miercuri, 9 noiembrie 2016

Nou la Editura TREI!

Întoarsă din Irlanda, Diane este hotărâtă să înceapă o viață nouă la Paris. Cu ajutorul prie­tenului său, Félix, redeschide cafeneaua literară „Oamenii fericiți citesc și beau cafea”, oaza ei de liniște. Acolo îl întâlnește pe Olivier. Un bărbat blând și atent, care înțelege refuzul ei de a deveni din nou mamă, după pierderea cumplită pe care a suferit‑o.

Dar o întâmplare neașteptată o bulversează pe Diane și îi spul­beră toate certitudinile.

Va avea ea oare curajul de a‑și construi un nou cămin?

Talentul de povestitoare al lui Agnès Martin‑Lugand este incon­testabil ‑ cunoaște în profunzime alfabetul complicat al iubirii.” - Le Figaro
Agnès Martin‑Lugand are un simț înnăscut al povestirii.” - L'Express

După ce a profesat ca psiho­log timp de șase ani, Agnès Martin‑Lugand s‑a dedicat scrisului, publicându‑și primul roman, Oamenii fericiți citesc și beau cafea în regim propriu, pe platforma Kindle Amazon, în decembrie 2012. Remarcată rapid de bloggerii atenți la mediul literar virtual, a trezit interesul Editurii Michel Lafon, care i‑a propus debutul în lumea edi­torială tradițională. Odată ce romanul său a apărut în catalo­gul Michel Lafon și s‑a vândut numai în Franța în peste 300 000 de exemplare, a fost asigurată și traducerea lui în mai multe limbi europene, printre care spani­olă, italiană, poloneză și turcă. Drepturile de ecranizare au fost achiziționate de producătorul american Harvey Weinstein.

La Editura Trei, romanul Oamenii fericiți citesc și beau cafea a apă­rut în 2016.

Primul volum:



E ianuarie și în Fjällbacka este cumplit de frig. O fată se târăște prin zăpadă. O mașină apare din senin și n-o poate evita.

Când Patrik Hedström și echipa lui sunt anunțați în legătură cu accidentul, fata fusese deja identificată. O cheamă Victoria. Dispăruse de acasă în urmă cu patru luni, iar corpul ei poartă urmele unor torturi groaznice: orbitele-i sunt goale, limba este tăiată, iar timpanele îi sunt sparte. Și se pare că nu e sin­gura victimă a unui criminal diabolic.

Erica Falck investighează pe cont propriu o veche tragedie de familie, care a dus la moartea unui om. Soția acestuia a fost condamnată, dar Erica e con­vinsă că femeia ascunde ceva.

Există oare o legătură între dispariția fetei și această poveste sumbră din trecutul a cărui umbră sufocă prezentul?

Cu a noua carte din seria Fjällbacka, Läckberg semnează un roman crepuscular și vio­lent. Regina genului noir s-a întors, mai puternică și de-a dreptul necruțătoare.” - Marc Page
Cu personaje nebănuite și pasaje cu adevărat claustrofobice, unde răul este o frontieră ușor de trecut, Îmblânzitorul de lei este un ade­vărat tur de forță. Cititorii trăiesc din plin suspansul, emoțiile, nesiguranța eroilor. Nu pierdeți cea mai recentă carte semnată Camilla Läckberg.” - Ruadebaixo.com

Camilla Läckberg este cea mai cunoscută autoare suedeză. Cărțile ei s-au vândut în 20 de milioane de exemplare. A publicat nouă romane polițiste, două cărți de bucate și două cărți pen­tru copii, iar acum scrie o carte de fitness împreună cu partenerul ei.

Seria Fjällbacka este celebră peste tot în lume: cele nouă romane au apărut în peste 50 de țări și au fost traduse în 37 de limbi. De aseme­nea, pe baza lor s-au realizat până acum șase filme de televiziune.

La Editura Trei, de aceeași autoare, au apărut: Prinţesa gheţurilor, Predicatorul, Piază rea, Cioplitorul în piatră, Copilul german, Sirena, Paznicul farului, Făuritoarea de îngeri.

 

Un roman tulburător despre viață, iubire și moarte.

