luni, 30 ianuarie 2017

Recenzie: Proscrișii de S. E. Hinton

↠ Proscrișii de S. E. Hinton
Hardcover cu supracopertă 🌙 176 de pagini 🌙 noiembrie 2013 🌙 Editura Art
↠ Vârstă: +14 ani 
↠ Gen: young-adult, ficțiune, lifestyle & popcult
↠ Rating ↴
Ponyboy ştie că se poate baza pe ajutorul fraţilor şi prietenilor lui. Mai ales atunci când în peisaj apar Socii, o bandă de tineri pentru care distracţia înseamnă violeţă. Victimele sunt întodeauna „unsuroşii” ca Ponyboy, băieţii dintr-un cartier mărginaş şi sărac. El ştie la ce să se aştepte, dar într-o seară lucrurile ajung prea departe.




S. E. Hinton s-a născut în 22 iulie 1948 şi a devenit cunoscută ca scriitoare odată cu publicarea romanului Proscrişii, în 1967, scris pe când autoarea avea doar 15 ani. Inspirat de lupta între două bande de tineri de la liceul Will Rogers din Oklahoma, romanul s-a impus ca una dintre cele mai bune scrieri pentru adolescenţi. Autoarea a publicat sub iniţialele S. E. (Susan Eloise) la sugestia editorului, pentru a evita discriminările sexiste ale cronicilor vremii, dar chiar şi după succesul înregistat cu această carte, Hinton şi-a păstrat semnătura sub care a devenit cunoscută publicului. Următorul titlu, That Was Then, This Is Now, a venit după trei ani de pauză. I-au urmat apoi Rumble Fish şi Tex. După succesul înregistrat cu primul său roman, au urmat şi adaptările cinematografice – Proscrişii, în regia lui Francis Ford Coppola, având, ca şi cartea, un impact răsunător. În 1988 S. E. Hinton a primit distincţia Margaret Edwards Award pentru contribuţia la literatura pentru tineri şi adolescenţi.
Nici măcar zgâlțâitul trenului nu m-a putut ține treaz, așa că am adormit în geaca unui huligan, cu un pistol lângă mine.

Nu toate poveștile trebuie să fie despre dragoste. Nu toate cărțile trebuie să aibă un „el” și o „ea” care ajung să se iubescă până la adânci bătrâneți. Dacă v-ați gândit că această carte are să fie un young-adult contemporan, atunci vă înșelați amarnic. Uitați de toate poveștile clișeice de dragoste, de toți acei „ei” și „ele” în căutarea iubirii adevărate. Căci ceea ce contează în acest roman este prietenia adevărată. Și cât de multe ești dispus să faci pentru a salva spatele unui „frate”, al unui prieten aflat la nevoie. Acest roman este mărturia sinceră că încă mai există prietenii adevărate!


Recunosc, la început numele personajelor mi s-au părut destul de ciudățele, dar am reușit să trec peste acest lucru și m-am afundat în lectură, fără vreo cale de întoarcere. Poate că Ponyboy este un Unsuros. Poate că stă cu cei doi frați ai săi într-o casă goală. Poate că nu au atât de mulți bani precum cei din clasa de mijloc sau Socii, însă se au unul pe altul. Și au gașca de băieți alături. Poate că nu au petreceri și un viitor asigurat la cea mai bună facultate, însă învață din viață cele mai dure lecții.

Nu era corect ca Socii să aibă totul. Eram la fel de buni ca ei; nu era vina noastră că ne născuserăm unsuroși.
Ponyboy este un băiat simplu, orfan și cu doi frați mai mari care au renunțat la studii pentru a întreține ceea ce a mai rămas din familia lor. Este recunoscător pentru tot ce are și deși crede că Darry, fratele lui cel mai mare, abia așteaptă să scape de el, iar Sodapop, mijlociul, este cel mai arătos și sociabil dintre ei, îi iubește enorm pe amândoi, chiar dacă nu-și dă încă seama. Tot ce contează este să rămână uniți. Darry, Sodapop, Johnny, Dally, Two-Bit, până și Steve - pe ei se poate baza Ponyboy oricând. Însă când într-o seară Johnny și Ponyboy ajung să se lupte cu o gașcă de Soci (aceeași Soci care l-au bătut și înainte pe Johnny), iar tragedia e pe cale să ia cu asalt orășelul lor liniștit a doua zi dimineața, Dally este cel care se implică și are grijă ca băieții să dispară fără urmă. Dar oare poate el opri o luptă iminentă, imensă dintre Unsuroși și Soci? Ce s-a întâmplat în acea noapte și cât de mare este prețul pe care l-au plătit cei doi prieteni?

