In perioada 18-22 noiembrie, Grupul Editorial Corint va asteapta la Gaudeamus. Lansari, carti noi, reduceri si evenimente. Iata ce nu trebuie sa ratati in cele 5 zile de targ :)
Joi, 19 noiembrie
La ora 16:00, Liviu Lungu și invitații săi pregătesc lansarea cărții "Încă o istorie de dragoste sau arhitectonia unui chip cioplit".
"…că numai omul sărăcit în duh și femeia îngelozită mai cred că dragostea umblă cu capul spart și cu mintea la călcâie sau că aprinde foc cu vâlvătăi taman când e soarele la zenit, de acela pe care i se cășună nu mai vede lucrurile cu amăruntul și, bine sau rău, așa căscând ochii în jur, mai apoi, știe strigoii care se duc și care vin trâmbițând pentru o nouă Facere, dar asta e la dragostea mare care a fost și mai e la moarte iar Facerea e numai Una…" (fragment pierdut din "Pravila", ediție Demetrescu-Saț)
La ora 18:00, autorul romanului "HAOS", Alessandro Baussmerth, vă invită să descoperiți „atmosfera, misterul, culoarea și parfumul unui Orient în mișcare”, după cum bine descrie Bedros Horasangian în prefața cărții.
Vineri, 20 noiembrie
La ora 14:00, lansăm volumul "Turcia și fantoma armeană. Pe urmele genocidului" de Laure Marchand și Guillaume Perrier, în prezența Excelenței Sale Hamlet Gasparian, Ambasadorul Armeniei în România. Printre invitați îi veți putea regăsi pe: Gabriel Andreescu, Sorin Antohi, Bedros Horasangian.
Un fascinant reportaj prin timp și spațiu despre ceva ce se poate nega că a fost, dar din care nu se poate nega că au rămas urme: Dosar 1915. Bedros Horasangian
La ora 16:00, Cristian Brancu vă invită la lansarea volumului său, "La granița dintre viață și moarte".
Invitați: Mădălin Voicu, Marina Almășan, Gabriela Dinică, Andrei Păunescu, George Mihăiță.
"Eu am știut că șansa de a fi confidentul unor genii te face un fel de legatar testamentar. Și trebuie doar să fiu fericit că m-au ales pe mine." Cristian Brancu
La ora 17:00, vă invităm la lansarea cărții "Siria. De ce s-a înșelat occidentul" de Frédéric Pichon. Veți avea ocazia să stați de vorbă cu Iulian Fota și Stejărel Olaru.
"De ce fug refugiații? Și, mai întâi, cine sunt ei? Sunt victimele cele mai norocoase, cele mai bogate din tot ceea ce lașitatea și calculele cinice ale Occidentului au produs în Siria." Frédéric Pichon
Sâmbătă, 21 noiembrie
La ora 12:00, lansăm ediția NOBEL a cărții "Dezastrul de la Cernobîl. Mărturii ale supraviețuitorilor" de Svetlana Aleksievici, autoare care a câștigat Premiul NOBEL pentru Literatură 2015.
"O istorie orală mișcătoare a catastrofei din 1986 de la reactorul nuclear de la Cernobîl, în care curajul fatalist și stoic este dublat de un umor incredibil de negru." Publishers Weekly
La ora 15:00, urmează poveștile nobililor transilvăneni, adunate în cartea "Tovarășul baron". Lansarea se va bucura de prezența autorului, Jaap Scholten, alături de invitaţii: Georgeta Filitti, Ana Blandiana, Filip-Lucian Iorga.
Veți descoperi o istorie plină de frumuseți subtile sau spectaculoase, de la baluri strălucitoare la ororile din închisorile comuniste, toate redate cu emoție și căldură.
La ora 17:00, menținem atmosfera nobilă și vă invităm la o lansare de carte cu miresme de bucate: "Mesele de Odinioară. De la Palatul Regal la Târgul Moșilor". Din epoca fanariotă până în perioada interbelică, de la mâncărurile grele și spectaculoase ale curților boierești din secolul al XIX-lea la mâncărurile elaborate, rafinate și elegante ale bucătăriei franceze, vom încerca să revizităm o parte agreabilă a trecutului nostru, care ne poate inspira prezentul culinar.
Duminică, 22 noiembrie
La ora 12:00, Editura Corint vă invită să participați la lansarea cărții "SINGUR ÎN DAMASC. Viața și moartea spionului israelian Eli Cohen" de Samuel Segev, tradusă pentru prima dată în lume, din limba ebraică în limba română, la Editura Corint. Lansarea are loc în prezența unor invitați de seamă, printre care Excelența Sa Tamar Samash, Ambasadoarea Israel în România.
