joi, 28 aprilie 2016

Recenzie „DIANA CU VANILIE” de Diana Sorescu



Editura: All
Data apariției: 26.05.2014
Colecția Alfa
Tip copertă: Broșată
Număr pagini: 176
ISBN: 978-973-724-863-3

Mulțumesc mult de tot Librex pentru această carte - o puteți comanda de aici.








• Despre autoare •

Diana Sorescu (1987-2013) era o talentată jurnalistă, plecată dintre noi prea devreme, la doar 26 de ani. Nu puțini au fost cei profund impresionați de destinul ei tragic, atât apropiați, cât și cei care nu o cunoșteau, dar care au auzit de povestea ei. Cu o experiență de 7 ani în domeniu, Diana a debutat în lumea presei încă din adolescență, știind că acesta este drumul pe care vrea să-l urmeze.

De-a lungul timpului, ea a lucrat la diferite publicații din presa scrisă sau online precum Unica, Tonica, Miresici, www.feminis.ro, www.divahair.ro, dar și în cadrul posturilor Pro Tv și Antena 3. Ea era cunoscută de cititori și prieteni drept Diana cu Vanilie, numele sub care scria, cu vervă și franchețe, un blog despre oameni și viață, despre lumea din jurul ei. 

• Pe scurt •


„Scriu aceste rânduri într-un avion, înainte de decolare, între două drumuri. Cam așa e mereu viața mea. Și mă gândesc adesea, înainte să urc printre nori, că orice astfel de moment e un exercițiu, o frântură din drumul pe care îl voi face odată, ca orice om, către cer, fără bilet de întoarcere. Nu e nimic dramatic sau trist în acest sentiment. Poate să pară ciudat, dar nici un pic de teamă nu mă încearcă atunci când știu că va veni momentul să mă înalț. Să întâlnesc acolo oameni ce mi-au zâmbit odată, aici, pe pământ, și care sunt Îngeri de-o vreme. Ca și mama mea odinioară, Diana și-a luat zborul lăsând în urmă zâmbet de femeie tânără, licărire de talent, inspirație și ceva în plus: mireasmă de vanilie.

Ea nu a plecat de tot. Versurile ei îi trădează prezența suavă printre noi. Le voi așeza cuminte pe noptiera mea, revenind la ele de câte ori valul vieții mă face să uit ce înseamnă a trăi frumos, atât cât ți-e dat. Ce înseamnă feminitate. Mulțumesc, Diana, draga mea dragă!” 

Andreea Marin

• Părerea mea •


Am tot auzit vorbindu-se despre această carte și nu mi-a atras atenția în mod deosebit. Aș vrea să le super mulțumesc celor de la Librex pentru această carte încă o dată pentru că dacă nu aș fi primit-o de la ei, probabil nu i-aș fi acordat niciodată atenție. Și mi-ar fi părut așa de rău!

Iubesc. Am curaj. Și mă tem;

Am căutat câteva informații despre această Diana cu vanilie. Spre rușinea mea, nu am știut cine era Diana Sorescu, nu am știut cât de mult ne asemănăm - și nu doar pentru că avem același nume. O tânără realizată profesional din punctul meu de vedere, un model în viață, o jurnalistă, o bloggeriță, o prietenă, o fiică, o iubită. O persoană pe care aș fi vrut s-o cunosc!


În această carte sunt adunate câteva postări de pe blogul Dianei grupate în trei capitole: ,,Începuturi”, ,,Oameni” și ,,Nebuloase”, precum și 18 poezii ale autoarei. Începi să o cunoști timid pe Diana, să râzi, să te emoționezi și chiar să plângi - deși eu plâng destul de greu, recunosc că unele postări m-au emoționat. Scrie atât de sincer și de ușor încât ai putea să juri că stai de vorbă cu ea la o cafea. Îi simți parfumul de vanilie. O auzi râzând sau încerci să ți-o imaginezi deși n-ai cunoscut-o vreodată. Dacă primele două părți sunt destul de deschise și amuzante, cea de-a treia parte mi s-a părut ceva mai tristă. Iar ultimul articol, cel ce încheie oficial cartea, este de-a dreptul emoționant. Mai ales după ce ai reușit să ți-o imaginezi, după ce v-ați cunoscut și după ce v-ați împrietenit.

Poeziile sunt mai curând serioase, învăluite într-o aură de tristețe, față de stilul cu care ne-a obișnuit până acum. Sau poate că eu, cititorul, am rămas încă cu gustul amar al tristeții. „Nu voiam să cred că secundele trec./ Eram asemeni nisipului dintr-o clepsidră cu/ Ploi./ Venise vremea să mă nasc./ Tristețe?!?

Cred că „Diana cu vanilie” este mai curând o carte pentru suflet. Nu e un roman fantasy sau o poveste cu prinți și prințese. Nu e pentru copii, adolescente, mame, bunici. „Nu scriu pentru femei. Nici pentru bărbați. Scriu pentru suflete.” E un dialog cu o prietenă ce te face să râzi, să plângi, să-ți fie dor, care îți amintește să iubești, să ierți și iar să râzi sau să zâmbești. Să dai o a doua șasă prietenilor. Mi-a plăcut super mult cartea, chiar daca recenzia asta e scurtă, chiar dacă poate nu v-am convins cât de mult mi-a plăcut, chiar dacă nu știu ce să mai zic. Pentru că nu e o carte pe care o poți povesti. E o carte pe care o citești, o simți și o îndrăgești. O carte cu vanilie.

Și... te rog... mă iei de mână?


 • Nota •

WOW! RECOMAND :)



A photo posted by Diana N. Mirancea (@mdianan) on






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Your opinion matters!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...