Unde se află viața noastră conștientă? E posibil să o transferăm altcuiva? Să o păstrăm intactă?

Hope, Josh și Luke sunt trei studenți la neuroștiințe, legați inseparabil printr-o priete­nie necondiționată și o idee genială.

Când unul dintre ei ajunge pe moarte, hotărăsc să încerce imposibilul și să-și pună în practică proiectul lor ieșit din comun.

Emoționant, misterios și în același timp plin de umor, Orizontul răsturnat e o poveste de dragoste eternă cu un dez­nodământ uluitor.

Cea mai bună carte a lui Marc Levy! Teribil de captivantă!” - Le Parisien
 

Marc Levy este autorul a 17 romane, publicate în 49 de limbi. Cu peste 40 de milioane de exemplare vândute, Marc Levy este cel mai citit autor fran­cez contemporan. Primul său roman, Și dacă e adevărat…, stă la baza filmului Ca în rai (Just Like Heaven), cu Mark Ruffalo și Reese Witherspoon în rolurile principale. Marc Levy locuiește în West Village împreună cu soția și cei doi copii ai săi.




Inspectoarea Helen Grace se află iarăși pe urmele unui criminal în serie într-un nou thriller plin de suspans marca M. J. Arlidge!

Ce legătură poate fi între o fată care se trezește răpită din propria casă și seches­trată într-o pivniță mizeră și un cadavru descoperit absolut întâmplător pe o plajă pustie?

Aparent nu e nicio legătură. Până când mintea ageră a inspectoarei Helen Grace, faimoasă deja pentru cazurile de criminali în serie pe care le-a elucidat, face cone­xiunile potrivite și descoperă numitorul comun: la mijloc e mintea diabolică a unui criminal – unul foarte inteligent, foarte precaut și foarte perseverent...

De același autor, la Editura Trei, au apă­rut Ghici cine moare primul și Ghici ce-i în cutie, primele două volume din seria Helen Grace.

O poveste care îți îngheață sângele în vine.” - Daily Mail
Alert, plin de suspans, o adevărată reușită.” - Sun
Un thriller ca un duș rece.” - Sunday Mirror

M. J. Arlidge lucrează de 15 ani în televiziune, fiind specializat în producţiile dramatice. Arlidge a fost producătorul unor seriale poliţiste de prime-time pentru ITV, printre care Torn, The Little House şi, cel mai recent, Undeniable. În prezent, scrie pentru publicaţia Silent Witness şi produce filme pentru reţele TV din Marea Britanie şi SUA.





Primele două volume:
 

 

ORA 61
Iarnă năprasnică în Dakota de Sud. Un auto­car derapează și rămâne în șanț tocmai când începe o furtună de zăpadă. 
Pe un scaun din spate, Jack Reacher, în drum spre nicăieri. Viața fără bagaje are multe avantaje. Dar și nea­junsuri, cum ar fi să înfrunți gerul arctic fără o haină groasă.

ORA 31
Un orășel este amenințat de forțe sinistre.
Cu mare curaj, o femeie luptă pentru justiție.
Dar, pentru a depune mărturie, ea trebuie să rămână în viață. Are nevoie de ajutorul lui Reacher, fiindcă un asasin este pe urmele ei.

ORA 0
Și-a găsit Reacher în sfârșit un adversar pe măsură? 
El nu vrea să facă lumea mai bună. Doar că nu-i plac oamenii care o fac mai rea.

Reacher e puternic, înalt, cu principii și un maestru discret al luptei neînarmate. Dar e și un vrăjitor care ghicește viitorul și observă cele mai mici detalii pe baza cărora face deducții surprinzătoare…” - Observer
Un nou roman de Lee Child e evenimentul anului.” - Independent
Reacher e un erou emblematic al thrillerului: singuraticul prin excelență.” - Daily Mail

Lee Child (pseudonimul lui Jim Grant) a urmat acelaşi liceu unde a studiat şi J.R.R. Tolkien şi a făcut studii de Drept la Sheffield. A intrat apoi în televiziune, unde a fost director de imagine timp de 18 ani.

