marți, 16 august 2016

Recenzie „ELEANOR & PARK” de Rainbow Rowell


A FOST SUPER

Eleanor a fost dată afară din casă şi, după un an, se întoarce să trăiască din nou împreună cu mama, fraţii şi tatăl ei vitreg. O şcoală nouă, unde nu cunoaşte pe nimeni şi toată lumea pare s-o urască. Nu-şi face nicio speranţă că şi-ar putea găsi prieteni şi, când se-aşază în autobuz lângă Park, un băiat tăcut, care nu vrea decât să fie lăsat în pace, să-şi asculte muzica şi să-şi citească benzile desenate, nu se-aşteaptă la mare lucru.
Însă unele poveşti de dragoste încep fără mari aşteptări şi se dovedesc a fi cu atât mai impresionante cu cât începuturile lor sunt mai modeste. Deşi sunt suficient de deştepţi să ştie că prima iubire nu durează, Eleanor şi Park au curaj cât să vrea s-o trăiască până la capăt, nu doar în ce are ea mai serios, ci şi în ce are mai amuzant, mai naiv şi mai stângaci.




Rainbow Rowell (n. 1973) este o prozatoare din Statele Unite, născută în Omaha, Nebraska, unde trăiește și în prezent, alături de soțul ei și de cei doi copii. Din 1995, când și-a luat licența în jurnalism, până în 2012, când s-a apucat serios de scris, a fost editorialistă pentru Omaha World-Herald. Primul ei roman,Attachments, apare în 2011. Adevăratul succes vine însă cu două romane pentru tineri apărute în 2013,Fangirl și Eleanor și Park, pe care New York Times le enumeră printre debuturile remarcabile ale anului. Ultimul a fost deja tradus în peste zece limbi. 

Am fost atââtt de aproape să renunț la cartea asta... Și într-un fel mă bucur că n-am făcut-o :)


Suntem în 1986 și facem cunoștință cu două personaje atât de diferite încât nici ele nu credeau că pot avea ceva în comun. Tocmai chestia asta a fost ceea ce m-a atras încă de la început, pentru că deși plotul poate fi destul de comun, personajele acestea, care sunt atât de comune în viața reală, sunt destul de rare prin cărți. Mai ales Eleanor.


Park e un asiatic care iubește benzile desenate și ascultă muzică tot timpul. Încearcă să nu fie în centrul atenției pentru că Steve mereu găsește câte ceva și începe să-și bată joc de el. Park e rezervat, se îmbracă în negru, merge la taekwondo, iar tatăl său îl crede un fraier. Park asculta muzică, pe locul său de lângă geam în autobuz când Eleanor și-a făcut apariția.


Eleanor cred că e cel mai diferit personaj pe care l-am văzut. Pentu că Eleanor e opusul fetelor „perfecte” din cărți. Eleanor e grăsuță, are părul roșcat (natural), o grămadă de pistrui; se îmbracă ciudat (majoritatea hainelor ei având petece sau alte ornamente care să le ascundă găurile), e ciudățică, iar familia ei e complet dată peste cap. Are un tată vitreg care le face zile fripte, dar mama lor acceptă pentru că nu are unde să meargă cu 5 copii după ea. Cinci! Eleanor e cea mai mare dintre ei, dar asta nu înseamnă că Richie - tatăl ei vitreg - o scăpa din ochi. Ba chiar a dat-o și afară din casă odată. Și nu doar pentru o zi sau două. Ci pentru câteva luni bune. Acum tot ce are ea de făcut e să-l evite pe cât posibil și să încerce să treacă neobservată la noua ei școală. Autobuzul era plin când a urcat ea, dar lângă Park era un scaun liber.


Așa au ajuns cei doi să se împrietenească. Park citea benzi desenate în autobuz, iar Eleanor trăgea cu ochiul până când el chiar a început să-i împrunute câteva. Apoi să-i dea casete cu muzică. Și baterii să le poată asculta. Ciudat cum toată relația lor a început timid și stângaci și atât de copilăresc - poate prea copilăresc pentru mine - și au ajuns să țină atât de mult unul la celălalt.

