În curând la Editura EPICA!

by - noiembrie 01, 2016

Livie ajunge la Princeton având un plan solid în minte, pe care vrea să îl pună în aplicare fără șovăire: să ia examenele cu brio, să se pregătească pentru facultatea de medicină și să întâlnească un băiat bun și respectabil cu care să se mărite într-o bună zi. În mod categoric, planul ei nu include shot-uri cu vodcă, nici o colegă de cameră cam petrecăreață și nici pe Ashton, arogantul – dar extrem de atrăgătorul – căpitan al echipei masculine de canotaj. Acesta din urmă o face pe Livie, care de obicei este atât de stăpână pe sine, să ardă în flăcări. Și, de parcă toate astea nu ar fi fost îndeajuns, el este cel mai bun prieten și colegul de apartament al lui Connor, care se pare că întrunește la perfecțiune criteriile lui Livie. Și atunci, de ce gândurile ei se tot îndreaptă spre Ashton?


Livie Cleary a fost dintotdeauna catalogată drept Perfecțiunea Întruchipată, dar pe parcurs își dă seama că această perfecțiune nu este tocmai o fericire și că pe drumul sinuos către autocunoaștere este mai mult ca sigur că va face și greșeli. 

„Fă-mă mândru!” Acestea au fost ultimele cuvinte pe care tatăl lui Livie i le-a adresat fiicei sale. În cei șapte ani care s-au scurs de la moartea tragică a părinților, Livie s-a străduit din răsputeri să se mențină la acest standard prin fiecare alegere făcută, prin fiecare cuvânt rostit și prin fiecare acțiune întreprinsă, în vreme ce avea grijă de sora ei, dând dovadă de tărie de caracter și de maturitate. Dar studenția bate la ușă, aducând odată cu ea provocări neașteptate care îi vor pune la încercare hotărârea – și inima.

,,Întensă, plină de emoție și cu foarte multe scene fierbinți... K.A. Tucker nu lasă niciun sentiment neatins. O lectură care te va ține prizonier până la ultimul cuvânt.” – Colleen Hoover, autoarea bestsellerului internațional ,,Ugly Love. Despre fața urâtă a iubirii”, Editura Epica

,,O minciună nevinovată”, vol. 2 din seria ,,Zece respirații scurte” de K.A. Tucker, colecția EpicLove. Traducere de Gabriela Stoica.



You May Also Like

5 comments

  1. Vaaaii, abia aștept să apară! <3 Am citit primul volum și chiar mi-a depășit așteptările. Mă așteptam la ceva clasic, clișeic, dar mi s-a părut mai mult de atât și m-a captivat în totalitate. Yaay! *.*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. *.* mă faci să fiu și mai curioasă! N-am apucat să citesc primul volum, dar sper s-o fac cât mai curând ^-^
      xx

      Ștergere
  2. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  3. Iooi, ce curioasă sunt pentru ambele cărți!
    Abia aştept ocazia în care voi putea citi primul volum, ca apoi să rămân cu sufletul la gură pentru a citi al doilea roman! ~^.^~

    RăspundețiȘtergere