Killing Floor (Capcana Margrave), prima carte din seria Jack Reacher (ajunsă la 20 de titluri), s-a bucurat de un succes uriaş încă de la apariţie. Personajul lui Lee Child este un fost ofiţer din poliţia militară a Armatei Statelor Unite care cutreieră ţara având slujbe dintre cele mai ciudate şi investigând cazuri dubioase şi complicate.

Versiunea cinematografică a seriei, Jack Reacher, a fost lan­sată în decembrie 2012, avându-l pe Tom Cruise în rolul principal.

La Editura Trei, de acelaşi autor, au apărut Convinge-mă!, Ghinioane și încurcături, Personal, Urmărit şi Să nu te întorci niciodată!.

 

Totul s-a petrecut atât de repede. Oare n-ar fi putut face nimic ca să împiedice dezastrul?

Într-o fracțiune de secundă, existența Jennei Gray se transformă în coșmar. Singura ei speranță de a depăși momentul este să se îndepărteze de tot ce-i este familiar și s-o ia de la capăt.

Cu o nevoie disperată de a se elibera, Jenna se refugiază într-o căsuță uitată de lume pe coastele Țării Galilor, dar continuă să fie bântuită de temerile ei, de durere și de aminti­rile unei nopți cumplite de noiembrie care i-a schimbat viața pentru totdeauna.
Pas cu pas, Jenna întrezărește o șansă la fericire în viitorul ei. Dar trecutul o ajunge din urmă și consecințele pot fi devastatoare…

Terifiant, captivant și sensibil, Te las să pleci este un roman scris cu măiestrie, iar intriga e demențială.” - Paula Hawkins, autoarea bestsellerului Fata din tren
Un debut senzațional… o inten­sitate uimitoare care te prinde și nu-ți mai dă drumul. Răsturnări de situație care-ți taie răsuflarea.” - Daily Mail
Extraordinar!” - The Independent
O carte cum n-ați mai citit.” - S.J. Watson, autorul bestsellerurilor Înainte să adorm și Second Life
Povestea e foarte convingătoare, mai ales că autoarea a fost ofițer de poliție. Cu un debut atât de bun ca acesta, ce au pierdut forțele de ordine a câștigat literatura polițistă.” - Sunday Mirror

Te las să pleci a înregistrat în 2015 cele mai rapide vânzări pentru un autor debutant. A fost selectat pentru Richard și Judy Book Club și a obținut votul publicului pentru cel mai bun roman în selecția 2015.


Clare Mackintosh a lucrat doispre­zece ani în poliție, apoi a fost jurna­list independent și consultant social media. Este fondatoarea Festivalului de Literatură Chipping Norton. În pre­zent este scriitoare profesionistă și locuiește în Cotswolds împreună cu soțul ei și cei trei copii.

Clare Mackintosh este patroana Silver Star Society, o organizație cari­tabilă care oferă asistență mamelor cu probleme în timpul sarcinii.

Pentru mai multe informații, puteți accesa www.claremackintosh.com sau o puteți vizita la www.facebook.com/ ClareMackWrites și pe Twitter @ClareMackint0sh #ILetYouGo.

 

Luni 24 mai, ora 11:32
Ted şi Kat îl privesc pe vărul lor Salim urcând la bordul imensei roţi din Londra. Capsula se ridică de la sol. 

Luni 24 mai, ora 12:02 
Capsula coboară şi uşile se deschid. Oamenii ies – dar unde e Salim?
A suferit o combustie spontană? (Teoria lui Ted) 
A fost răpit? (Teoria mătuşii Gloria) 
A fost omorât? (Teama nerostită a familiei) 

Chiar şi poliţiştii sunt nedumeriţi. Ted, al cărui creier are un sistem de operare aparte, şi Kat, sora lui mai mare, trec peste relaţia lor plină de animozităţi şi devin parteneri într-o investigaţie pe cont propriu. Ei urmează o serie de indicii prin Londra, în încerca¬rea disperată de a-l găsi pe vărul lor. Orele se scurg şi pericolul se apropie.