Și asta nu înseamnă că Eleanor a scăpat de porecle și de cuvinte urâte. Pentru că Tina era regina lor. Regina tuturor fetelor rele. Ora de sport era goraznică, la fel și celelalte ore când Park nu era lângă ea. Lângă Park se simțea în siguranță. Și totuși, cineva reușește să-i scrie cuvinte urâte pe cărți și să-i facă zile fripte la școală. Oare despre cine e vorba? Iar când relația dintre Eleanor și Park devine din ce în ce mai serioasă, oare ce-ar fi în stare să facă Richie dacă ar afla?


Știam de la început că e o poveste de dragoste tipic adolescentină. Ceea ce nu știam, de fapt, era că toată acțiunea se petrece prin anii '80. Poate că d-asta mi s-a părut atât de copilăroasă și stângace, deși personajele au 16-17 ani. Cred că asta a cam fost singurul minus pe care i l-aș fi putut da cărții. După ce am trecut de prima jumătate, am început să mă atașez de personaje și cred că cel mai mult m-am atașat de Eleanor. Viața ei e o întreagă tragedie. Cu tot ce s-a întâmplat înainte, cum a plecat tatăl lor, cum a ajuns mama ei cu Richie, cum de a fost dată afară din casă... Pe toate le aflăm treptat și mai mult în a doua jumătate a cărții. Astfel, Eleanor e într-adevăr o prezență misterioasă în viața lui Park. 


Ceea ce pot spune că m-a impresionat a fost ideea personajului în sine. Nu cred să mai fi citit cărți în care unul dintre protagoniști să fie un personaj plinuț, mai ales o fată. Pentru că Eleanor se confruntă cu probleme cu care multe fete asemenea ei se mai confruntă și azi. E nesigură pe sine, i se pare că e prea dolofană sau că are părul prea creț pentru a fi frumoasă, i se pare că e prea ciudată, iar fete (rele) precum Tina își bat joc de ea. Treptat, Eleanor învață că se poate simți bine așa cum e, că nu trebuie să fie precum Tina pentru a avea prietene sau un iubit și că de multe ori contează interiorul, nu exteriorul.
Eleanor avea dreptate: nu era drăguță. Arăta ca o operă de artă, iar arta nu trebuie să fie drăguță; trebuie să te facă să simți ceva.” 
Despre Park nu-s chiar așa de multe de spus. Mi s-a părut a fi imaginea adolescentului normal, chiar banal care are probleme la școală, acasă sau cu prietenii, nimic ce nu poate fi rezolvat. El duce o viață normală și frumoasă, fără lipsuri, cu părinți care se iubesc, prieteni și destui bani în contrast cu Eleanor care e complet opusul său. Și poate că d-asta s-au atașat atât de tare unul de altul: pentru că Eleanor era ceva nou, ceva ce Park a vrut să exploreze, iar Park a fost iluzia unei vieți normale, după care Eleanor tânjea. În ciuda faptului că el a început s-o iubească, ea știa că toate au un sfârșit, că toate poveștile au un „ce se întâmplă după”.

Eleanor, hai cu mine într-o lume paralelă...
Ce se întâmplă atunci când relația dintre cei doi devine din ce în ce mai apropiată? Sau când colegii lor află? Sau când părinții lui Park află? De câte lucruri ar fi în stare Richie? Oare i-ar da pe toți afară din casă? Sau poate și mai rău... O poveste de dragoste în stilul anilor '80 despre doi adolescenți complet diferiți, outsideri, care ajug să se accepte așa cum sunt unul pe celălalt. O poveste care începe timid, frumos, care se transformă în ceva și mai frumos și pur, dar care se termină sfâșietor de crud, de trist. V-o super recomand, dacă nu pentru povestea celor doi, atunci pentru atmosfera vintage pe care o emană cu fiecare capitol parcurs. 

- Nu pot crede că viața ne-ar da unul altuia, a spus el, pentru ca apoi să ne despartă.
 

Tina și Steve

  

2 comentarii:

  1. Tare mi-a plăcut această carte, efectiv am trăit alături de toate personajele! Emoție, zbucium, trăire, adolescență! Aș reciti-o cu drag, mai ales că a fost o lectură ușoară.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur mult că și ție ți-a plăcut ^-^ Eu dacă aș reciti-o, aș încerca varianta în engleză :D
      xx

      Ștergere

Your opinion matters!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...