În curând la Editurile ARTHUR & ART!
Într-o lume nesigură, pe fundalul luptei pentru supravieţuire din întunecaţii ani ai celui de-Al Doilea Război Mondial, Ada, o fetiţă de nouă ani, are de purtat propria ei bătălie pentru a demonstra că nu e cu nimic diferită de ceilalţi.
Umilită de propria mamă din cauza unui defect fizic, ţinută captivă în apartamentul lor cu o singură cameră, Ada profită de faptul că toţi copiii sunt evacuaţi din Londra şi, împreună cu fratele ei, Jamie, fuge departe de răutatea mamei. Aşa ajung să o cunoască pe Susan Smith, o femeie posacă, dar care îi iubește ca şi cum ar fi copiii ei. Și, în timp ce lumea întreagă se schimbă și toți cei din jur cunosc suferinţa şi despărţirea, Ada descoperă ce înseamnă iubirea şi respectul.
Adina stă pe Calea Moșilor și are tot ce își poate dori: are prieteni (din bloc și de la școală), păpuși, rotile și câte și mai câte. Are și un ghiozdan portocaliu, cu Scufița Roşie, care o face să simtă că poartă tot timpul o căsuță în spate, ca un melc. Din când în când ascultă discuri cu povești. Într-o zi scrie o poezie și devine o poetă celebră în toată școala. Într-o noapte urcă pe bloc și vede eclipsa de Lună. Iar la un moment dat îi convinge pe colegi să exploreze școala, în căutare de locuri secrete și misterioase. Calea Moșilor este toată lumea Adinei, pentru că aici se întâmplă totul, și numele ei adevărat este Calea Copilăriei.
„Am scris aceste opt povestiri mai întâi pentru mine, ca să fiu din nou copil, dar le-am scris și pentru cei care își doresc să descopere o maşină a timpului care să-i poarte în anii 1980. Mi-aș dori ca această întoarcere în timp să îi ajute pe toți copiii să se simtă bine cu copilăria lor și să nu o piardă niciodată.” Adina Popescu
Adina Popescu s-a născut la 10 septembrie 1978, în Bucureşti. A absolvit Regie de Film, însă de la 18 ani a lucrat ca reporter şi jurnalist cultural, ulterior redactor, la Dilema veche.
Prima ei carte pentru copii, Doar un zbor în jurul lumii, a apărut în 1999. Interesată în primul rând de literatura pentru copii, a mai publicat Miriapodul hoinar şi alte poveşti, Mari poveşti româneşti pe înţelesul celor mici, Aventurile lui Doxi în benzi desenate, în colaborare cu Alexandru Ciubotariu, dar şi un Manual de şpagă în cadrul campaniei „Nu da şpagă“ (2001).
În 2015, a publicat Povestiri de pe Calea Moşilor, o carte iniţial destinată adulţilor, dar în ea s-au regăsit şi copiii dornici să descopere o maşină a timpului care să-i poarte în anii 1980.
Trilogia fantastică O istorie secretă a Ţării Vampirilor a câştigat în 2013 Marele Premiu al concursului de creaţie literară Trofeul Arthur. Adina a scris această carte în trei volume în aproape 10 ani, timp în care a mai scris despre bone, gunoieri, pescari, vecini care dau muzica prea tare, biciclişti, ambasadori, scriitori, ciobani şi alte reportaje narative, la graniţa cu ficţiunea.
Una dintre cele mai bune cărţi ale anului pentru Time şi Entertainment Weekly
Un roman superb şi neliniştitor în trei acte despre rebeliune şi tabuuri, violenţă şi erotism şi metamorfoza contorsionată a unui suflet
Înainte să înceapă coşmarurile, Yeong-hye şi soţul ei aveau o viaţă cât se poate de normală. Dar visele – imagini copleşitoare, însângerate şi brutale – o torturează pe Yeong-hye, făcând-o să încerce să se elibereze de ele renunţând la carne. Acest mic act de independenţă îi tulbură însă căsnicia şi pune în mişcare un şir de evenimente din ce în ce mai groteşti. În timp ce întreaga ei familie se luptă să recapete controlul asupra ei, Yeong-hye îşi apără obsesiv alegerea, dându-i o dimensiune sacră. În curând, încercările apropiaţilor devin disperate, supunând mai întâi mintea, mai apoi corpul lui Yeong-hye unor violuri din ce în ce mai intruzive, aruncând-o pe aceasta în bucla unei înstrăinări bizare şi periculoase.
Apreciată de criticii din întreaga lume, Vegetariana este o poveste întunecată, alegorică şi kafkiană despre putere, obsesie şi lupta unei femei de a se elibera de violenţa care îi stăpâneşte atât lumea exterioară, cât şi pe cea interioară.
„O privire complexă şi înspăimântătoare asupra felului în care nişte decizii aparent simple pot afecta vieţile mai multor oameni... Într-o lume în care corpurile femeilor sunt mereu în centrul atenţiei, dorinţa protagonistei de a dispărea în sine însuşi pare înfricoşător de familiară.” Vanityfair.com
„Un roman despre sexualitate şi nebunie care îşi merită tot succesul.” Ian McEwan
„Sclipitor... Vegetariana este un roman ingenios, incomod şi de neuitat.” Publishers Weekly
„Visuri întunecate, tensiune mocnindă, violenţă înfiorătoare. Aces roman sud-coreean e un regal. Este un roman senzual, provocator şi brutal, mustind de imagini puternice, culori uluitoare şi întrebări tulburătoare. Propoziţie cu propoziţie, Vegetariana este o experienţă extraordinară.” The Guardian

