Înainte de
desert, se ridică de la masă, se duce la etaj şi se încuie în camera de
oaspeţi. Refuză să mai iasă de acolo. Refuză să scoată vreun cuvânt. Gazdele
sunt înnebunite, dar nu‑l pot da afară. Vestea se întinde în toată ţara,
transformându‑se într‑un adevărat fenomen social şi mediatic. Printre
personajele implicate în povestea lui Miles, se numără o femeie între două
vârste, aflată într‑un moment de răscruce al vieţii şi al carierei ei, un
bărbat trecut de prima tinereţe, afectat de pierderea partenerului de viaţă, o
octogenară pe care familia vrea s‑o interneze împotriva voinței ei într‑un
cămin de bătrâni şi o fetiţă deșteptissimă de nouă ani, a cărei inteligenţă
precoce îi atrage antipatia colegilor şi a profesorilor. Triumful cel mare al
cărţii e în slalomul înnebunitor printre jocurile de cuvinte, care transformă Era
să fiu eu într‑o palpitantă cursă printre obstacole, ca un thriller
lingvistic cu personaje experte în dezamorsarea bombelor de limbaj. Deşi absent
în cea mai mare parte a romanului, Miles marchează vieţile celor din jur. În
acelaşi timp ne deschide ochii către o realitate incomodă, una din care fiecare
dintre noi şi‑ar putea dori să evadeze, la un moment dat. Ţi s‑ar putea
întâmpla şi ţie.
8. Călătoria
unei femei care nu se mai temea de îmbătrânire,
Gabriel Osmonde
În 2011,
Andreï Makine dezvăluia că el se ascunde în spatele pseudonimului Gabriel
Osmonde. Sub această semnătură apăruseră patru romane: Călătoria unei femei
care nu se mai temea de îmbătrânire (2001), Cele 20000 de femei din
viaţa unui bărbat (2004), Lucrarea iubirii (2006) şi Alternaştere
(2011, în curs de traducere la Univers), care stârniseră interesul
criticilor literari atât prin curajul şi subversivitatea scriiturii, cât şi
prin misterul identităţii autorului. Câştigător al Premiului Goncourt pentru
romanul său din 1995 Testamentul francez (tradus la Univers în 1997),
scriitorul de origine rusă se bucura de un mare succes de public şi de critică
pentru cărţile apărute sub numele său. Şi totuşi, în acel interviu, el mărturisea:
„Makine nu este numele meu adevărat. Osmonde este mai adânc ancorat în mine
decât Makine“.
Laura B., o
femeie foarte inteligentă, de vârstă mijlocie, cu o existență burgheză de care
fiicei ei îi e rușine, se întreabă dacă viața aceasta, care seamănă cu aceea a
unui pește într‑un acvariu, mai merită trăită. Ceea ce descoperă ea treptat
este că, în această toamnă indiană a vieţii ei, mai sunt posibile iubirea,
senzualitatea dezlănțuită și pasiunea extremă.
9. Copiii paznicilor de elefanți,
Peter Høeg
Peter Høeg (n.
1957, Copenhaga) a debutat în 1988, cu volumul Reprezentare despre secolul
al XX‑lea, care a fost tradus şi sub titlul Istoria viselor daneze. A
publicat apoi Povestiri despre noapte, care a atras atenţia criticii
asupra sa şi i‑a adus mai multe premii literare. Însă cartea care l‑a consacrat
în plan internaţional, a fost tradusă în peste treizeci de ţări şi a rămas timp
de douăzeci şi şase de săptămâni în lista de best‑sellers a ziarului New
York Times a fost Cum simte domnişoara Smilla zăpada, publicată în
1992. A mai scris romanele Marginalii (1993), Femeia şi maimuţa (1996),
Fata tăcută (2006) şi Copiii paznicilor de elefanţi (2010).
„Dacă vrei să te împrieteneşti cu cineva care are un elefant,
trebuie să ai loc şi pentru elefant.“ Elefantul e un simbol al problemelor.
Peter, un puști de paisprezece ani, își descrie viața într-o lume a adulţilor
plină de probleme pe care le rezolvă copiii. Adulți incompetenți, salvaţi de
copii. Un roman comic, dar și o experiență spirituală despre libertate. Vrea
Peter Høeg să ne păcălească frumos cu un roman autobiografic? Probabil. Peter,
autorul sau naratorul, cum vreţi, îşi are şi el elefantul său, ca noi toţi. (Sandra
Ishura, membru booktopia.ro)
10. Casandra de
Christa Wolf
Iat‑o
pe fiica regelui troian Priam, vestita profetă Casandra, sosind în faţa
porţilor cetăţii Micene în carul cu prizonieri al eroului grec Agamemnon. Ştie
că va fi ucisă înainte de asfinţitul soarelui şi îşi rememorează viaţa, o
existenţă excepţională pentru o femeie a acelor vremuri, ce culminează în
momente de o intensitate şi un dramatism emoţionant. Christa Wolf imaginează
biografia fascinantă a unei figuri feminine atât de controversate din mitologia
antică, reuşind să ne facă să o simţim ca pe o contemporană a noastră.
11. Cei
șapte nebuni de Roberto Arlt
Erdosain, protagonistul romanului Cei
şapte nebuni (1929), este un erou existenţialist, care străbate străzile
din Buenos Aires „cu moartea în suflet“, conştient de „zădărnicia de a trăi
fără iluzii“. Este un inventator care, împreună cu Astrologul, visează la o
societate nouă, care nu se poate baza decât pe minciună, căci „oamenii nu se
cutremură decât cu minciuni“. O societate în care îşi vor găsi locul genii
apocrife, literaţi de tejghea, inventatori de cartier, profeţi de parohie,
oameni politici de cafenea, filosofi de centre recreative, cruciaţi ai
furculiţei şi mistici ai oalei. Însă, din păcate, societatea aceasta fictivă
seamănă prea mult cu cea în care trăim; după cum ne avertizează autorul, „în
realitate se întâmplă la fel şi nimeni nu condamnă“. Astrologul nu face decât
„să aplice un principiu vechi pus în practică de toţi escrocii şi
reorganizatorii omenirii.“
.jpg)
12. Reduși
la tăcere de Kristina Ohlsson
Un preot militant pentru drepturile imigranţilor pare să‑şi fi
ucis soţia şi apoi să se fi împuşcat. Un străin pare să fi murit într‑un banal
accident rutier. Dar anchetatorii din subordinea inspectorului Alex Recht
trebuie să vadă dincolo de aparenţele înşelătoare şi, pe fundalul sumbru al
iernii suedeze, să reconstituie un puzzle al dramelor sociale şi familiale care
au condus la crime. Intriga detectivistică se împleteşte cu analiza psihologică
şi thrillerul, iar rezultatul este o carte captivantă care a impus‑o pe
Kristina Ohlsson printre cei mai importanţi autori din literatură poliţistă
scandinavă.
