vineri, 10 aprilie 2015

O zi fericita!

Ce e fericirea? Sau mai bine zis: ce te face fericit?


Fericirea nu trebuie sa vina doar atunci cand ti se intampla ceva frumos sau cand primesti cadoul mult dorit. O zi fericita poate insemna pur si simplu o zi in care te-ai simtit bine cu ceea ce ai facut, cu persoanele cu care ai interactionat si in mediul in care te-ai aflta. Ziua de astazi a fost una fericita pentru mine si nu pentru ca s-a intamplat ceva nemaipomenit, ci pentru lucrurile mici pe care am inceput - de ceva timp, ce-i drept - sa le observ.

Am sa-ncep totusi cu intreaga saptamana. "Saptamana Altfel". Daca pana acum aveam o fobie sau groaza cand auzeam de ea - din cauza activitatilor deloc atragatoare si inutile - de cand am inceput liceul am inteles ca aceasta saptamana ofera mai mult decat se poate realiza in cadrul liceului. Ce-i drept, anul trecut am fost putin tematoare, dar anul asta am incercat sa experimentez lucruri noi ce necesita putin efort, dar cu rezultate imbucuratoare. Am fost profesoara de limba romana, voluntar, am participat la ateliere si am privit lumea altfel. Asa se poate rezuma saptamana mea "altfel". Am inteles ca fericirea sta in lucruri marunte, in rezultatele muncii si eforturile facute, fara a tine cont de recompense.


Acum, revenind la ziua de astazi. Pe langa faptul ca vremea din Bucuresti a fost superba - numai buna de hoinarit -, am avut ocazia sa vad un film la Institutul Francez - un loc frumos si linistit cu o sala de cinema mare si... racoroasa :3. Filmul s-a numit "Pielea de culoare mierii" si, in prisma subiectului - un baietel corean abandonat ce este adoptat de o familie din Belgia -, pot spune ca a afisat o fata optimista a lucrurilor. Dupa lungi cautari si framantari interioare in legatura cu mama biologica, Jung ajunge sa-si gaseasca adevarata mama, cea - hai sa zicem - spirituala, mama adoptiva. In ea vede, intr-un final, esenta mamei biologice pe care o tot cauta. Am ajuns apoi la Romana unde un voluntar de la WWF mi-a povestit despre proiectul lor si despre ajutorul pe care l-au adus naturii, apoi am poposit la Carturesti unde un aer calm si cald m-a invaluit - jur ca as fi stat acolo ore in sir. Am trecut pe langa parcarea Ciclop, apoi prin pasajul de la Universitate ca sa ajung la Anticariatul - meu preferat, caci de fiecare data cand il vizitez nu plec cu mana goala - Unu. Si ca de fiecare data am plecat cu o carte... in engleza acum, despre Transilvania si... zombie?! Sunt din ce in ce mai curioasa!

Toate acestea, drumul inapoi spre casa, orasul, decoratiunile, arhitectura, graffiti-urile sunt motive de bucurie - mici lucruri care mi-au facut ziua mai buna ^_^

Asa arata fericirea pentru mine. Pentru voi cum arata/ce este fericirea? 


P.S. Oh, si ce activitati interesante ati facut in "Saptamana Altfel"? :)

- Diana

Un comentariu:

  1. Ce-a mai placut saptamana din tot anul scolar este"SCOALA ALTFEL" pentru ca este SCOALA FARA LECTII.In saptamana altfel eu impreuna cu clasa mea am avut cel mai tare program din toata scoala:
    Luni:Fast and Furious 7 + plimbare
    Marti:Vizita la MCDONALDs si activitate la librarie
    Miercuri:Incondeiat oua+cafenea
    JOI:Activitate la pompieri
    VINERI:IN PARC CU ROLELE SI BICICLETA

    RăspundețiȘtergere

Your opinion matters!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...