Recenzie: Belzhar de Meg Wolitzer

by - noiembrie 13, 2016


↠ Broșată cu supracopertă, apărută la Editura Trei în octombrie 2014
↠ Gen: young-adult
↠ Vârstă: +14 ani
↠ Am primit acestă carte de la editură (mulțumesc suuuper mult!), iar voi o puteți comanda de aici
↠ Rating: 
O iubire neîmpărtăşită, o suferinţă ascunsă şi o vindecare prin lectura şi explorare interioară.
Jam Gallahue simte primii fiori de iubire pentru Reeve Maxfield, un englez venit să studieze pentru un semestru în America. Din păcate, relaţia lor este curmată brusc, iar Jam nu-şi mai poate reveni şi ajunge la o şcoală cu internat pentru adolescenţi „fragili emoţional şi foarte inteligenţi”
Aici, profesoara de literatură îi îndeamnă să citească romanul Clopotul de sticlă de Sylvia Plath şi le dăruieşte câte un jurnal, în care să îşi noteze gândurile. Inexplicabil, fiecare deschidere a jurnalului înseamnă intrarea într-o lume suprarealistă, în care traumele care i-au marcat încă nu s-au petrecut şi totul este bine.
Belzhar este numele pe care-l dau acestei lumi.


Meg Wolitzer a scris primul său roman, Sleepwalking, o poveste despre trei fete obsedate de poezie şi moarte, pe când era studentă la Brown University.
A predat scriere creativă la Universitatea din Iowa şi la Skidmore College.
De asemenea, a fost artist invitat la Princeton University.
Printre romanele sale se numără The Interestings (numită una dintre cele mai bune cărţi ale anului 2014 de către The New York Times Book Review, The Washington Post şi The Chicago Tribune), The Uncoupling, The Ten-Year Nap, The Position şi The Wife. Povestirile sale au apărut în The Best American Short Stories şi The Pushcart Prize.

Nu cred să fi citit recent o carte care să mă ducă atât de repede dintr-un pol în altul!


Jam a fost trimisă la The Wooden Barn, o școală pentru adolescenții „fragili”, care au suferit diferite traume. Fie că au pierdut pe cineva sau ceva drag, fie că au alte tipuri de probleme, sunt cu toții aici încercând să se facă bine. Jam nu vrea asta. Vrea doar să stea acasă, în patul ei, și să se gândească la Reeve, tipul venit din Anglia într-un schimb de experiențe, tipul de care s-a îndrăgostit aproape instantaneu, tipul cu care s-a sărutat la o petrecere unde nici n-ar fi trebuit să fie, tipul care dupa 41 de zile îi frânge inima.


Acum, la The Wooden Barn, ar trebui să încerce să uite sau cel puțin să se vindece. Află curând că face parte din clasa doamnei Quenell, „Teme Speciale în Engleză”, o clasă cumva exclusivistă, la care nu poate participa oricine. Profesoara alege în fiecare an câțiva studenți și discută un singur autor tot semestrul. După ce termină cursul, toți elevii povestesc despre cum acesta le-a schimbat viața. Cam așa rezumă DJ, colega de cameră a lui Jam care are „probleme de nutriție”, întreaga poveste. Însă Jam n-a aplicat și nici n-ar fi vrut să aplice pentru un astfel de curs. Cu toate acestea, iat-o într-o sală de clasă cu alți cinci elevi (Marc, Casey, Griffin și Sierra) pe care nu i-a mai văzut până acum. Oare ce au toți în comun? Ce i-a făcut atât de speciali încât doamna Quenell să-i aleagă?
- Nu trebuie să ne fie frică de schimbare, ne spune ea [doamna Q]. Altfel o să ratăm totul.



Anul acesta este ultimul pentru profesoară înainte de a ieși la pensie, așa că tema de discuție este un autor foarte important pentru ea: Sylvia Plath. Tot semestrul aveau să studieze opera acestei autoare care a avut un sfârșit tragic: depresia ei a dus-o spre suicid. Pentru a intra și mai bine în aerul pe care-l inspiră Plath, doamna Q le dă elevilor câte un jurnal roșu din piele în care să scrie tot semestrul ca la final să i le dea înapoi. De aici începe aventura pentru că juralul reprezintă pentru fiecare o portiță de călătorit în trecut, acolo unde „tragedia” lor nu se întâmplase. Exact în momentul acela de cumpănă când Casey putea încă să meargă, când Marc nu descoperise încă acea oroare, când Sierra era încă fericită, când Griffin nu se simțea vinovat, iar Jam nu avea inima frântă.
„am păstrat «iubirea» lui în interiorul meu, într-un clopot mic de sticlă.”

Există însă și o problemă în ceea ce privește jurnalele. De fiecare dată, la fiecare călătorie, se umplu câte cinci pagini. Ce are să se întâmple odată ce jurnalul va fi terminat și nu vor mai fi pagini pe care să scrie? Oare poți rămâne întru totul abandonat în această lume - pe care decid să o numească Belzhar? Ciudat este că acest curs ajunge să-i unească pe cei cinci, legați fiind nu de traumele prin care au trecut, ci de această speranță de care se mai pot agăța, cum că lucrurile au fost cândva mai bune.


