vineri, 25 martie 2016

Haihui: Întâlnirea cu Leigh Bardugo



... what did just happen? *.*



Iată-ma din nou pe străzile Capitalei într-o zi de vineri în drum spre Cărturești Verona. A doua ediție din seria de întâlniri lunare cu autorii Young Fiction Connection o aduce în prim-plan pe autoarea seriei „Grisha”, Leigh Bardugo. Ca și data trecută, terasa de la Cărturești are să adopostească întâlnirea noastră cu autoarea care se află la kilometri distanță, în Los Angeles. În jurul orei 18, după ce toată lumea s-a adunat, Leigh răspunde la apelul de pe Skipe și toată sala pare să prindă viață!



Mi s-a părut mult mai degajată această ediție, mult mai lipsită de emoții - ale noastre, dar și ale organizatorilor - și mult mai vie. Prezența autoarea, fie ea și printr-o proiecție, a marcat începutul unui dialog presărat cu râsete și voie bună. Charismatică, Leigh Bardugo recunoaște că nu a fost deloc greu să-și publice cărțile: „A fost chiar simplu, însă este important să continui să scrii. În 2012 când a apărut prima carte din serie, nu erau așa de multe cărți fantasy. Acum ar fi un pic mai greu să public o asemenea carte.” Un sfat bun pe care-l dă scriitorilor la început de drum este că „atunci când vrei să publici o carte, trebuie neapărat să mai ai una în lucru. Așa, n-o să simți că toată speranța ta și toată dedicarea ta stă în acea carte.” Este foarte greu să trăiești doar din scris, ne spune Leigh, însă pentru ea e ceva ce a vrut să facă de când era mică și nu ar schimba cu nimic acest lucru. „Cred că cel mai bun lucru în a fi un autor este să întâlnești cititorii, așa ca voi, care vin și pun întrebări, afli dacă le-a plăcut cartea, afli părerile lor... Sau alți autori. Am cunoscut mulți mentori de-ai mei și am rămas uimită când am aflat că și ei se confruntă cu aceleși probleme ca și mine.


Despre seria „Grisha”, autoarea ne spune că „se inspiră, intr-adevăr, foarte mult din tradițiile rusești, dar nu numai; ci și din cele bulgărești, sau chiar românești”. Viața reală, filmele („unul vechi, de prin anii '80 - probabil voi sunteți prea mici să știți de el -, cu David Bowie”), muzica („când scriu, obișnuiesc să nu ascult muzică cu versuri, însă la ultima carte am ascultat foarte mult Florence and The Machines”), toate acestea au reprezentat surse de inspirație pentru Leigh. DreamWorks a cumpărat drepturile pentru ecranizarea seriei, iar autoarea ne spune că nu ar vrea să existe schimbări majore în adaptare: „mi s-ar rupe inima să văd că nu iese așa cum aș vrea sau să nu fie un personaj așa cum mi l-am imaginat. Deși până și un film prost te ajută să ai mai mulți cititori. Au fost cărți pe care le adoram care au avut parte de adaptări care mie nu mi-au plăcut. Ecranizările făcute după cărțile Cassandrei Clare nu mi-au plăcut deloc și nici cele pentru „Percy Jackson”. (...) Aș prefera [pentru cărțile mele] un serial tv. Serialul tv mi se pare mult mai potrivit pentru o serie fantasy.


Cum totul vine în spate cu o poveste, Leigh ne mărturisește că numele personajelor simbolizează fiecare câte ceva: „folosesc site-uri speciale pentru a găsi numele. De multe ori scriu, iar în primă fază nici nu le știu numele personajelor. Îmi place ca acestea să fie ca un mic spoiler pentru ce o să se întâmple cu personajul.” Pentru că așa cum ea ne spune, lucrează după un anumit plan: „nu-mi place să mă las dusă de val. Am știut încă de când m-am apucat de scris ce o să se întâmple pe tot parcursul seriei și cum o să se termine.” Dar oare a fost gândită de la început ca o serie? Leigh ne spune că a început să scrie primul roman, „iar pe la jumătatea lui acțiunea a devenit prea complexă să se poată rezuma la o singura carte”. Dacă ar fi să se identifice cu un personaj, ar fi cu Nina din „Banda Celor Șase Ciori”, iar despre Întunecatul ne spune clar că a fost gândit ca un personaj negativ, „deși, ca în viața reală, personajele negative nu sunt chiar așa de rele precum sunt prezentate în cărți, spre exemplu; el are și părți bune!” Întrebată ce carte a fost cel mai greu de scris, autoarea recunoaște că este „Banda Celor Șase Ciori”, deoarece este mai complexă decât seria „Grisha” și pentru că are multe personaje și multe perspective.


