Recenzie „JURNALUL MEU TRĂSNIT” de Keri Smith

by - iunie 27, 2016



• Despre autoare •


Keri Smith este ilustratoarea și autoarea unor cărți interactive de creativitate care provoacă cititorii să iasă din zona de automatisme cotidiene și să privească lumea din unghiuri noi. 

Cărțile ei au la bază conceptul de învățare prin acțiune și interactivitate și sunt folosite în școli din toată lumea pentru a încuraja metodele inovatoare de creație și explorare.

Keri Smith este agenta unei organizaţii secrete, a cărei misiune este să reanime viaţa cotidiană şi să conteste orice stare de fapt. Îşi desfăşoară „cercetarea” sus în copaci, observând lumea şi luând notiţe. Cu tot ce găseşte face cărţi şi obiecte de artă conceptuală.

O parte a cercetărilor sale este disponibilă pe site-ul kerismith.com.



• Pe scurt •


Incredibil de amuzant, creativ și eliberator!

Pentru copii de la 8 ani, pentru tineri și adulți!

Un bestseller absolut al celebrei ilustratoare Keri Smith (New York Times, Amazon.com, Washington Post, People, Hallmark) vândut în milioane de exemplare.

Completați acest jurnal și veți descoperi modalități nebănuite de a vă descoperi, de a scăpa de lipsa de inspirație, de a comunica cu voi înșivă și cu prietenii voștri.

DEMONTEAZĂ! EXPERIMENTEAZĂ! PROSTEȘTE-TE! MĂZGĂLEȘTE! TÂRĂȘTE! PICTEAZĂ ACEST JURNAL! CREEAZĂ!

În timpul utilizării acestei cărți te vei murdări. S-ar putea să fii complet acoperit de vopsea... și de multe alte substanțe, unele chiar neobișnuite. Te vei uda. Va trebui să faci lucruri care te vor pune în încurcătură. E posibil să te întristezi când îți vei aminti cum arata cartea la început. Vei descoperi însă demontarea creativă peste tot în jurul tău.

Demontarea/descompunerea presupune dezlănțuirea propriului Eu creativ, aparent distructiv și oarecum instabil, să faci ceva ce nu ai mai avut șansa să faci până acum.
Pentru toți cei care și-au dorit și nu au reușit să creeze un jurnal, acum exista „Jurnalul meu trăsnit”, o carte ilustrata care dispune de o colecție subversivă de sarcini haioase și provocatoare.

Trăim într-o societate în care mulți dintre noi trebuie să cerem voie să demontăm lucruri în încercarea de a ne distanța de tot ce e urât și rău în viața noastră - un motiv în plus pentru a ne bucura că există acest jurnal.

Urmați instrucțiunile și veți crea cel mai trăsnit jurnal!

Mulțumesc Editurii Paralela 45 pentru aceast jurnal ^.^ !

Îl puteți comanda de aici.



• Părerea mea •



Sinceră să fiu, la început am fost puțin sceptică în ceea ce privește acest tip de carte-jurnal. Apoi m-am hotărât, cam anul trecut la un târg de carte, să-mi cumpăr un asemenea exemplar de specimen exotic de carte. Ce-a ieșit? Ei bine, vedeți și voi mai jos :D



L-am răsfoit la început timid și deja pusesem ochii pe câteva sarcini drăguțe pe care să le duc la bun sfârșit, apoi am luat pagină cu pagină și parcă nu-mi venea să încep cu nimic. De ce? Păi dacă „stric” ceva cu vreun desen urât sau ceva nu iese cum mi-am dorit? Sau dacă rup/scriu/desenez ceva unde nu trebuie? Cred că și voi v-ați pus întrebările astea pentru că v-ați dorit să iasă așa cum vedeți pe net, în pozele de pe tumblr sau pe la prietenii care au talent la desen ori o minte mult prea creativă. Dar eu vă spun să uitați de toate astea și să începeți să scrieți/măzgăliți/pătați/rupeți unde vreți, cum vreți și cât vreți pentru că dacă încetați să vă mai îngrijorați în legătură de cum o să iasă, atunci creativitatea voastră o să înceapă să se dezlănțuie. Știu că par a fi vorbe de duh, baliverne, dar pentru mine a mers :)



Ce am observat la acest jurnal e că atunci când începi să-l umpli cu tot felul de chestii devine relaxant și te provoacă să te reinventezi. Spre exemplu, acum muuult timp am făcut un desen pur și simplu la nimereală dar care atunci părea okay. Acum, dacă-l revăd, îi mai adaug ceva și devin și mai mulțumită de creația mea. Sau... Atunci când vă simțiți încordați, încercați să faceți ceva care să vă ia gândul de la stres, nu? Ei bine, eu am încercat asta cu jurnalul și pot spune că acum am început să am o mică obsesie legată de etichetele de pe fructe. Știți voi, autocolantele alea mici...



* ...și ambalaje de la cele mai bune bomboane gustate până acum în viață :)) *



Eu vi-l recomand, mai ales acum vara, când aveți timp să îl personalizați în fel și chip. Eu am făcut câteva încercări pe durata școli și deși nu-s de-a dreptul geniale, eu zic că am început măcar cu dreptul :)) Am timp vara asta să mai lucrez la el!



• Nota •

A FOST SUPER






You May Also Like

4 comments

  1. Ohh.. ce dragut e! Ma bucur ca ti-a placut! O zi faina!

    RăspundețiȘtergere
  2. Am si eu acest jurnal si mi se pare foarte dragut, dar eu dupa o perioada m-am plictisit de el, si nu mi s-a mai parut asa de interesant...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu contest! Cred că și mie începe să mi se pară plictisitor. Mai am, însă, alte cărți scrise de autoare cu care să mă joc :))
      xx

      Ștergere