La început am urât această carte. Așa, pur și simplu. Citind despre Jam și iubirea ei față de Reeve am continuat să mă întreb ce e așa de special și dramatic și traumatizant în asta. Adică, e un elev venit într-un schimb de experiențe, știai că o să plece mai devreme sau mai târziu! Mi s-a părut cam trasă de păr și penibilă toată șarada asta despre cum Jam are inima frântă și Reeve era totul pentru ea - aer, cer, lună, lumină și toate cele. Apoi și-a mai revenit pe parcurs, am încercat să înțeleg că dacă ceva i s-ar fi întâmplat lui, atunci toată lamentația ar fi fost justificată, însă în final ajung să realizez că de fapt a fost o cea-mai-penibilă-relație-de-tip-generală care i se putea întâmpla cuiva. N-am să vă zic de ce ca să nu vă umplu de spoilere, dar dacă o să citiți cartea, o să înțelegeți :D
„Și e adevărat că n-am mai știut de mine atunci când l-am pierdut pe Reeve, am ajuns într-o stare de inerție și de agonie, de parcă aș fi murit pe dinăuntru, ca în «Clopotul de sticlă».”

Ceea ce mi-a plăcut super mult a fost ideea cursului în sine. Mi-ar plăcea să existe și la noi un astfel de opțional în care să despicăm de la A la Z un autor. Știam și nu prea despre Sylvia Plath. Știam că scrie poezie, așa că interesul meu pentru ea s-a cam dus, dar se pare că a scris și proză. Problemele ei din viața de zi cu zi au influnețat scrierile ei, astfel, „Clopotul de sticlă” este mai mult o bibliografie, autoarea creându-și un personaj-mască. Sunt tare curioasă în privința acestei cărți și datorită lui Meg Wolitzer mi-am pus-o pe wishlist.

M-a fascinat însă și treaba cu jurnalele care oricât de banală ar părea, e pusă într-un context foarte bun, transformând cartea în ceva mai profund. Aflând despre jurnale că te pot transpune într-o altă lume, fie și metaforic vorbind, mi-am adus aminte de ce făceam la română, la școală, prin clasa a IX-a despre evadarea sau abandonarea în literatură și implicit în poveste. Am făcut o paralelă drăguță în mintea mea și am ajuns să precep cartea la un alt nivel. Am stat și m-am gândit puțin dacă eu aș vrea să am un asemenea jurnal, dacă aș vrea să mă întorc undeva înaintea unei „tragedii”. Și mi-am adus aminte despre ce vorbeam la ora de filosofie despre păcatul lui Adam și Eva; întrebarea era: te-ai întoarce înapoi și nu ai mai mușca din măr, rămânând fără conștiință, sau ai săvârși păcatul din nou, conștient de această dată, știind ce urmări avea să aibă. Probabil că aș fi mușcat din măr pentru că asta ne-a dat conștiință și ne-a diferențiat de animale. Și probabil că nu m-aș întoarce în trecut dacă aș avea un asemenea jurnal.


Care sunt lumile în care ajung cei cinci? Vor să se mai întoarcă în Belzhar după prima experiență? Dar dacă cineva ar vrea să rămână definitiv acolo? Ce efecte ar avea asupra prezentului? Oare știe doamna Q ce se ascunde în spatele acelor jurnale? Ce legătură au toate acestea cu Plath și opera ei? Cum îi ajută pe copii toată această experiență? O carte ceva mai profundă pe care aș recomanda-o mai curând celor de clasa a IX-a sau a X-a, o carte despre o iubire dureroasă, o poveste pe care ne-o spunem nouă înșine doar pentru a suporta mai bine realitatea, o carte despre Sylvia Plath și cinci jurnale din piele roșie. Voi ați scrie în jurnal dacă ați avea ocazia? Și mai mult de atât, ați rămâne definitiv în acea lume?
[despre Belzhar] Mi se pare că am mers într-un loc unde se duc oamenii atunci când nu mai suportă realitatea, pentru că pur și simplu e prea dificil.
dacă îți dorești cu disperare ceea ce ai avut cândva, scrii în jurnalul roșu de piele , mergi în Belzhar și găsești acel ceva. Dar se pare că nu vei găsi nimic nou. Timpul se suspendă în Belzhar.

Jam
Reeve
Doamna Q
Casey
Marc
Griffin
Sierra
DJ


You May Also Like

2 comments

  1. Superbă recenzie. Belhzar este o carte extraordinară, care a fost în totalitate pe gustul meu. Mi-a plăcut foarte mult subiectul acesteia, cât şi personajele. Un final minunat, deznodământul potrivindu-se perfect cu povestea cărţii. Mă bucur că ţi-a plăcut şi ţie cartea!
    Mai ai ceva recomandări asemănătoare? :)
    //https://lllrainbowlllblog.wordpress.com

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur mult că ți-a plăcut recenzia ^-^ Sincer, e prima carte de genul care mi-a atras atenția, dar poți încerca și celelalte cărți apărute la Editura Trei, în colecția Young Fiction Connection ^-^

      xx

      Ștergere