Încercând s-o scoată pe Preston din capul său, Deadpool face ce știe mai bine! Omoară! De data asta îi cade victimă unu' care se crede Aquaman și respiră sub apa. Dar asta nu-l impresionează pe Deadpool!

Vârstă: +16 ani

Mulțumesc mult Lex Comics pentru acest număr - pe care îl puteți comanda de aici.

• Părerea mea •

Și când te gândești că Deadpool nu poate fi mai ciudat de atât, stai să vezi ce e în capul lui!

Deadpool trebuie să mai omoare trei persoane pentru a-l scăpa pe Michael de la moarte. Noul său prieten e un vrăjitor care a reușit s-o bage pe agentul Preston în capul lui Deadpool după ce aceasta a murit, practic... teoretic... Acum tot el trebuie s-o și scoată. Dar cum? Benjamin Franklin (poveste lungă) are o idee: cunoaște o bibliotecă ascunsă în care ar putea găsi cartea de vrăji perfectă. Dar cum ajung acolo, având în vedere că biblioteca e antică și poate deja distrusă, undeva sub o închisoare din Insula Rykers? Deadpool știe cum!

După ce ajung în bibliotecă se pare că nimeni nu observă faptul că nu sunt singuri. Iar mai târziu când Deadpool mai taie un nume de pe listă și se întâlnește cu demonul Vetis, cel care a venit cu ideea acestei liste, își dă seama că intențiile sale nu sunt tocmai sincere și că oricum or să moară cu toții. Asta dacă nu vine Deadpool cu un plan... nebunesc!

Un număr care deși la început nu pare așa de dinamic, își revine pe parcurs! Sunt tare curioasă unde o să ducă toată nebunia asta din capul lui Deadpool și dacă Preston o să mai vrea să se întoarcă, fie și făcând acest sacrificiu (sau nu) de a-și alege un trup nou. De data asta nu s-a mai menționat nimic de tipa misterioasă din finalul numărului trecut, dar ceva îmi spune că lucrează pentru cineva familiar lui Deadpool.

Care e planul lui Deadpool? Cine e Eleanor? Au reușit să găsească vraja potrivită? Pe cine a trebuit Deadpool să omoare de data asta? E împăcat cu ideea? O lectură ușoară, amuzantă, relaxantă, bună de citit în pauzele de la birou sau dimineața la cafea!

• Nota •

Mai întâi ne aducem aminte de aventurile lui Deadpool de la 1900 toamna alături de IronMan... apoi Deadpool e angajat de un de un demon ca să recupereze suflete! Și asta nu e tot! Wade își cunoaște latura feminină!

Vârstă: +16 ani

Mulțumesc mult Lex Comics pentru acest număr - îl puteți comanda de aici.

• Părerea mea •

Cu Deadpool m-am mai întalnit în albumul „Deadpool Killustrated” unde m-am îndrăgostit de replicile sale acide. Acest număr nu a fost la fel de genial precum albumul, însă nici groaznic nu a fost!

Deadpool e de fapt Wade Wilson, un tip care a fost cooptat într-un program guvernamental strict secret. Acum, se pare că e imun la orice fel de lucruri care l-ar putea răni. Și ăsta-i cel mai mare atuu al său. Asta și gura lui mare! În capul lui Deadpool e zarvă mare acum. Și asta pentru că își împarte creierul cu agentul Preston de la S.H.I.E.L.D. care a murit și a ajuns cumva - cu ajutorul lui Michael - ca spiritul ei să sălășluiască în mintea lui Deadpool. Și asta nu e tot, se pare că și fantoma lui Benjamin Franklin îi dă târcoale.

Din nou, nu am citit această serie de la început astfel că de la numărul 8 e destul de greu să-ți dai seama cum merg lucrurile. Se pare, totuși, că un demon pe nume Vetis care-l angajase pe Deadpool drept mercenar și care voia să scape de Ironman s-a întors acum și vrea să se răzbune. Cum ar fi ca Michael să moară și să n-o mai poată scoate pe Preston din capul lui Deadpool? Vetis îi dă lui Deadpool o listă cu 5 oameni care ar trebui să moară. Toți făcuseră un pact cu el la un moment dat pentru a primi puteri supranaturale. Pe listă se află și prietenul lui Deadpool, Michael, iar Vetis i-a promis că-l cruță dacă Deadpool îi omoară pe ceilalți patru.