«Eu de ce mă lupt?» am gândit, și nu mi-a venit niciun motiv bun în minte.
Am devorat acest roman! Și asta pentru că e atât de diferit față de ce am citit până acum. Fără vreun fir romantic, fără vreo urmă de poveste clișeică. O realitate dură a anilor '60 care nu e atât de străină zilelor noastre. Două bande: Socii și Unsuroșii. Acestea nu reprezintă doar două categori sociale, ci două lumi total diferite. În roman se pune problema diferenței dintre clasele sociale și cum lui Ponyboy, în fond, ajunge să nu-mi mai pese despre statutul fiecăruia - Unsuros sau Soc. El ajunge să realizeze că sunt cu toții oameni. Oameni care vorbesc între ei ori care poate nu se înțeleg. Doar că acestă etichetă pe care fiecare dintre ei o are bine întipărită pe frunte, ajunge să-i definească, să-i modeleze în așa fel încât să se supună regulii societății. De ce un Soc și un Unsuros nu pot vorbi sau nu pot fi văzuți împreună în public? De ce nu pot bea o bere sau de ce nu se pot plimba împreună? De ce de fiecare dată când se văd trebuie să existe acea tensiune?

Johnny a ridicat din umeri.
- Da, a spus oftând. Bănuiesc că suntem diferiți.
- Drace, am spus, făcând un cerc de fum perfect, poate că ei sunt.
Personajele mi s-au părut foarte bine definite și modelate fiecare în parte. Ponyboy este cel mai mic din gașcă, iar gândirea sa este complet diferită de a lui Dally care se crede un Unsuros (ba chiar damnat) până în adâncul sufletului, ori Two-Bit. Darry este puțin mai diferit pentru că el este mult prea adâncit în probleme ca să-i mai pese. Ponyboy spune că ar fi fost un Soc dacă nu ar fi fost el și Sodapop. Sodapop și Steve sunt prieteni buni, însă dacă nu ar fi fost așa, Steve probabil că nici nu ar fi fost în gașca lor, iar Sodapop ar fi fost înconjurat numai de fete. Iar Johnny e definiția outsider-ului, a proscrisului. Probleme de acasă și cele din societate lasă cicatrici asupra sa, iar prietenii sunt singurii care îl fac să mai creadă în lucruri bune. Noi eram unsuroși, nu huligani” . Ce mi s-a părut remarcabil a fost faptul că romanul a fost scris de autoare la vârsta de 15 ani. Un roman cu un impact grozav asupra publicului, cu o maturitate impresionantă, foarte bine gândit și construit. Ai putea crede, foarte ușor, că este scris de un veteran, nu de un novice.
În șaisprezece ani petrecuți pe străzi poți învăța multe. Dar numai lucruri greșite, nu lucruri pe care îți dorești să le înveți. În șaisprezece ani petrecuți pe străzi vezi multe. Dar numai priveliști triste, nu priveliști pe care îți dorești să le vezi.

Cum reacționează cei din gașcă când află despre luptă? Ce se va întâmpla cu Ponyboy și Johnny? Oare acestă luptă decisivă escte chiar sfârșitul tensiunilor dintre Soci și Unsuroși? Ce înseamnă prietenia adevărată și cât de mult poți risca pentru un frate? Cum se termină întreaga poveste și ce amprentă lasă pe cititor? Un roman relativ scurt, dar concentrat, ce a reușit să mă captiveze atât de tare încât în final am ajuns cu inima frântă, cu un mare gol în stomac și cu un amalgam de emoții pe care nu-l puteam înțelege. Vi-l recomand super mult! Nu ca pe un roman young-adult ori ca pe o lectură ușoară, ci ca pe o poveste puternică, cu personaje interesante, neobișnuite, ce propune o problematică și astăzi întâlnită. Un roman care, deși a fost interzis o bună bucată de vreme - asemenea tuturor operelor clasice marcante ale vremii -, ar trebui inclus în toate wishlist-urile. La urma urmei, Socii erau doar niște băieți. Lucrurile erau neplăcute mai tot timpul, dar era mai bine așa. În felul ăsta îți puteai da seama că și celălală băiat era om.
(...) Ce e mai bine să fii când te lovești de o bandă de proscriși sociali pe o alee?- Un expert în judo? am sugerat eu.- Nu, un alt proscris social! a scâncit Two-Bit

P.S. Deși nu este extraordinar sau mai reușit decât romanul, vă invit să urmăriți și filmul care, pentru anii '80 (zic eu) este destul de reușit ^-^ !






Dally și Cherry
Steve și Sodapop
Ponyboy, Dally și Johnny


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Your opinion matters!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...