marți, 21 martie 2017

Recenzie: Graffiti Moon de Cath Crowley


↠ Graffiti Moon de Cath Crowley
↠ Broșată cu clape ↟ 280 de pagini ↟ noiembrie 2016 ↟ Editura Storia
↠ Vârstă: +13 ani
↠ Gen: young-adult
↠ Mulțumesc super mult Storia pentru această cărticică ^.^
↠ O puteți comanda de aici.
↠ Ranting ↴

Lucy a terminat liceul și cel mai bun mod de a sărbători este să-l găsească pe Shadow, grafferul misterios care a împânzit orașul cu desenele lui. El se află pe undeva, dar nu se știe exact pe unde, și împrăștie în liniștea nopții culori care închipuie păsări și cerul albastru. Lucy știe prea bine că s-ar putea îndrăgosti de un tip care desenează precum Shadow. S-ar putea îndrăgosti chiar până peste cap.
Într-o seară ajunge la o petrecere împreună cu Ed, un băiat cu care avusese în trecut cea mai ciudată întâlnire din viața ei, iar acesta îi spune că o poate ajuta să-l găsească pe Shadow. Tinerii pornesc în căutarea acestuia și cutreieră orașul până în zori. Iar Lucy nu reușește să vadă că adevărul se a ă chiar înaintea ochilor ei.
Douăzeci și patru de ore intense și pline de aventură din viețile unor tineri gata să devină adulți, să termine liceul, să descopere cine sunt cu adevărat și cine vor să fie.




Cath Crowley, născută în 1971, este o autoare de romane YA din Australia. Este autoarea seriei „The Gracie Faltrain”, „Chasing Charlie Duskin” și „Graffiti Moon”. Îm 2011 „Graffiti Moon” a câștigat Prime Minister's Literary Award pentru ficțiune YA , Ethel Turner Award pentru Young People's Literature, și a fost numită Cartea de Onoare în Consiliul Cărților pentru Copii, Cartea Anului. Cath trăiește în Ballarat, Victoria (Australia).


Vine trenul și tu trebuie să mergi la o petrecere și să cauți un băiat pe care n-o să-l găsești. Un băiat care există doar în mintea ta, nu cel care a făcut desenul. Nu cel care sunt eu.
Deși un simplu roman YA la prima vedere, romanul lui Cath propune două mari teme: graffiti-ul ca formă de artă și dorința de integrare a oricărui adolescent. Cred că povestea lui Ed și a lui Lucy este destul de obișnuită, posibil previzibilă, însă ceea ce o diferențiază de alte povești asemănătoare este umorul cu care este spusă.


Lucy a absolvit liceul și vrea să sărbătorească în cel mai bun mod cu putință - vrea să-l găsească pe Shadow, acest graffer care a umplut orașul de culoare. Desenele sale, deși abstracte ori puțin bizare, îi par lui Lucy adevărate opere de artă, iar ea reușește să vadă dincolo de imagini; ea simte tot ceea ce vrea Shadow să trasmită prin desenele sale: tristețe, frică, singurătate. E sigură că undeva acolo există un băiat de care s-ar putea îndrăgosti. Un băiat ca Shadow!


Ed este un puști simplu. Lucrează la magazinul de vopseluri, încearcă să o ajute pe mama lui cu chiria, petrece timp cu cel mai bun prieten al său, Leo, și desenează foarte mult. Într-o seară, la o petrecere, se oferă să plece cu Lucy - o tipă cu care a avut un trecut... tragic - în căutarea lui Shadow, un tip misterios pe care Lucy îl idolatriează. Dar oare Ed chiar știe cine este acest Shadow? Sau vrea doar ca Lucy să-i mai dea o a doua șansă?


Astfel, cei doi se găsesc într-o călătorie pe urmele graffer-ului misterios, iar în mai puțin de 24 de ore totul are să se schimbe. În bine, în rău? Oare vrea Shadow să fie găsit? Însă Ed și Leo au și alte planuri în noaptea asta. Planuri care se pare că e posibil să îi implice și pe prietenii lor și care se pot termina cu o posibilă vizită la poliție. Reușesc ei să scape cu bine? O poveste amuzantă pe care ajungi să o termini fără să realizezi că toată acțiunea s-a petrecut în decursul a o singură zi, ăn care aflăm mai multe despre Ed, despre Lucy și despre trecutul lor.



