Haihui: Întâlnire cu Stephen Chbosky
AUTORUL MEU PREFERAT!
Ultima teleconferință marca YFC începe la orele 18:00, iar eu urc în RATB la 17:00 fix. Da, am timp într-o oră să ajung la Unirii și de acolo prin Centrul Vechi la ARCUB, unde s-a mutat de acestă dată întâlnirea. Orele 17:38 și sunt în trafic. Blocată. Și moartă de cald în RATB. Sunt șanse mari să nu ajung la timp. Orele 17:54 ajung la Unirii - după ce cred că m-a luat amețeala de la atâta stat la semafor. N-am cum să ajung la timp. Ștu unde e exact. Știu clădirea. Știu tot. Merg repede, alerg și la 18 și 2-3 minute sunt acolo. Sala e deja plină, oamenii sunt pe poziții. Teodora mă vede, mă salută, „ai alergat!”, nu contează, am ajuns, e bine.
Când credeam că sala nu poate fi mai plină de atât, deja devine sufucant de aglomerată - sau e de unde alegrasem? Și începe oficial teleconferința cu acel cuvânt-înainte unde unul dintre organizatori ne povestește despre carte sau autor. E o doamnă nouă (și o să mă urăsc toată viața că nu-mi aduc aminte cum o cheamă. Îmi pare sincer rău!!! :'( ) care o să modereze dialogul. E traducător, a și scris ceva și spune că a avut toate meseriile din domeniul literaturii, al editurii. „Mai puțin corector. Unde și acum mi se pare că trebuie să fii foarte bine pregătit.” Mi se pare foarte drăguță și relaxată și-mi dă și mie o stare de bine.
Stephen apare pe ecran cu zâmbetul pe buze, salutându-ne din Los Angeles. La mii de kilometri depărtare, el e pregătit să ne răspundă tuturor întrebărilor. Doamna de mai devreme pune câteva întrebări, dar cei din sală rămân la fel de sfioși până când o tipă își ia inima în dinți și sparge gheața. Apoi alta și o a treia persoană și tot așa până când mă trezesc cu microfonul în mână și cu o întrebare în gând: „A jucat Logan exact cum își imagina că trebuie să fie Charlie?” Și doamna a tradus întrebarea - pentru că eram prea cartof anxios să-mi mai aduc aminte cum se vorbește măcar. Apoi pur și simplu am fost furată de peisaj. Pentru că Stephen a vorbit atât de frumos despre Logan încât simțeam cum îmi crește inima în mine: „E un actor grozav! Mereu venea pe platou cu replicile învățate. Și mă bucur că actorii nu au jucat așa cum voiam eu. Pentru că au făcut o treabă mult mai bună! Iar felul în care Lerman l-a jucat pe Charlie a fost pur și simplu atât de autentic...” Apoi mai spune despre Emma că sunt prieteni foarte buni și că e recunoscător că a avut parte de o distribuție ca asta și „nu i-aș schimba deloc!” declară el răspicat. Și sincer, sunt perfect de acord!
Cartea am iubit-o de la prima până la ultima pagină și e, oficial, preferata mea din toate timpurile! Mi se pare atât de reală! Și am de ce. Pentru că Stephen recunoaște că „am scris cartea inspirându-mă din anii de facultate... ba nu, din clasa a șasea până spre facultate [...]. Nu a durat mult scrierea ei. Vreo patru luni așa... Dar a durat până am căpătat experiența pentru a o scrie.” Pentru că această carte este reală. Personajele sunt reale - unele, normal -, scrisoarea e reală, emoția e reală. Totul! Despre copertă, autorul recunoaște că iubește coperta originală, prima de altfel pe care i-a arătat-o editorul „când am văzut-o am zis gata, asta e! Apoi am văzut numele meu undeva jos cu litere șterse și într-un fel îmi cerea să-l schimb. Așa că din Steve am făcut Stephen. Numele bunicului meu. Pentru că am vrut ca numele lui să fie pe copertă”; însă „îmi plac toate variantele de coperți. De la cea cu portretul și scrisul până la cea cu filmul. Toate variantele din toate țările. Mai puțin cea din China... Au ei un fel ciudat de a realiza coperțile cu desene și... da... e pur și simplu groaznică”, spune acesta râzând.