Tot pentru cei care scriu și vor să-și publice cartea, Leigh povestește despre tipurile de blocaje: cele care sunt induse mai mult de noi pentru că nu știm cum să continuăm povestea, pentru că nu găsim cuvintele potrivite și cele care sunt induse de editura, de teama cum că ceea ce scriem nu se ridică la nivelul unor așteptări pe care le-ar avea aceasta. Ea ne sfătuiește să vorbim mai mult cu noi înșine/însene pentru a da drumul ideilor sau să scriem pur și simplu ceea ce simțim. La urma urmelor, din acest motiv se numește manuscris. „Mă stresează termenele limită!”, recunoaște autoarea. Și la fel ca și celelalte, acesta poate fi un motiv de blocaj în scriere.




Cu toții avem autorii noștri preferați, însă când vine vorba de Leigh Bardugo, ea are o întreagă listă. Neil Gaiman, Stephen King sau George R. R. Martin sunt doar câteva exemple. Dacă ar fi să aleagă o autoare care a influențat-o foarte mult, aceea ar fi Diana Wynne Jones, alături de Frank Herbert cu seria „Dune”. „Aș vrea să încerc genul horror. Am scris chiar o mică poveste publicată într-o carte cu astfel de povești scurte. Mi se pare o provocare să reușești să sperii pe cineva prin intermediul hârtiei, al unei cărți.” Interesant mi s-a părut atunci când ne-a spus cum procedează atunci când scrie: „obișnuiesc să scriu la calculator, apoi trag la imprimantă ceea ce am scris și recitesc cu voce tare și îmi iau notițe. Așa îmi este mult mai ușor.


Degajată, relaxantă și amuzantă. Așa pot descrie această întâlnire. Am iubit prezența spumoasă a autoarei și parcă aș fi vrut să putem vorbi mai mult de o oră. Mai mult despre cărți, despre adaptări, despre ceea ce-i place să facă. Prezența lui Patrick Ness de data viitoare se anunță la fel de plină de energie. Abia aștept! Iubesc din ce în ce mai mult teleconferințele YFC - mai ales acum că mi-am făcut curaj să pun o întrebare ^.^ - și parcă devin din ce în ce mai bune, mai reușite, mai dinamice. Deși nu am reușit să citesc prea mult din primul volum al seriei, nu m-am simțit inconfortabil sau nelalocul meu, ba dimpotrivă. Autoarea a fost așa de drăguță și a glumit tot timpul încât cred că dacă uitai brusc să vorbești engleză atunci când voiai să-i adresezi o întrebare, te-ai fi simțit okay, ca și cum ai vorbi cu un amic și asta e, se mai întâmplă. Vă spun, abia astept și celelalte teleconferințe - și să sperăm că o să avem parte și de o surpriză, iar editura să poată aduce măcar un autor în țară *points at John Green* *wink wink*. 


Felicitări încă odată editurii pentru această inițiativă grozavă! Zău că ar trebui ca mai multe edituri să le ia exemplul <3 !


Pentru data viitoare am deja temă de stiudiu: cărțile lui Patrick Ness („Chemarea monstrului” și „Vocea pumnalului”). Încă nu se știe cine o să vină în mai, pentru ultima întâlnire înainte de vacanță, însă indiferent de autor, presimt că o să fie la fel de genială ca până acum. Ei bine, ce ziceți, ne vedem luna viitoare cu Patrick Ness? 

Diana

2 comentarii:

  1. Eu am cunoscut-o personal. si pe patrick ness

    RăspundețiȘtergere
  2. Ce rău îmi pare că nu am reușit să ajung azi; mai ales că la Leigh chiar aș fi vrut să ajung. Mulțumesc pentru postare și pentru că ai pus atâtea lucruri pe care le-a spus ea :)
    Cred că sunt șanse destul de mari ca în viitor editura să reaușească să aducă în țară autori străini; din câte îmi amintesc într-un an, la Gaudeamus, au adus câțiva dintre autorii nordici, deci e speranță :)

    RăspundețiȘtergere

Your opinion matters!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...