marți, 7 iunie 2016

Nou la Editura RAO!

Este Halloweenul, iar şcoala este plină de zombi şi de monştri ciudaţi. O petrecere care nu anunţa nimic deosebit se transformă într-o tragedie, atunci când în mijlocul celor prezenţi îşi face apariţia un myling – un strigoi cât se poate de adevărat. Acesta şi-a întâlnit victimele şi este decis să se răzbune. Vor reuşi cei doi fraţi, Alrik şi Viggo, să-l oprească? În încercarea de a afla adevărul, ei descoperă un secret teribil din istoria orăşelului Mariefred. 

„Răzbunarea strigoiului” este al treilea titlu din seria PAX!







Primele două volume:

* click pe coperți pentru a citi recenziile *




Se pare că au mai apărut alte trei titluri interesante - pe care nu le-am găsit pe site, dar care au apărut la Bookfest. Nu știu ce se întâmplă cu Rao, dar sunt la pământ în ceea ce privește promovarea cărților. Pe pagina lor de facebook nimic, pe site nici atât, iar cititorii află de prin librării, peste câteva luni eventual că au apărut nu-știu-ce-cărți noi sau continuări mult dorite. Not cool at all! :(

În fine... Am preluat fotografia de la Simona Stoica (pentru că anul ăsta n-am mai participat la târg. Apropo, dacă ați fost, cum vi s-a părut?) ^.^, iar cărțile despre care vă vorbeam sunt:

1) Predestinați #3 (Profeția) de Josephine Angelini

Primele două volume:


2) Lacrima #1 de Lauren Kate

3) Regatul Spinilor și al Trandafirilor #1 de Sarah J. Maas (unde God bless, au păstrat coperta originală)

Dar cum PAX #3 a apărut pe site, probabil și acestea vor apărea în viitorul... apropiat... să sperăm... Păcat! Sunt cărți bune care merită citite, dar care au zero promovare... 

Eu una am să le pun pe toate pe wishlist. Voi?




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Your opinion matters!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...