Am început să citesc cartea fără a avea prea mari așteptări sau detalii în legătură cu povestea ori cu autoarea. Mi-a plăcut subiectul propus - graffiti-ul, această formă de vandalizare care este văzută ca o artă. Nu o dată m-am plimbat prin București și am descoperit graffiti-uri care pur și simplu m-au făcut să mă opresc din drumul meu în acest labirint urban și să le privesc pentru a doua oară, nu doar în trecere, încercând să le înțeleg semnificația. Desigur, graffiti-ul a reprezentat de la început o formă de artă, care s-a transformat, însă, pe parcurs, într-o formă de a vandaliza proprietățile publice sau private. Există o întreagă istorie a graffiti-ului pusă sub umbrela vandalismului ori revoltei asupra societății. Așa că mi s-a părut destul e inedit și unic acest aspect din cartea lui Crowley. Faptul că Shadow este un graffer nu îl face mai puțin un artist. El e ca orice alt pictor care se chinuie să-și reprezinte într-un mod cât mai fidel cu putință gândurile pe hârtie ori pe pânză. Până și portretul acestui străin misterios seamănă cu cel al unui artist neînțeles, negat de societate și retras în cotloanele minții sale, Crowley reușind să surprindă destul de bine acest aspect.
E ciudat cum doi oameni care privesc același lucru îl pot vedea în moduri diferite.
La polul opus o găsim pe Lucy care mie mi s-a părut tare, dar tare copilăroasă și pe alocuri enervantă. Singurul ei țel era de a-l găsi pe acest Shadow, știind cu siguranță că avea să fie prințul ei pe cal alb, nu vreun dubios ori vreun adult în toată firea care nu avea nicio legătură cu fanteziile sale adolescentine. Obsesia sa și faptul că încearcă atât de tare să se identifice cu el mi s-au părut ușor forțate. Mi-aș fi dorit un alt început, poate ceva mai puternic și clădit pe un fond mai veridic fiindcă în rest, povestea curge destul de bine, iar finalul e cam la fel cum ne-am fi imaginat cu toții... sau nu?!

Tocmai asta e ceea ce-mi place legat de artă, faptul că ceea ce vezi are uneori legătură mai degrabă cu adâncul propriei persoane decât cu imaginea de pe perete.
Din păcate, acestă poveste ce s-ar fi vrut profundă ori serioasă pe mine nu m-a convins îndeajuns. E ca un mixt între „Îți voi dărui soarele” și „Orașe de hârtie”, între ideea de artă, de personaj-artist și motivul căutării, doar că la o intensitate ceva mai mică. Ce a „salvat” povestea au fost scenele presărate cu umor și poate chiar poeziile Poetului, prietenul lui Shadow, ce s-au împletit printre perspectivele celor două personaje principale.
Tic-tacul lăuntric
Înauntrul lui e-un gard de sârmă
Iar dincolo de gard e-un câine
Și în spatele câinelui sunt hoți
Și în spatele hoților
E-un cârd de coșmaruri
Iar dincolo de coșmaruri
Dacă poți trece de ele
Sunt lucrurile care îl fac să ticăie
Tic-tac, tic-tac
Reușesc Lucy și Ed să-l găsească pe Shadow? Dar dacă el a fost mai aproape de Lucy decât aceasta și-ar fi imaginat? În călătoria sa cu Ed, oare reușește Lucy să treacă peste ce s-a petrecut între ei acum mult timp? Iar Ed - ce părere are acum despre Lucy? Ce desene mai descoperă aceștia? Cum rămâne cu planul lui Ed? Și cum se termină toată această călătorie? O poveste amuzantă despre graffiti, poezie, prietenie și... bineînțeles, iubire, perfectă pentru o seară călduroasă (de vară)!
Știi, câteodată un anumit moment nu-i reprezentat în mintea ta de un cuvânt, ci de un miros, de un sunet sau de o formă.


Ed
Lucy

Leo și Jazz

Dylan și Daisy


2 comentarii:

  1. Nu are legătură cu postarea, dar am găsit un tag drăguț și te-am nominalizat și pe tine la el, poate vrei să îl faci :D
    http://thecemeteryofbook.blogspot.ro/2017/03/the-book-buying-tag.html#more

    RăspundețiȘtergere

Your opinion matters!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...