Recenzie „FRENEZIA” de Francesca Lia Block

by - iulie 28, 2016





• Despre autoare •

Câştigătoare a prestigiosului premiu „Margaret A. Edwards”, este autoarea a numeroase bestselleruri, printre care seria „Dangerous Angels”, colecţia de poveşti „Blood Roses”, volumul de poezii „How to (Un)Cage a Girl”, romanul „The Waters & The Wild”, nuvela ilustrată „House of Dolls” şi romanul gotic de dragoste, cu vampiri, „Pretty Dead”. Operele ei sunt publicate în toată lumea.

O poţi vizita online la adresa www.francescaliablock.com.






• Pe scurt •


LIV ARE UN SECRET TULBURĂTOR.



Când a împlinit treisprezece ani, lui Liv i s-a întâmplat ceva care i-a schimbat complet viaţa. Din acest moment, se simte pierdută…nu se mai regăseşte în nimic. Singurele clipe în care este cu adevărat ea însăşi sunt cele petrecute alături de prietenul ei, Corey, în pădurea din jurul oraşului în care cei doi locuiesc. Dar lucrurile continuă să se complice: în pădure, Liv este urmărită de o femeie misterioasă, un grup de băieţi ciudaţi o pândesc... şi tot aici află de blestemul ce pare că o va bântui pentru totdeauna.

Blestemul care, cu patru ani în urmă, i-a provocat FRENEZIA. Şi care i-o poate provoca din nou, cât de curând…



• Părerea mea •



Chiar dacă toată lumea spune că această carte nu-i chiar așa de grozavă, eu tot am vurt s-o citesc și să mă conving singură. Și ghiciți ce - nu-i o carte chiar așa de grozavă!



În carte o întâlnim pe Olivia, Liv, o adolescentă de 17 ani care are un secret. Când avea 13 ani ceva groaznic s-a întâmplat și pur și simplu și-a pierdut controlul și a fugit în pădure. Asta poate avea legătură cu faptul că abia îi venise mentruația sau că mama ei, vânător de profesie, vine acasă cu un lup care abia mai respira. În orice caz, aceasta nu-și mai aduce aminte ce s-a întâmplat după. Cert e că mama ei s-a asigurat că Liv face vizite regulate la psiholog, că-și ia pastilele și că e un copil normal. Însă Liv nu se simte așa de normală pe cât ar vrea să pară. Cu tot ce s-a întâmplat în urmă cu 4 ani, cu tot părul de pe coprul ei, cu pastilele și accesele de furie, cum ar putea? Dar totuși încearcă!



Acum, Liv are un iubit. Pe Corey. Un tip drăguț și cald și dulce și... de culoare. De asta își țin relația ascunsă. „Părinții mei nu știu de Corey. N-ar recunoaște asta niciodată, dar culoarea pielii chiar are importanță pentru ei.” Și când nu sunt împreună prin pădure, public Liv se afișează ca iubită a lui Pace. Pace este cel mai bun prieten al ei și e un tip grozav și de treabă. Doar că e gay. Și el ascunde asta pentru că îi e frică de cum vor reacționa ceilalți. „I-am spus că nu schimba cu nimic realția noastră. Într-un fel, bănuisem deja. Singurul lucru care mă-ngrijora era faptul că știam că cei mai mulți oameni din orașul nostru n-ar fi înțeles.” Și uite așa, fiecare are un secret al său pe care îl ține bine ascuns.



Apoi mai e acest personaj misterios, Joe Ranger, proprietearul unui magazin de proteze medicale pe care tot orașul îl crede un ciudat. Dar nu și Liv... Considerându-se ea îsăși o ciudată, n-o deranjează prezența lui Joe. Câteodată, după muncă, trece pe la magazinul său să stea de vorbă. Asta până când mama ei îi interzice definitiv, iar Liv mai are puțin și-și pierde din nou concentrarea. Nimeni nu vrea să vadă o adolescentă furioasă, mai ales când e lună plină...



Am citit cartea super-repede și asta pentru că 1) chiar se citește super-repede și 2) eram curioasă în privința „chestiei care s-a întâmplat când aveam 13 ani” cu care autoarea m-a obsedat jumătate din carte. E o carte previzibilă și e imposibil să nu-ți dai seama că Liv e vârcolac (adică, pe bune, păr pe tot coropul?) și că la 13 ani i s-a declanșat blestemul. Mi s-a părut că autoare s-a concentrat prea mult pe acel punct și nu a mai dezvoltat personajul - personajele, de fapt - căci Liv e o adolescentă destul de transparentă, care nu are o poveste complexă de spus. Corey mi s-a părut puțin cam ciudat și fără esență și poate puțin depărtat de realitate. Iar Pace... el mi s-a părut a fi exact cum sunt personajele episodice, din când în când pe acolo; o persoană despre care nu știm prea multe, dar care, sincer, a avut cea mai bună poveste din carte. Ar fi ieșit ceva mult mai grozav dacă ar fi insistat puțin asupra sa. Pentru că deși își păstrează aura misterioasă și nu e prezent mai deloc în carte, Pace e singurul care mă face să-i dau o bulină albă cărții. Așa că dacă vreți să citiți cartea, merită doar pentru a-i afla povestea.



În mare, ca poveste, mi s-a părut destul de seacă, fadă, cum-vreți-să-i-spuneți. Povestea în sine nu are un plot destul de bine fixat, iar asta se vede în final când apar informații despre cum a ajuns Liv să fie blestemată, despre trecutul ei și tot așa, detalii care ar fi putut apărea pe parcurs pentru a face povestea mai interesantă. Ceea ce a apărut pe parcurs a fost o cabană în pădure, o femelă lup ciudată și un grup de 7 băieți care au cumva legătură cu crimele petrecute în pădure și cu Liv. Nici aici nu a fost prea bine dezvoltat subiectul, așa că apariția lor nu schimbă povestea prea mult.



Ce se întâmplă cu Liv când își pierde controlul? Află Corey care e secretul ei? Pe cine întâlnește Pace și care e povestea lui? Știu părinții lui Liv despre blestemul ei? Cine e, de fapt, acest Joe și ce legătură există între el și Liv? Cine locuiește în cabana din pădure? Ce legptură au cei 7 frați cu Liv și cine comite toate crimele din pădure? O poveste cu vârcolaci, un blestem, un băiat care ajunge să înnebunească și o fată care încă încearcă să înțeleagă ce se petrece cu ea. Deși nu-i o lectură extraordinară (cel puțin pentru mine ca adolescentă de 17 ani), cred că ar fi mai potrivită pentru o grupă de vârstă mai mică, să zicem până în 14 ani.



• Nota •

A FOST OKAY











You May Also Like

0 comments