O lectură care fascinează.” - Independent 
Te cucereşte pe loc.” - The Guardian 
Dowd transformă o dizabilitate într un dar.” - The Times
Este un roman care funcţionează la toate nivelurile, chiar și ca un policier extrem de captivant.” - Sunday Telegraph 
Admirabil scris. Este când amuzant, când tulburător, când sensibil, plin de dinamism şi suspans, dar şi presărat cu unele momente de reflecţie serioasă.” - School Librarian

Misterul de la London Eye este cel de-al doilea roman al lui Siobhan Dowd, apărut la Editura David Fickling Books. A câștigat Premiul NASEN & TES 2007, la secțiunea Cartea pentru copiii cu nevoi speciale. Primul său roman, A Swift Pure Cry, a câștigat Premiile Branford Boase și Eilís Dillon și a fost nominalizat pen¬tru Medalia Carnegie și Premiul Booktrust Teenage. Cel de-al treilea roman, Bog Child, a apărut la Editura David Fickling Books în februarie 2008. 


Siobhan a trăit la Oxford împreună cu soțul ei, Geoff, până în august 2007, când a murit de cancer la vârsta de 47 de ani. A fost o scri¬itoare extraordinară și totodată un om extraordinar. A lăsat două romane nepublicate, primul fiind Bog Child. Toate încasările din drepturile de autor pentru cărțile sale vor reveni fundației Siobhan Dowd Trust, înființată chiar înainte de moartea sa, pentru a înlesni accesul tinerilor din medi¬ile sociale defavorizate la plăcerea de a citi. 

Pentru mai multe informații despre autoare, vizitați www.siobhandowd.co.uk.

 

Viața ei perfectă e o minciună perfectă

În timpul adolescenţei petrecute la prestigioasa Bradley School, Ani FaNelli a suferit o umilinţă publică îngrozitoare, care a făcut-o să vrea cu disperare să se reinventeze. Acum are o slujbă de invidiat la o revistă glossy, o garderobă luxoasă și un logodnic arătos. E la un pas de a trăi viaţa per­fectă, un vis pentru care a muncit din greu.

Dar Ani are un secret.

Ceva îngropat în trecutul ei, ceva intim și dureros care încă o bântuie și ameninţă să arunce totul în aer.

Dacă Ani alege să vorbească va distruge oare tot ce a realizat sau se va elibera în cele din urmă?

„Ani FaNelli e o combinaţie de Carrie Bradshaw din Sex and the City și Amy Dunne din Fata dispărută.” - Library Journal
„Un debut senzaţional. Secrete întunecate și ironie mușcătoare.” - Publishers Weekly
„Proaspăt, amuzant, ironic și șocant, acest roman m-a fascinat de la prima la ultima pagină. Mi-a plăcut la nebunie.” - Lauren Weisberger
„Are ingeniozitatea și imaginaţia lui Gillian Flynn, dar o intensitate cu totul și cu totul proprie.” - Megan Abbott

Jessica Knoll a crescut în suburbi­ile Philadelphiei și a absolvit The Shipley School din Bryn Mawr și Hobart and William Smith Colleges din Geneva, New York. A fost senior editor la Cosmopolitan și editor coordonator la SELF.

Locuiește în New York împreună cu soţul ei.

Romanul său de debut, Cea mai norocoasă fată, s-a vândut în peste 450 000 de exemplare și s-a aflat patru luni pe lista de bestselleruri americane.

Drepturile de publicare s-au vân­dut în peste 30 de ţări.

Actriţa și producătoarea Reese Witherspoon a obţinut drepturile de ecranizare a romanului Cea mai norocoasă fată, iar Jessica Knoll a scris scenariul noului film.

2 comentarii:

  1. Vaaaii, câte cărți frumoase au ieșit! Editura Trei e printre preferatele mele și cred că aproape fiecare carte scoasă (din secțiunea asta, de ficțiune) ajunge pe wish list-ul meu. :))

    Spor la citit, Diana! *.*

    P.S. Să știi că te-am nominalizat la un tag super cute: http://thoughts-about-books.blogspot.ro/2016/11/the-pastry-book-tag.html

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Same here ^.^ !

      Mulțumesc la fel :3 !

      Am văzut tag-ul, dar n-am avut timp pentru el zilele astea :( În weekend sper să-l pot posta. Mulțumesc mult!

      xx

      Ștergere

Your opinion matters!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...