* Cred că la asta se referea, deși e varianta japoneză :D *
În legătură cu scrisul, consideră că un sfat bun pentru cei care vor să facă o meserie din asta e să scrie încontinuu. Fie că e pur și simplu o întâmplare fie că e ficțiune. Și un jurnal propriu, așa cum are Charlie într-un fel, e o soluție bună. „Adolescenții de astăzi sunt așa preocupați de tehnologie... Practic își fac jurnalul public dând un tweet sau făcând o postare despre viețile lor”, spune acesta întristat. Un sfat pentru cei de 15-16 ani, pentru un el de 15-16 ani ar fi să exteriorizăm ceea ce simțim. „Eram trist, dar nu spuneam că sunt trist, eram fericit, dar nu spuneam că sunt fericit, eram dezamăgit, dar nu spuneam că spunt dezamăgit.”
Un lucru care îl face să râdă și să plângă în același timp? „Copiii mei”, răspunde cu zâmbetul pe buze. Dar trei lucruri care-l fac să zâmbească de fiecare dată și care sunt un fel de top de preferințe? „Vinilurile mele care mă ajută acum că scriu un nou roman, horror de această dată, pentru că sunt un mare fan al lui Stephen King și mereu am vrut să încerc genul acesta de literatură. Disneyland. Și... înghețata.” Apoi vine întrebarea care ne roade pe toți: „Ce personaj Disney, mai exact, e preferatul lui?” Și ne răspunde foarte sincer: „Prințesa Sofia Întâi”. Apoi toată sala începe să râdă și râde și el pentru că nu se poate abține. Apoi spune că „Frumoasa și Bestia” e un basm clasic Disney pe care îl îndrăgește.
Au fost scene în carte care nu au apărut în film și totuși erau importante? „Da, două scene pe care de fapt le-am și filmat. Una la spital cu Charlie și sora sa care avorta. Și una de la bal. Deși pe cea de la bal am pus-o în scenele extra de pe DVD și Blue-Ray, pe prima a trebuit să o tai de tot pentru că mi se părea mult prea depresivă și tristă scena și era pur și simplu cam mult.”
Și au mai fost întrebări pe care acum nu mi le mai amintesc - și așa astea nu-s 100% exacte, ci mai mult din amintiri -, dar ceea ce contează e că m-am simțit bine și am iubit acea oră - care zici c-au fost 10 minute, nu alta - petrecută cu Stephen Chbosky, chiar și prin Skype. Dacă nu ați citit cartea, citiți-o - mai ales dacă aveți în jur de 14-15 ani - cât mai repede cu putință! Apoi uitați-vă la film și pregătiți-vă șervețelele.
„And in that moment I swear we were infinite!”
„Voiam un cuvânt care să însumeze toate emoțiile pe care le trăia Charlie atunci și cel mai bun mi s-a părut acesta. Infinit. Pentru că în acel moment, el credea că totul o să fie bine. Știa asta.”
Din păcate, întâlnirile YFC fac o pauză pe durata verii, însă din toamnă revin în forță, așa că septembrie, octombrie și noiembrie or să fie presărate cu câte o teleconferință. Sunt tare curioasă de autorii cu care ne vom întâlni (știu că unul dintre ei ar trebui să fie autorul cărții „O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii”, Mark Haddon) *.* Din nou, mi se pare o idee grozavă cea inițiată de editură! Chiar dacă nu avem cum (noi ca țară, financiar și alte cele) să aducem autorii în carne și oase, pentru mie e mare lucru să-i putem vedea și așa, mediați de o cameră video.
Sper ca la celelalte teleconferințe să mă pot întâlni și cu unii dintre voi ^.^ ! Așa că, ne vedem în toamnă xoxo
Sper ca la celelalte teleconferințe să mă pot întâlni și cu unii dintre voi ^.^ ! Așa că, ne vedem în toamnă xoxo
0 comments