În timp ce Deadpool se joacă de-a mercenarul, Michael și Benajmin Franklin încearcă să găsească o soluție pentru a o scoate pe Preston din mintea lui Deadpool și a o pune într-un alt corp. Dar oare e așa de simplu?

A fost o lectură ușoară, cu replici acide și grafică grozavă, multă acțiune și... care-i faza cu tipa din final care vrea să-i ia organele lui Deadpool? Reușește acesta să omoare toate numele de pe listă? Ce părere are Preston despre asta? Găsesc o soluție pentru a o scoate din mintea lui Deadpool? 

• Nota •

Editura: All

Data apariției: 26.05.2014

Colecția Alfa

Tip copertă: Broșată

Număr pagini: 176

ISBN: 978-973-724-863-3

Mulțumesc mult de tot Librex pentru această carte - o puteți comanda de aici.

• Despre autoare •

Diana Sorescu (1987-2013) era o talentată jurnalistă, plecată dintre noi prea devreme, la doar 26 de ani. Nu puțini au fost cei profund impresionați de destinul ei tragic, atât apropiați, cât și cei care nu o cunoșteau, dar care au auzit de povestea ei. Cu o experiență de 7 ani în domeniu, Diana a debutat în lumea presei încă din adolescență, știind că acesta este drumul pe care vrea să-l urmeze.

De-a lungul timpului, ea a lucrat la diferite publicații din presa scrisă sau online precum Unica, Tonica, Miresici, www.feminis.ro, www.divahair.ro, dar și în cadrul posturilor Pro Tv și Antena 3. Ea era cunoscută de cititori și prieteni drept Diana cu Vanilie, numele sub care scria, cu vervă și franchețe, un blog despre oameni și viață, despre lumea din jurul ei. 

• Pe scurt •

„Scriu aceste rânduri într-un avion, înainte de decolare, între două drumuri. Cam așa e mereu viața mea. Și mă gândesc adesea, înainte să urc printre nori, că orice astfel de moment e un exercițiu, o frântură din drumul pe care îl voi face odată, ca orice om, către cer, fără bilet de întoarcere. Nu e nimic dramatic sau trist în acest sentiment. Poate să pară ciudat, dar nici un pic de teamă nu mă încearcă atunci când știu că va veni momentul să mă înalț. Să întâlnesc acolo oameni ce mi-au zâmbit odată, aici, pe pământ, și care sunt Îngeri de-o vreme. Ca și mama mea odinioară, Diana și-a luat zborul lăsând în urmă zâmbet de femeie tânără, licărire de talent, inspirație și ceva în plus: mireasmă de vanilie.

Ea nu a plecat de tot. Versurile ei îi trădează prezența suavă printre noi. Le voi așeza cuminte pe noptiera mea, revenind la ele de câte ori valul vieții mă face să uit ce înseamnă a trăi frumos, atât cât ți-e dat. Ce înseamnă feminitate. Mulțumesc, Diana, draga mea dragă!” 

Andreea Marin

• Părerea mea •

Am tot auzit vorbindu-se despre această carte și nu mi-a atras atenția în mod deosebit. Aș vrea să le super mulțumesc celor de la Librex pentru această carte încă o dată pentru că dacă nu aș fi primit-o de la ei, probabil nu i-aș fi acordat niciodată atenție. Și mi-ar fi părut așa de rău!

„Iubesc. Am curaj. Și mă tem;”

Am căutat câteva informații despre această Diana cu vanilie. Spre rușinea mea, nu am știut cine era Diana Sorescu, nu am știut cât de mult ne asemănăm - și nu doar pentru că avem același nume. O tânără realizată profesional din punctul meu de vedere, un model în viață, o jurnalistă, o bloggeriță, o prietenă, o fiică, o iubită. O persoană pe care aș fi vrut s-o cunosc!

