duminică, 8 octombrie 2017

Liceu, facultate și tot ce e între ele

sursa: tumblr

Liceul. 

Patru ani în care mi-am dezvoltat latura culturală și artistică într-un fel în care nu m-aș fi așteptat s-o fac. Patru ani în care am observat tipologii, feluri de a gandi, căi de a acționa, modalități de a înțelege. Patru ani de zile în care am înțeles că mai întâi se construiesc podurile pentru a putea ajunge să înalți ziduri - acolo unde chiar este necesar. Patru ani de zile în care am simțit ce înseamnă să riști și în care probabil că am și câștigat câteodată. Nopți de stat până târziu, ore de vârât cărți sub bancă pentru că orele erau prea plictisitoare erau prea interesante de pus jos, lecții învățate și apoi uitate ale căror fantome încă mă mai bântuie ocazional, teste, proiecte, voluntariate, oameni pe care i-am întâlnit și cu care nu am mai vorbit, oameni cărora deja le duc dorul, oameni pe care îi vedeam zilnic, dar pe care abia dacă îi cunoșteam, cărți împrumutate de la biblioteci și duse înapoi nedeschise, anticariate târguri de cărți întâlniri oameni noi oameni vechi care și-au făcut locul înapoi oameni care vin și care pleacă emoții entuziasmfericiretristețenerviușurare... ah... ușurarea. Scrisul. Blogul. Eu.

Fericiți sau nu, repede sau lent, liceul a trecut și deși poate alegerea mea nu a fost tocmai fericită, iar filologia nu mi-a oferit sprijinul unei baze de cunoștințe practice, mă bucur să pot afirma că măcar paleta mea de cunoștințe literare și artistice s-a îmbogățit. Olimpiadele au fost de vină. Și fascinația pe care o aveam de fiecare dată când se deschidea un subiect nou. Am descoperit istoria și a început să-mi placă abia târziu, după ce am înțeles că nu se poate învăța cu forța. Apoi franceza de care m-am îndrăgostit și pe care ușor, ușor încep să o și uit. Și chiar spaniola în ultimă instanță. Profesori buni sunt peste tot. Însă trebuie doar să știi cum să te conectezi la ei. 

Da, aș fi vrut să fi învățat matematică la un nivel ceva mai avansat și informatică într-atât încât să pot dezvolta o pasiune pentru roboți; sau biologie îndeajuns de bine încât să pot crede că medicina nu este imposibilă pentru mine. Aș fi vrut... și poate că din cauza asta acum nu aș mai alege filologia. Însă acum trei sau patru ani era diferit.

În ceea ce privește persoana mea... ei bine, nu sunt prea multe de spus. Am fost la „acel liceu” și am fost persoana „aia” la care nu se aștepta nimeni să ia „acele” note din BAC. Am învățat cam tot timpul și abia la final mi-am dat seama că de fapt nu știu nimic. Ha, ce paradox! Însă amorțeala pe care am simțit-o în acele zile a făcut ca totul să treacă atât de repede încât abia că realizasem ce s-a întâmplat. Tocmai după ce am văzut notele mi-am revenit, și nici atunci în totalitate. Acum fac total pe dos față de ceea ce aș fi făcut acum doi, trei ani... ba chiar față de ce-aș fi făcut și anul trecut și sper ca totul să iasă bine ȘTIU că totul o să fie bine. 

Am aplicat la trei facultăți și am intrat la toate. Ba chiar la buget. Și nu e o formă de laudă, ci o dovadă că dacă muncești din greu ajungi să ai parte și de recompense. Poate că de asta mă temeam cel mai tare - posibilitatea de alege. Dacă aș fi rămas cu una aș fi zis că așa a fost să fie. Acum că am avut de unde alege, am zis să merg cu cea mai grea, deși mă tenta și începerea a două dintre ele în paralel. Nu-i nimic, mă revanșez cu proiecte, voluntariate, cursuri, activități și tot ce se mai poate. Așa sunt eu - îmi place să-mi ocup timpul, de preferat cu ceva cât mai constructiv.

Cred că Sper că fac ceea ce îmi place într-un final, doar că într-un alt spectru. Cel al comunicării internaționale și al afacerilor. După o primă săptămână părerile au început să apară. Păreri de bine, de foarte bine și de mai puțin bine. Gradații de bine. Și nu pot să spun nimic de rău, ci de mai puțin bine. Și dacă ar fi să încep așa, aș spune că mai puțin bine nu există. Cel puțin nu încă. 

Dar mai vedem noi peste încă o săptămână.


Vara trecută am respirat adânc pentru prima dată după mult timp. N-am mai citit - de aici și lipsa poveștilor de pe blog. N-am mai văzut filme sau seriale despre care a meritat să povestesc. Ei bine, poate că despre documentarul cu „prințesa inimilor” ar fi câte ceva de spus, dar cu altă ocazie. N-am mai creat povești reale în mintea mea. Am fost și n-am fost, iar acum mă trezesc, șterg blogul de praf și o iau de unde am rămas. Nu de la capăt, căci capătul e departe și nici nu închei, căci sfâtșitul nu se vede încă la orizont. Așa că îl țin strâns de mijloc și continui.

Voi ce mai faceți? Mai este cineva pe aici? Sper ca păianjenii să-și depună pânzele în altă parte, iar praful să zboare cât mai curând de prin preajmă. Sau, de ce nu, să mai rămână un timp că tot e sezonul lor :)



5 comentarii:

  1. Cât de tare e chestia asta, uii!! =D
    Mă bucur super mult că ai reușit să ajungi acolo unde ți-ai propus și nu oricum, ci în forță.
    Îmi place foarte mult cum gândești și nu pot decât să îți urez mult mult succes pe viitor și toate cele bune!
    Cât timp tu ești pe aici, o să fim și noi! ;)

    RăspundețiȘtergere
  2. Bine ai revenit! :)
    Tot ce ai spus... Te înțeleg, pur si simplu, te înțeleg. Cu singura excepție a faptului ca eu am mers mai departe la limbi straine, deci faptul ca am terminat filo imi prinde bine.
    Mult succes in continuare <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc tare tare mult <3 ! Și mult succes și ție * hugs *
      xx

      Ștergere
  3. Mă bucur enorm pentru tine! Sper să fii fericită, iat tot ce îți dorești e undeva acolo și te așteaptă. Mă bucur că ai revenit și că ne vei încânta curând cu articolele tale. Iți doresc tot binele din lume și multă forță de muncă. Noi suntem aici, unde ne-ai lăsat, gata să te citim :* Hugs

    RăspundețiȘtergere

Your opinion matters!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...