luni, 28 martie 2016

Recenzie „EXILUL” (8pt #1)


• Pe scurt •

O combinatie intre Rafael Albuquerque foarte cunoscut pentru seria American Vampire de la DC Comics si Mike Johnson foarte cunoscut pentru Supergirl tot de la DC Comics. Cei doi au creat un univers minunat intr-o dimensiune neprietenoasa unde Joshua , un calator in timp, se gaseste blocat. Ramas fara memorie si nereusind sa comunice cu echipa de cercetatori ce l-a trimis nu-i mai ramane decat sa-si urmareasca inima si o voce straina care sa-i calauzeasca destinul in acest triunghi bermuda a spatiului si timpului. E Dr Who, e Mad Max, e orice. Artistul foloseste 4 culori pentru a adauga un extra layer de adancime si inteles povestii. 

Mulțumesc mult, EatComics pentru acest volum - îl puteți comanda de aici

• Părerea mea 


După o primă răsfoire, nimic nu pare să-ți atragă atenția. O altă bandă desenată cu câteva culori sărăcăcioase. Dar credeți-mă când vă spun că e una dintre cele mai bune benzi desenate pe care le-am citit până acum.

La începutul albumului există o mică „legendă” ca să-i spun așa. Fiecare culoare corespunde unei anumite perioade de timp: verde pentru trecut, mov pentru prezent, albastru pentru viitor și portocaliu pentru conexiune („conexiunea e cu totul altceva”).


Joshua se trezește brusc într-un loc pe care nu-l cunoaște. Nava lui este distrusă și nu-și aduce aminte nimic. Nici măcar cum îl cheamă. Dar amintirile încep să-i revină și curând află ca a plecat într-o misiune și că aparatul de la mână avea să-i mențină legătura cu „timpul lui”. Pe mână are un opt - sau un semn de infinit - care reprezintă frecvența canalului prin care poate lua legătura cu „lumea lui”. O voce de fată îi spune să urmeze dinozaurul. Dinozaur? Dar ce lume e cea în care a ajuns? Cât de mult a călătorit în timp?


Un grup de refigiați îl duc pe Joshua în tabăra lor. Aici află unde este cu adevărat: în Conexis, „unde ajung oameni și lucruri din locuri îndepărtate, care pică din altă parte (...) cum ajung aici, nimeni nu știe!” Refugiații s-au aliat împotriva Tiranului și a Suliței sale (un fel de comandant al armatei). În timp ce Sulița găsește nava lui Joshua, noi suntem purtați în timp când o altă navă a poposit pe meleaguri străine.


Înapoi în tabăra refugiaților, Nila ia atitudine. Da, a găsit un străin care le poate fi de ajutor într-o măsură sau alta, dar ar trebui să facă ceva, să se alieze împotriva Suliței și să pornescă la luptă. Bătrânii nu o ascultă, dar pe parcurs ce Joshua devine un pion din ce în ce mai important, iar Sulița le-a despcoperit tabăra și încearcă să-i anihileze, lupta devine cea mai bună alternativă. Așa ajunge Joshua să-și aducă aminte de ce a plecat, pe cine încerca să salveze cu această misiune și de ce i se părea Nila atât de familiară.


Jonglând cu spațiul și timpul, 8pt este ceva cu totul diferit de ce am citit până acum, chiar unic. Ceva ce pare inițial fără sens sau complicat, e de fapt un joc de culori și de scene ce se împletesc formând o poveste rotundă, simetrică. 8pt este specială prin poveste, prin grafică și prin felul de a fi gândită. Cumva, ajungem de unde am plecat, iar călătoria lui Joshua pare să nu se fi încheiat.


Ce legătură există între Nila și Joshua? Care e scopul călătoriei acestui străin? Ajunge să-l ducă la bun sfârșit? Cine sunt ceilalți călători din planul secundar? Reușește Sulița să distrugă refugiații? Cum ajung toate lucrurile să se împletească ca mai apoi trecutul și prezentul să coincidă? Care sunt consecințele călătoriei în spațiu și timp? O bandă desenată genială la care abia aștept să citesc viitoarele numere și pe care v-o recomand tuturor, indiferent dacă vă place fantasticul sau științifico-fantasticul pentru că în final nu nota de ficțiune te uimește, ci mersul normal al lucrurilor, felul în care reușesc toate lucrurile să se așeze.


• Nota 

WOW! RECOMAND :)






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Your opinion matters!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...