luni, 20 iunie 2016

Recenzie „THE AMAZING SPIDER-MAN” #7



• Pe scurt •

Să aruncăm o privire dincolo de CAPĂTUL SPIDER-VERSULUI! – Spidey face echipă cu Ms. Marvel și împreună pornesc într-o aventură la înălțime! – Cine este Spider-UK și ce legătură are el cu SPIDER-VERSUL?



Mulțumesc mult Lex Comics pentru acest număr ^.^ !

Îl puteți comanda de aici.


• Părerea mea •




Ufff, de unde să încep? :))

Doar știți deja că Spiderman e supereroul meu preferat. Și sincer, de fiecare dată mă întreb ce poate aduce nou banda desenată ca să mă surprindă. Ei bine, răspunsul e: foarte multe chestii!

Peter Parker a fost un băiat normal. Asta până când un păianjen radioactiv l-a mușcat și a căpătat o grămadă de abilități precum cățăratul pe pereți sau simțul-păianjen care-l anunță când e în pericol. Și odată cu aceste puteri, vine și responsabilitatea. Iar Peter s-a hotărât să devină supererou. Dar un supererou are și dușmaini, nu?

Ei bine, pe scurt, Dr. Octopus a fost o perioadă în capul lui, timp în care a înființat „Parker Industries”, i-a terminat licența lui Peter și i-a făcut o nouă iubită, pe Ana Maria Marconi. Dar acum Peter și-a revenit. Și pare să aibă o grămadă de probleme. Black Cat îl urăște, mai nou. Oh, iar Peter a mai găsit pe cineva cu puteri exact ca ale lui, doar că ceva mai puternice. Pe Cindy Moon, zisă și Silk. Acum, împărțindu-se între companie, datoria de supererou și noua sa iubită, Cindy, Peter salvează și lumea.


În acest număr, avem parte de muuuulttăăă acțiune și câteva personaje noi. Ms. Marvel mi-a atras atenția încă de când am văzut-o pe copertă. Recunosc că aflasem de ea de acum 2-3 ani, însă nu i-am acordat cine știe ce atenție. Acum însă... :D


Ms. Marvel este, pe scurt, un update. Sau cel puțin așa o văd eu. Se pare că a existat cândva un Captain Marvel de la care a pornit toată ideea. Și acest domn Marvel semăna foarte mult cu Superman. Apoi, mai târziu, au introdus o doamnă Marvel. Și i-au spus Ms. Marvel. Dar asta era acum mult timp în urmă și Ms. Marvel se pare că a fost identitatea a mai multor doamne. Pe noi ne interesează două dintre ele, mai exact prima (sub numele ei real de Carol Danvers) și ultima, adică acestă Dră. Marvel, Kamala Khan. Am căutat câteva informații despre Kamala și se pare că este varianta musulmană de 16 ani a Domișoarei Marvel originale. Iată cum un mic fan, ce a avut norocul de a avea și o mutație genetică, devine un supererou ^.^ Așa că da, m-am bucurat enorm s-o văd pe copertă și mi-aș dori super mult ca cei de la Lex Comics să înceapă publicarea benzilor desenate Ms. Marvel :3


Revenind la oile noastre... De ce e importantă toată pălăvrăgeala de mai devreme? Pentru a cunoaște puțin background-ul personajului invitat. Se pare că în oraș cineva fură un cocon-extraterestru-super-important-generator-de-supereroi, doar că acel cineva poartă costumul lui Ms. Marvel, varianta veche. Așa că imediat ce află, Kamala trece la acțiune, dar ajunge să se întâlnească cu Spiderman. Și totuși, această răufăcătoare ce poartă costumul lui Ms. Marvel nu seamănă deloc cu Carol Denvers - să nu mai zic că e albastră (!!!). Cine se ascunde în spatele măștii?


De cealaltă parte, sau mai bine zis, în cea de-a doua parte a benzii desenate, facem cunoștiță cu Spider-versul. O lume complet străină pentru mine! Ce am înțeles totuși, e faptul că cineva omoară spider-totemurile din Univers, adică toate varintele existente de Spiderman. Acest cineva este Morlun - despre care, sincer, din nou nu știu mare lucru. Mă încântă această apariție a Spider-versului pentru că acest Spiderman care vede întâmplările e diferit de Parker, iar persoanjele cu care relaționează sunt noi, de pe un alt Pământ aș zice. Oare acest Morlun poate ajunge și în New York-ul zilelor noastre, la Peter Parker?


Un număr genial, complex, cu personaje noi, intrigi noi, care te face să aștepți cu sufletul la gură continuarea! Reușesc Ms. Marvel și Spiderman să scape de răufăcătoarea ce se dă originala Ms. Marvel? Și ce planuri are cu acel cocon? Ce legătura are el cu noua Ms. Marvel? Iar de cealaltă parte, în Spider-vers, poate acel Spiderman să-l oprească pe Morlun? Toate acestea și multe altele le veți afla numai dacă citiți numărul. Genial! Chiar m-a dat pe spate! Vi-l super duper recomand; numai bun de citit la metrou, în drum spre școală sau serviciu ;)


• Nota •

A FOST GROZAV/Ă



• Celelalte numere •

Click pe coperți pentru a citi recenziile :)




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Your opinion matters!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...