Recenzie: Fahrenheit 451 de Ray Bradbury

by - mai 10, 2017

↠ Cartonată  176 de pagini ↟ februarie 2013 ↟ Editura Art
↠ Vârstă: +16
↠ Gen: ficțiune, distopie, roman-cult, science-fiction 
↠ Mulțumesc super mult librăria online Libris pentru acestă cărticică :)
↠ O puteți comanda de aici.
↠ Rating 
O poveste tulburătoare şi poetică, Fahrenheit 451 este o parabolă a unei societăţi în care valorile pe care le cunoaştem au fost răsturnate, în care statul interzice cititul şi legiferează arderea cărţilor. Cetăţenii acestei lumi distopice trăiesc într-o indiferenţă indusă de droguri şi de mass-media. 
Unul dintre ei este Guy Montag. El are o sarcină simplă: trebuie să dea foc tuturor cărţilor şi caselor în care acestea sunt ascunse. Îi place meseria pe care-o practică de zece ani, simte că-şi face pe deplin datoria şi nu are niciodată îndoieli... până în momentul în care o adolescentă îi povesteşte despre un trecut în care oamenilor nu le era teamă. 
La fel de proaspăt şi parcă mai relevant acum, la peste o jumătate de secol de la apariţie, acest roman-cult reuşeşte performanţa de a fi deopotrivă o capodoperă a literaturii universale, un clasic al genului şi un bestseller.


Ray Bradbury (1920-2012) a fost un scriitor american care a debutat în 1941, în Super Science Stories. În 1947, a publicat primul volum de povestiri, Dark Carnival, urmând apoi, în serie, cărţile pe care l-au făcut pe Ray Bradbury o legendă a literaturii americane (nu numai SF): Cronici marţiene, Omul ilustrat, Fahrenheit 451. A primit puţine premii - un Locus, un Prometheus şi un Retro Hugo -, dar numărul lor este întrecut de premiile şi titlurile care i-au fost acordate pentru întreaga carieră. 
Focul strălucește și purifică.
Această carte m-a surprins! Și asta pentru că ne apropiem fără să vrem de realitatea distopică proiectată de Bradbury în „Fahrenheit 451” (acum mai bine de 50 de ani), când oamenii nu mai erau interesați de cultură, cărțile erau arse, iar televizorul era cel mai bun prieten; „el îți spune ce anume să gândești, îți impune gândurile lui. El trebuie să aibă dreptate, pentru că pare că are dreptate.



Deși romanul este contruit ca o distopie, elementele de mister și de fantastic nu îi sunt străine. Facem cunoștință cu Guy Montag, un pompier care locuiește cu soția sa, Mildred, într-o casă frumoasă, simplă, într-un cartier liniștit. Asta până când lângă ei se mută o familie nouă care este întruchiparea a tot ce e anormal și greșit în societate - petrec, stau cu lumina aprinsă până târziu, râd, au păreri absurde despre lume și le place să observe lucruri. Curând, Montag se împrietenește cu fata din vecini, o adolescentă de 17 ani pe nume Clarisse McClellan. De fiecare dată, micile discuții cu această tânără sunt ca niște revelații pentru personajul nostru, un bărbat de 30-40 de ani care duce o viață banală. Ea îi povestește despre cum e să vezi lumea altfel, iar Montag dorește din ce în ce mai tare să aibă acces la o astfel de lume, la o altfel de viziune care să-i deschidă orizontul de cunoaștere.

Fiecare dintre noi e o antologie vie de citate din cărțile de istorie, de literatură, de drept internațional...
Tulburat de acțiunile soției sale, de tânara din vecini și de alarma de la serviciu unde a trebuit să ardă din temelie o casă plină de cărți, cu tot cu proprietara (care refuza să iasă), Montag începe să pună la îndoială principiile pe care se bazase până atunci societatea. Dacă răspunsul de află fix în cărțile pe care ei le ard? Însă poate el singur să descifreze înțelesurile ascunse ale cărților? Pentru asta are nevoie de ajutorul lui Faber, un fost profesor de engleză, care acum, e mai mult decât bucuros să-l ajute pe Montag. Însă, toate acestea aduc după sine și riscuri. Dacă s-ar afla că el, un pompier, nu numai că deține o carte, ci o și citește? Moarte curată! Dar e un risc pe care cei doi sunt dispuși să și-l asume.


Am citit această carte foarte repede, curioasă fiind de ce avea să se întâmple cu Montag și dacă avea să fie descoperit. Trebuie să recunosc, stilul autorului e destul de ușor de urmărit și, pe alocuri, presărat cu mici ironii. E interesant de citit și mai ales de urmărit pasajele descriptive. Personajele mi-au rămas în mine mai mult ca tipologii, ca studii de caz decât ca indivizi particulari. Da, Mildred este reprezentarea perfectă a unui om supus, indiferent, care se lasă modelat de către regim. Poartă „scoici” în urechi - aparate de radio, ca niște mici căști -, vrea televizoare pe toți pereții camerei, cum este moda, își invită prietenele la „petreceri” și discută nimicuri despre programele de la televizor. Apoi o avem pe micuța Clarisse, un opozant al regimului, care ajunge să aibă o soartă previzibilă. Ea însă se bucură de viața pe care o are și îi place că vede lumea altfel. La mijloc îl găsim pe Montag, acel ins care nu s-a simțit pe deplin controlat, dar care nici nu a acționat împotriva masei... până acum. Pe el oare ce final îl așteaptă?



„Fahrenheit 451” se axează mai curând pe cultură, decât pe politică în acest viitor distopic, iar pe mine una m-a încântat enorm acest aspect. Cărțile stau la baza tuturor și cultura reprezintă o ramură importantă într-o societate. Dacă Orwell punea accentul pe politic, Bradbury se mulțumește cu acest detaliu, care deși pare minor, reușește să schimbe complet o întreagă lume.
Nu uita însă că acest căpitan face parte din oastea celui mai periculos dușman al adevărului și al libertății: turma greoaie și masivă a majorității.
Împărțită sugestiv în trei părți (înainte, după și finalul), această carte este un bun exemplu de roman clasic pe care toată lumea ar trebui să-l citească. Ideea nu pare foarte ciudată, dar dacă stai să te gândești cum ar arăta lumea fără cărțile ei de bază, fără Biblie și fără alte surse de relaxare, ajungi la concluzia că oamenii vor devini, treptat, doar niște marionete.


Ce se întâmplă cu Montag după ce citește o carte? Cum îl ajută Faber? Va afla oare cineva despre isprava lor? Cum plănuiesc cei doi să schimbe lumea? Ce s-a întâmplat cu Clarisse și cum va reacționa Mildred când va afla despre secretul soțului ei? O carte despre un pompier, o fată care a îndrăznit să viseze, o societate bolnavă și un morman de cărți. „Ai înțeles acum de ce cărțile sunt privite cu ură? Pentru că ele dezvăluie porii de pe fața vieții.












You May Also Like

0 comments