Haihui: Kilipirim Martie 2017

by - martie 16, 2017


Șiii uite așa am cheltuit toți banii pe care-i mai strânsesem și eu în ultima perioadă 😂

Kilipirim este acel târg de carte făcut special pentru cititorii înrăiți, cei care vânează oferte și stau cu ochii pe edituri și pe noile apariții 👀 Pentru că aici găsiți reduceri foarte mari și cărticele pentru toate gusturile, e imposibil să nu plecați acasă cu cel puțin o nouă achiziție 📚 Târgul s-a deschis ieri, pe 15 martie și ține până duminică, 19 martie, la Unirea Shopping Center București, etaj 2, Aripa Călărași, între orele 10-22, cu intrare liberă.

Am dat astăzi o fugă, nu pentru a cumpăra ceva, ci pentru a vedea cum se prezintă târgul. Comparativ cu edițiile trecute, târgul e din ce în ce mai sărăcăcios și începe să devină, treptat, un târg al produselor mandalo-spiritualo-mistice decât un târg de carte 😶 Unele edituri prezente la edițiile din urmă au lipsit acum (Editura Litera, spre exemplu), iar cele care într-adevăr mi-au atras atenția pot fi numărate pe degetele de la o mână: Editura Nemira, Editura Polirom, Editura Trei și oarecum Editura Corint. Și cam atât... 

Cu toate acestea, reducerile la aceste standuri au fost de-a dreptul uau 😲 Editura Nemira a avut clasicele coșulețe cu preț unic (5-20 de lei) unde erau atââât de multe cărticele pe care aș fi vrut să le iau... 😢 Din păcate, tot ce am reușit să fac a fost să-mi completez seria „Urzeala tronurilor” și am realizat tocmai acasă că întreaga serie m-a costat 100 de lei. Habar nu am dacă e un preț okay sau se putea găsi și mai ieftin în altă parte, însă eu mă declar întru totul fericită 💃 Au avut mici defecte (cum se vede și în poză), însă nu a fost nimic ce nu a putut fi rezolvat cu puțin scotch ^.^


Dacă aș mai fi avut bănuți aș luat ceva și de la Editura Polirom unde au avut o masă pliiină ochi cu cărticele la preț unic (10 lei) printre care se aflau și cărți din colecția Top 10+, chick-lit și multe altele. Am văzut și noutăți la standul lor, însă nu știu dacă erau la preț întreg, ori la reducere.


Și Editura Rao a avut reduceri, însă la cărți vechi, scoase de la naftalină, de care ne-am plictisit 💤 Plus câteva noi apariții prezente și în toamnă la Gaudeamus. Editura Trei a avut ca în fiecare an cărticele la 10 lei, dar și noi apariții la un preț chiar okay 👍 Iar cei de la Corint au avut un stand super diversificat și plin de reduceri. Vă las câteva fotografii mai jos, să le descoperiți și singuri 🔍


Ei bine, dacă aveți drum prin centru, eu una vă recomand să dați o tură și pe la târg. Poate, cine știe, găsiți ceva care să vă intereseze ^_^ Mai aveți timp până duminică! Poate că unii dintre voi au fost deja sau vor să meargă. Ce v-ați luat sau ce plănuiți să vă luați? Păreri? :)
© foto

You May Also Like

8 comments

  1. Wooow,câte cărți frumoase pe acolo! Şi eu am fost la un târg de carte din oraşul nostru. S-a organizat anul trecut. La fel a fost, lipseau editura Trei şi Litera... erau mai multe cărți spirituale, ghiduri turistice etc. :/
    Oricum, anul ăsta sper să fie unul cu mai multe cărți, abia aştept să se organizeze în toamnă! ❤

    Lecturi frumoase şi spor în tot ce faci! ^^

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce n-aș fi dat să fiu și eu acoloooo! :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :( poate data viitoare... mai e o ediție prin noiembrie, cred...
      xx

      Ștergere
  3. Doamne, ce ciuda mi-e ca n-am fost si eu :(. Cate promotii erau la nemira...si nu numai la ei ...

    Seria lui George R R Martin ai luat-o super bine, serios. Vad ca ai luat 8 carti la 100 de lei, e foarte ok. Eu am primit seria cadou acum un an si ceva, de ziua mea, si a costat 141,53 lei toata seria (acum costa 212,07 lei doar cele 10 carti) si in total a dat 236,43 lei cu Lumea de gheata si foc si Cavalerul celor 7 regate. Si asta cand au avut promotie. Aveam deja Din intelepciunea lui Tyrion Lannister, castigata la un concurs, deci acum am tot ce a aparut in serie :D.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :( poate reușești să ajungi la cealaltă ediție care e pe la sfârșitul anului (cred că în toamnă). Într-adevăr, au fost promoții destul de mari și, aș îndrăzni să zic, poate chiar mai bune decât pe online în unele cazuri.

      Uuu, tot e bine! Am dat 100 pe toate cele 10 cărți ^^” pe primele 2 le aveam de data trecută, tot de la Kilipirim. Hm... tre' să pun mâinile și pe celelalte cărticele (mai am doar „Cavalarul celor șapte regate”), dar asta după ce termin de citit dseria :D

      xx

      Ștergere
  4. Mamăăăă, câte cărți ieftine :)) Spor la citit!

    RăspundețiȘtergere