În această carte sunt adunate câteva postări de pe blogul Dianei grupate în trei capitole: ,,Începuturi”, ,,Oameni” și ,,Nebuloase”, precum și 18 poezii ale autoarei. Începi să o cunoști timid pe Diana, să râzi, să te emoționezi și chiar să plângi - deși eu plâng destul de greu, recunosc că unele postări m-au emoționat. Scrie atât de sincer și de ușor încât ai putea să juri că stai de vorbă cu ea la o cafea. Îi simți parfumul de vanilie. O auzi râzând sau încerci să ți-o imaginezi deși n-ai cunoscut-o vreodată. Dacă primele două părți sunt destul de deschise și amuzante, cea de-a treia parte mi s-a părut ceva mai tristă. Iar ultimul articol, cel ce încheie oficial cartea, este de-a dreptul emoționant. Mai ales după ce ai reușit să ți-o imaginezi, după ce v-ați cunoscut și după ce v-ați împrietenit.

Poeziile sunt mai curând serioase, învăluite într-o aură de tristețe, față de stilul cu care ne-a obișnuit până acum. Sau poate că eu, cititorul, am rămas încă cu gustul amar al tristeții. „Nu voiam să cred că secundele trec./ Eram asemeni nisipului dintr-o clepsidră cu/ Ploi./ Venise vremea să mă nasc./ Tristețe?!?”

Cred că „Diana cu vanilie” este mai curând o carte pentru suflet. Nu e un roman fantasy sau o poveste cu prinți și prințese. Nu e pentru copii, adolescente, mame, bunici. „Nu scriu pentru femei. Nici pentru bărbați. Scriu pentru suflete.” E un dialog cu o prietenă ce te face să râzi, să plângi, să-ți fie dor, care îți amintește să iubești, să ierți și iar să râzi sau să zâmbești. Să dai o a doua șasă prietenilor. Mi-a plăcut super mult cartea, chiar daca recenzia asta e scurtă, chiar dacă poate nu v-am convins cât de mult mi-a plăcut, chiar dacă nu știu ce să mai zic. Pentru că nu e o carte pe care o poți povesti. E o carte pe care o citești, o simți și o îndrăgești. O carte cu vanilie.

„Și... te rog... mă iei de mână?”

 • Nota •

Imaginează-ți că locuiești în cel mai plictisitor sat 

din lume și viața ta este cum nu se poate mai banală. 

Până într-o zi, când intri în camera ta, simți un miros 

ciudat, te uiți în jur și vezi... o mumie la tine în pat. 

Tragi o sperietură zdravănă. După aceea, închizi 

ochii, numeri până la zece și speri să dispară. Dar nu, 

arătarea tot acolo este! Ce-i de făcut? 

Așa începe prietenia bizară dintre Goos și mumia 

trezită la viață a unui băiețel din Egiptul antic. Și, 

odată cu ea, o serie de aventuri incredibile.

Alfred Hitchcock și Agatha Christie fac echipă și rezolvă cele mai enigmatice cazuri.

La cei zece ani ai ei, Penny are trei mari visuri (și cam un milion de altele mai mici):

1. să aibă un câine;

2. să ajungă detectivă și să rezolve tot soiul de cazuri complicate;

3. să nu fie nevoită să meargă la ziua de naștere a îngâmfatei și pârâcioasei de Flora.

Visul numărul 3 nu i se împlinește, iar petrecerea Florei se dovedește un dezastru, așa cum Penny bănuia că va fi. Cadoul cel mai drag primit de Flora de ziua ei, Justin, cel mai dulce câine de pe lume, dispare pur și simplu. Hoțul lasă în urma lui doar o scrisoare prin care cere o răscumpărare imensă. Penny știe că acesta va fi primul ei caz și șansa de a-și împlini visul numărul 2. Și, cine știe, poate și pe acela cu numărul 1…