Descoperiți povestea lui Eli Cohen, un spion israelian care a reușit să se infiltreze la cel mai înalt nivel, în numeroase și diverse cercuri, furnizând informații prețioase.
La ora 15:00, după ce ne-a purtat prin Beijing și Tokyo, Marina Almășan ne invită în Shanghai. Îl vom descoperi împreună cu ea, povestit din perspectiva turistului receptiv, cu același entuziasm profesionist al explorării frumuseților lumii cu care ne-a obișnuit. Vom face scurte opriri, la Sărbătoarea Primăverii (cu o tradiție de 4000 de ani), vom intra în Fabrica de covoare de mătase de la Fengjing și vom urca la etajul 100 al unui zgârie-nori.
Redescoperă magia Crăciunului, povești secrete și amuzante, cântecele și delicioase rețete ale Doamnei Crăciun în cartea "Secretele magice ale lui Moș Crăciun!"
"Cele mai frumoase basme și legende populare din lumea întreagă" adună laolaltă povești din diverse țări, care vorbesc despre locuri exotice, obiceiuri necunoscute, despre tradiții și popoare îndepărtate, în care se regăsesc aceleași visuri și aceeași magie care fascinează copiii de pretutindeni.
Citește versiunea integrală a Aventurilor lui Buratino de Aleksei Tolstoi, însoțită de ilustrațiile superbe, expresive și moderne ale talentatei Sacha Poliakova, în noua carte, "Aventurile lui Buratino sau Cheița de aur".
La Gaudeamus veți putea achiziționa trei titluri din colecția Aventură și mister: "Nesfârșita goană după elefant", "Evadare din biblioteca domnului Lemoncello", "Misterul de la Hanul Pungașilor".
Editura Corint continuă terapia prin artă cu încă două cărți de colorat pentru adulți: noul titlu din colecția "O aventură în culori cu animale și mii de flori", ilustrată de Millie Marotta, "Paradisul tropical", și "Grădina timpului", în care artista coreeană Ji-Hye (Daria) Song vă provoacă și stimulează imaginația cu o poveste superbă, plină de sensibilitate, care să vă inspire și să vă amintească de visele copilăriei.
Colecția Istorie cu blazon, inițiată și coordonată de Filip-Lucian Iorga, se îmbogățește cu încă două titluri, ajungând astfel la un număr de opt volume, pe care le găsiți la Gaudeamus!
Noutăți la Gadeamus 2015
Editura Corint:
- Siria. De ce s-a înșelat Occidentul de Frédéric Pichon
- În inima mării. Tragedia vasului Essex de Nathaniel Philbrick
- Saga reginelor de Jean Des Cars
- Singur în Damasc. Viața și moartea spionului israelian de Eli Cohen
- Turcia și fantoma armeană. Pe urmele genocidului de Laure Marchand și Guillaume Perrier
- Tovarășul baron de Jaap Scholten
- Mesele de odinioară. De la Palatul Regal la Târgul Moşilor de Arhivele Naţionale ale României, text de Ana Iorga şi Filip-Lucian Iorga
- Paradisul tropical. O aventură în culori cu animale și mii de flori de Millie Marotta
- Grădina timpului. O poveste inspirațională de Daria Song
- Adolescentul de F.M. Dostoievski
- Destin în bătaia vântului de Evghenia Ghinzburg
- Frații corsicani de Alexandre Dumas
- Încă o istorie de dragoste sau arhitectonia unui chip cioplit de Liviu Lungu
- HAOS de Alessandro Baussmerth
Editura Leda:
- Elita (cartea a doua din seria Alegerea) de Kiera Cass
- La granița dintre viață și moarte de Cristian Brancu
- Prințesa mecanică (ultimul volum din seria Dispozitive infernale) de Cassandra Clare
- Zgârie-norii din Shanghai de Marina Almășan
Corint Junior:
- BERLIN de Fabio Geda și Marco Magnine
- Misterul din Hanul Pungașilor de Kate Milford
- Mănușa de aramă (cartea a doua din seria Magisterium) de Holly Black și Cassandra Clare
- Artiști de geniu. Carte cu autocolante
- Picturi celebre. Carte cu autocolante
- Mituri și legende din Olimp de Anna Milbourne și Louie Stowell
- Secretele magice ale lui Moș Crăciun
2 comments
Sunt atat de multe "bunatati" la preturi foaaarte bune, iar eu nu pot sa ajung la Gaudeamus....nu-i corect :'(..poate la anul o sa reusesc si eu sa ajung :3 :))
RăspundețiȘtergereAsa, fa-mi in ciuda ca n-am ajuns si eu... Am tot vazut poze de la targ, plus intalniri cu autori... La anu poate sunt in tara si merg...
RăspundețiȘtergere