În curând la Editurile ART & ARTHUR!

by - mai 12, 2016

Volumul reprezintă o selecţie de 415 scrisori şi fragmente de scrisori din corespondenţa mult mai amplă a lui Vincent van Gogh (1853–1890) cu fratele său mai mic Theo (1857–1891) şi acoperă un răstimp de 18 ani, din august 1872 până în iulie 1890, când pictorul s-a sinucis. Rezultă din scrisori că Theo a avut întotdeauna o încredere nezdruncinată în calităţile de pictor şi desenator ale fratelui său şi, cel puţin în ultimii zece ani de viaţă, în care Vincent s-a ocupat exclusiv de pictură, i-a trimis bani în mod constant, în diverse locuri unde acesta s-a stabilit pentru răstimpuri mai lungi sau mai scurte, inclusiv în casa părintească. Toate cheltuielile artistului legate de locuinţă, de mobilier, de îmbrăcăminte, de mâncare şi băutură (din ce în ce mai multă, se pare), de culori şi pânze pentru pictură, iar, mai târziu, când Vincent s-a îmbolnăvit de nervi, de tratamentele urmate în mai multe sanatorii – toate au fost suportate de Theo, care, între timp, aduna picturile şi desenele trimise de fratele său şi se străduia să i le vândă. Chiar dacă un singur tablou al lui Vincent a fost vândut în timpul vieţii sale, Theo van Gogh a fost acela care a salvat opera unui mare artist de la irosire, salvându-se şi pe sine dintr-un probabil anonimat.


Când eşti un plagiator sau un falsificator de citate, te poţi aştepta ca viitorul tău să nu fie tocmai roz dacă ajungi să fii dat în vileag. Dar cum e să postezi o poză neinspirată pe Facebook sau să arunci o glumă proastă pe Twitter şi să te trezeşti că viaţa ţi-a fost distrusă într-o clipă? Şi cum ajung nişte oameni mânaţi de principii etice absolut sănătoase să distrugă vieţile unor semeni de-ai lor fără să clipească?

Jurnalistul Jon Ronson scrie despre persoane care au călcat strâmb (într-o mai mică sau mai mare măsură) şi au fost sfâşiate de cruzimea colectivă a internauţilor. Cartea este o amplă investigaţie despre revirimentul umilirii în public şi un studiu important în înţelegerea unui nou fenomen social care priveşte orice posesor al unui cont pe o reţea de socializare.

„Un material jurnalistic original şi inspirat, care pune în discuţie dinamica complexă dintre cel care umileşte şi cel care este umilit, ambii putând deveni ţinta judecăţilor groteşti şi disproporţionate emise de reţelele sociale online.” - The Financial Times 

Ronson e unul dintre cei mai comici scriitori ai zilelor noastre.” - Will Self, The Guardian


L-am servit pe regele Angliei, probabil cel mai cunoscut roman al lui Hrabal, ilustrează impecabil descoperirea sa fundamentală ‒ omul este un animal care râde ‒, dar şi macropoetica umorului său, pe care scriitorul ceh a identificat-o în avertismentul unei curăţătorii: „Anumite pete nu pot fi îndepărtate decât prin distrugerea materialului însuşi.“

O veselă şi picarescă poveste care începe ca aventurile Baronului Münchhausen şi se termină în lacrimi şi singurătate.” - The London Review of Books

Un roman tragicomic extraordinar şi subtil.” - The New York Times 

Nemaipomenit de inventiv, fermecător, înţelept şi trist.” - Philadelphia Inquirer 

Nicholas Allen e cel mai faimos puşti din şcoală: de pildă, toţi elevii ştiu cum, în plină iarnă, Nick a transformat sala de curs într-o insulă tropicală, iar profesorii se străduiesc să lupte cu talentul său vestit de a trage de timp la finalul orei, care-i face să uite de tema pentru acasă.

Însă clasa a cincea vine cu o mare provocare: doamna Granger, sobra profesoară de limba engleză, maestra absolută a dicţionarelor, are şi ea talentele ei. Aşa că Nick se hotărăşte să dea culoare orelor plictisitoare, iar doamna Granger crede că poate să facă faţă şuvoiului de idei năstruşnice ale băiatului.

Nick nu se dă bătut şi se foloseşte chiar de armele temutei profesoare, aşa că născoceşte un cuvânt. Însă mica sa invenţie ia o amploare de nebănuit...

You May Also Like

0 comments