sâmbătă, 23 aprilie 2016

Haihui: Concert Mihail la Hard Rock Cafe



... sau cât de super a fost seara trecută!


Sincer, aveam nevoie de un concert și cel al lui Mihail a picat la fix. Deși nu am mai găsit bilete VIP tot am mers cu gandul că nu contează unde ai masa. De fapt, cam contează pentru că a noastră a fost exact la intrare, cam la cucuiata față de scenă :)) Și sincer, astă a fost cam ultimul lucru la care mă puteam gândi pe toată durata concertului.



Ajungem devreme și e pentru prima dată când vin la Hard Rock Cafe. Tot localul pare așa desprins din realitate! Are un aer de anii '80, '90 care-mi place la nebunie, iar piesele puse până la începerea concertului au fost mult mai bune decât mă așteptam! Printre chitări atârnate pe pereți, tablouri și plăcuțe cu descrieri găsești tot felul de costume mai mult sau mai puțin bizare care fac localul să pară și mai exotic. Ne instalăm la masă, comandăm ceva de băut, vorbim și deja uităm cât e ceasul, uităm că artiștii întârzie să apară. Spun artiștii pentru că pe lângă Mihail a cântat și trupa sa, iar în deschidere a cântat Jean Gavril. Și sincer, cam astea sunt ingredientele pentru un concert aproape perfect!



Deși nu stiu altă piesă de-a sa și deși, sincer, nu i-am acordat prea multă atenție la început, Jean Gavril m-a impresionat cu vocea sa! *.* A reușit să trezească publicul, să-i aducă aminte pentru ce a venit: muzică bună cântată live. Nu pentru mâncare, nu pentru local și mai ales, nu pentru telefoane. Recunosc că după seara trecută a început să-mi placă mult de acest James Dean, de felul în care cântă live și de versurile pieselor lui. Tânărul rebel cu chitara în mână, cu piese ce prind repede la public și cu versuri scrise de el - cum poți să spui nu? La final a cântat piesa care l-a făcut cunoscut, piesa care se aude întruna la radiouri, piesa cu refrenul ăla pe care l-ai fredonat fără ca măcar să-ți dai seama. Ce pot să zic, îmi place din ce în ce mai mult! *-*


După ce toată lumea a început să acorde atenție scenei, vine rândul lui Mihail să-și facă apariția. Timid, cu zâmbetul pe buze și cu vocea sa profundă, acesta începe seara în forță cântând piese (toate din repertoriul său) mai mult sau mai puțin cunoascute, în română, engleză sau chiar în rusă, piese care-mi plac sau piese pe care le-aș fi vrut un pic mai dinamice, mai săltărețe. Ne-am ridicat de la masa, inevitabil, și ne-am găsit locuri prin față, cât mai aproape de scenă. Oamenii dansează, cântă, aplaudă. Toată lumea se simte bine, iar Mihail râde pe scenă, spune că are emoții, ne mai spune o poveste, două, să se relaxeze probabil și continuă să cânte. Cu farmecul său, cum de poți să-i reziști?




Finalul este cel așteptat de toată lumea: piesa de care cu toții am auzit, pe care cu toții am cântat-o, piesa de care unii s-au săturat deja (eu una aș mai asculta-o de 1000 de ori). Toată sala se ridică în picioare, cu toții cântă versurile și cer bis, iar Mihail are un zâmbet întins pe toată fața pe care nu și-l poate opri. A doua oară ei cântă doar instrumentalul, iar sala cântă la unison fiecare cuvânt, fiecare pauză, fiecare vers, fiecare strofă și aplaudă câteva minute în șir pentru că deși spune că a avut emoții, deși piesele sale nu sunt tocmai dinamice, ci lente, deși a întârziat, tot a reușit împreună cu trupa și cu Jean să facă un concert super, să facă oamenii să reacționeze fie că dansează, cântă sau aplaudă, să se simtă bine și să-și dorească mai mult (Laura îmi spunea că ea ar mai merge odată la un concert de-al lui ^^). Și astea sunt concertele care merită! Nimic nu se compară cu piesele cântate live, cu trupa, să auzi și să simți fiecare bătaie a tobei, fiecare acord schimbat al chitării și fiecare respirație a solistului.



Mă bucur super mult că am ajuns la un concert de-al său pentru că imediat ce am auzit piesa lui Mihail - pe timpul când nu era dată pe tv și când oamenii nu-i știau versurile - mi-am dorit să-l aud live. Apoi i-am căutat și celelalte piese și vă spun că sunt toate la fel de geniale ca „Mă ucide ea”, poate chiar mai bune. Merită ascultate!


Dezavantajul, de altfel, atunci când ești scund e că nu vezi niciodată pe scenă. Pentru că oricât de „mai puțin înalte” ar fi persoanele din fața ta, toate sunt cu siguranță mai înalte ca tine :)) De data asta am avut într-un fel noroc, căci am reușit să vad 90% din ce s-a întâmplat pe scenă, iar oamenii n-au mai dat peste mine (cum se cam întâmplă de obicei). Hard Rock Cafe e un local super, asta până vezi meniul cu prețurile; oricât de „de fiță” ar fi și oricât de „la centru”, tot sunt piperate (cel puțin pentru buzunarul meu). Merită să mergi pentru concerte în schimb, pentru evenimentele pe care le organizează sau promoveză fiindcă atmosfera e super, biletele sunt accesibile și cu siguranță n-o să plecați dezamăgiți :)

Și pentru că la final am avut acces în backstage pentru a face poze cu Mihail (și nu numai), am târât-o pe Laura după mine pentru că damn, cine n-ar vrea o poză cu ei după seara asta? Și cam asta e ceea ce a ieșit ^-^

* asta e așa de cute... *


* ...iar aici cu toții avem niște fețe ciudate și e okay pentru că suntem ciudați cu toții :)) who cares? <3 *



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Your opinion matters!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...