joi, 9 octombrie 2014

In curs de aparitile la Editurile LEDA & CORINT!


"O AVENTURĂ SAVUROASĂ ÎN ORAŞUL IUBIRII

Când Chloe Turner, organizatoare de evenimente din Washington, D.C., se trezeşte fără un ban, fără paşaport şi fără inelul de logodnă în camera ei de hotel din Paris, mai are doar o vagă amintire despre Claude, galantul francez care o convinsese în ajun să mai bea un pahar de vin în plus… înainte să se facă nevăzut cu toate lucrurile ei. Un adevărat dezastru, mai ales că tânăra Chloe urmează să se căsătorească peste doar o săptămână.

Şi asta nu e tot... Poliţia e pe urmele ei din cauza aceluiaşi Claude. Singura speranţă a lui Chloe este Julien, un şarmant agent sub acoperire care are propriile sale secrete.

Şi în vreme ce îl urmează pe misteriosul Julien prin toată Franţa, descoperă cu uimire o lume magică şi începe să se întrebe dacă viaţa perfectă de acasă este totuşi ceea ce-şi doreşte cu adevărat…"



"Jurnalul conţine extrase din scrisorile familiei şi memorii ale contemporanilor

Marea Ducesă Olga Romanova avea 22 de ani când a murit, în iulie 1918, ucisă, împreună cu toţi ceilalţi membri ai familiei imperiale, de bolşevici.

Cel mai mare copil dintre cei cinci ai ţarului Nicolae al II-lea şi ai ţarinei Aleksandra, Olga era în vremea relatărilor din jurnal la vârsta măritişului, fiind considerată una dintre cele mai râvnite prinţese ale epocii. Viitorul rege Carol al II-lea al României s-a numărat printre cei mai importanţi pretendenţi ai săi, dar întâlnirea dintre cele două familii regale nu s-a sfârşit cu o hotărâre în privinţa mariajului princiar.

Jurnalul Olgăi Romanova, început în 1905 şi încheiat pe 15 martie 1917, la scurt timp după abdicarea tatălui ei, este o descriere atentă şi plină de candoare a întâmplărilor de zi cu zi din viaţa Marii Ducese.

Un document remarcabil al unei tinere care nu a ales să facă parte dintr-o familie regală şi nu a profitat niciodată de poziţia sa, ci şi-a pierdut viaţa tocmai din cauza a ceea ce reprezenta familia ei."

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Your opinion matters!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...