Un roman cu o structură monumentală și o intrigă complexă, în care personajele ni se dezvăluie sub influenţa cerului plin de stele.
În anul 1866, avocatul Walter Moody părăseşte Insulele Britanice plănuind să se alăture căutătorilor de aur din Noua Zeelandă. După ce este martorul unei întâmplări neobișnuite şi înfricoşătoare petrecute pe mare, tânărul ajunge din întâmplare în mijlocul unei reuniuni secrete, în care doisprezece bărbaţi încearcă să descâlcească misterul morţii unui pustnic, al averii colosale descoperite în coliba acestuia şi al tentativei de suicid a unei târfe. Moody este invitat să asculte întâmplările, iar din acest moment destinul lui se schimbă, împletindu-se cu cel al locuitorilor din orașul Hokitika.
Structurându-și romanul astfel încât să reflecte simbioza dintre protagoniștii cărții și mișcările aștrilor, Eleanor Catton creează în Luminătorii o poveste captivantă, în care psihicul uman este analizat cu umor și ironie detașată.
„Se întâmplă din când în când să citeşti un roman care te ridică deasupra rutinei zilnice, care te sfâşie şi te recompune. Noul roman al lui Eleanor Catton face exact acest lucru.” New Zealand Herald
„Un roman ca un vis: astral în toate privinţele.” The Economist
„Acest roman de excepţie, scris cu inteligenţă incisivă, o plasează pe Catton printre cele mai strălucitoare stele de pe firmamentul literaturii universale.” Bookseller
„Dialogul tăios, umorul revigorant şi viziunea impresionantă a autoarei fac din această carte o capodoperă.” Daily Telegraph
„Fiecare propoziţie din Luminătorii denotă măiestrie, iar suspansul din finalul fiecărui capitol te face să tânjeşti ca povestea să meargă mai departe.” Guardian

Frig, romanul de debut al lui Thomas Bernhard, a marcat începutul uneia dintre cele mai provocatoare cariere literare ale secolului XX.
Un student la medicină e însărcinat de unul dintre superiorii săi, asistentul Strauch, să facă un raport stării fratelui aceluia, pictorul Strauch, care s-a detașat de lume și trăiește retras, într-un han dintr-un sat aflat la înălțime în Alpii austrieci.
Cuprins de prietenie față de tânărul despre care nu știe mai nimic, Strauch îi expune lungi monologuri incoerente, halucinatorii, fulgurante, concepțiile sale despre tragic și absurd, despre misterul vieții. Năucit la început, tânărul narator se lasă treptat vrăjit de seducția mortal a felului rece de a fi al pictorului, dar mai ales a nihilismului său înghețat și definitiv.
„Talentul grozav al lui Bernhard de a închipui monologuri existențiale întunecate e depășit, poate, numai de cel al lui Beckett și pare să se fi manifestat pe deplin matur în debutul său fascinant.” Publishers Weekly
„Mesajul sumbru al lui Bernhard, exprimat indelebil în zorii înghețați ai carierei sale, este că viața însăși e greșeala.” The New York Times

„Maniac al dezastrului“, „nemilos şi irezistibil“, „trivial şi sublim“, un artist al exagerării afişând un gust evident pentru hiperbolă, Bernhard este creatorul unui stil unic, obsedant, cu fraze lungi, muzicale, cu repetiţii interminabile care bântuie cititorul.
2 comments
Diana, te-am nominalizat la un tag (știu că îți plac mult): http://thoughts-about-books.blogspot.ro/2016/11/the-literary-dinner-party-tag.html *.*
RăspundețiȘtergereAww, mulțumesc ^.^ ! Acum arunc un ochi ;)
Ștergerexx