marți, 19 aprilie 2016

Haihui: Întâlnire cu Patrick Ness



... I wanna marry this man *.*


Bătea vântul puțin când am coborât la Inter și am luat-o de-a lungul bulevardului către Cărturești Verona. Îmi place că-i puțin răcoare. Sper doar să nu plouă! E okay oricum căci suntem în cortul amenajat din grădina librăriei. La adăpost! Ajung devreme, cam cu vreo ora, sunt prima și nu-i bai căci îmi aleg ce loc vreau și am timp să stau de vorba cu Teodora (organizatoarea). Curând oamenii încep să vină. La fel ca dățile trecute, adolescenți care au citit cel puțin una dintre cărți sau care vor s-o facă sau, daca au fost, atunci prea puțini, obligați de activitățile din „Săptămâna Altfel”, însă nu vreau să cred asta pentru că au fost cu toții numai ochi și urechi pe toată durata teleconferinței.


Patrick Ness își face apariția în forță și cel mai amuzant lucru e când te ridici (adică eu) de pe locul tău (adică al meu, ală pe care mi l-am ales de la început că am ajuns mai devreme, așa) exact când autorul apare pe ecranul improvizat și te duci (adică tot eu) cu aparatul în mână pe treptele de la intrare să faci (eu, da?!) o poză bună pentru blog, iar Patrick te observă și-ți zice: „Oh, there's a girl who already wants to leave. She's too good to talk with Patrick Ness... Oh, wait, no. She's just taking a picture”; apoi eu râd și-i fac cu mâna și râde și el și râd și cei din sală pentru că dacă nu pare, chiar a fost un moment amuzant și deja mă simțeam mai bine, mă destinsesem și abia așteptam să-l cunosc pe acest om amuzant, cu înfățișare mai mult de prieten decât de adult care imediat mi-a înveselit seara.


* observați cum unii deja dau să se uite spre mine, iar Patrick stă acolo pe punctul de a bufni în râs :)) *

Întrebările au venit timid, însă Patrick a avut răbdare și a răspuns tuturor cu nelipsitul său umor. Am vorbit despre blocaje în scris, despre cărțile sale, despre adaptarea cinematografică ce urmează să apară, despre ce-i place să facă și despre o posibilă vizită în România.


Recunoaște că să fie un autor publicat este cel mai bun lucru care i s-a întâmplat și spune că-și dorea asta încă de când era mic: „da, mereu am vrut să devin un autor, însă locuiam într-un oraș mic și mi se părea o meserie nerealizabilă, apoi am continuat să scriu și am realizat că asta vreau să fac (...) Am ascuns faptul că scriam cred că până la colegiu. Sunt o persoană destul de rezervată.” Întrebat despre ce scrie, acesta ne spune: „am să vă pun câteva întrebări unde aș vrea să ridicați mâna. Cine de aici are telefon mobil? Dar adresă de email? Facebook? Snapchat? Twitter? Ei bine, majoritatea. Despre asta îmi place să scriu - probleme de zi cu zi. Ce ar fi dacă ai fi forțat să nu folosești nicio astfel de rețea? Dacă societatea ți-ar impune asta?” Se pare că inspirația vine de peste tot, chiar și din muzică: „când am scris Vocea Pumnalului ascultam Muse”, mai exact Map of the Problematique și speră ca cititorii să simtă ceea ce a simțit el când a scris cartea. La capitolul cu-ce-personaj-crede-că-se-aseamănă, Patrick spune că „există o parte din mine în fiecare personaj. Asta mă ajută și mai mult să le înțeleg povestea.” Până la urmă, „distopiile sunt mai curând un prezent privit din perspectiva unui adolescent decât un viitor apocaliptic.



Legat de Chemarea monstrului, autorul ne spune că „dacă ar fi fost atât de greu de continuat ideile autoarei, nu mă mai apucam de scris. Dar o idee duce la altele și așa a continuat povestea.” Recunoaște că nu este inspirată din copilăria lui, însă un singur lucru este inspirat din realitate și acesta este cel mai important: frica de a pierde pe cineva drag. „Cred că toată lumea s-a temut la un moment dat că o să piardă pe cineva drag lui. Despre asta este Chemarea monstrului. Despre conștientizarea acestei frici și despre cum să o depășim.” Cartea a fost ecranizată și urmează să-și facă debutul pe 20 octombrie (în străinătate). „Am lucrat la scenariu pentru că voiam să fie asemănător cu cartea. Trăirile să fie aceleași”, spune Patrick și întrebat dacă filmul va fi mai bun decât cartea spune sigur: „NU! Sigur că nu! Doar e filmul. E destul de greu să tai din poveste astfel încât să se încadreze în timpul scurt în care se derulează filmul.” Citatul său preferat din carte este ceva ce i-a spus monstrul micului Conor: „Stories are wild creatures”. Ar putea exista o posibilă continuare a cărții? „Am încheiat cartea exact unde am vrut și sunt mulțumit de sfârșit. Oriunde e Conor acum, sper că e mai bine!



Cu toții avem genuri literare preferate, însă când vine vorba de cărțile pe care le citea în adolescență, Patrick ne spune că citea cărți mai serioase pentru că ficțiunea pentru adolescenți nu se formase încă ca gen literar. „Citeam foarte mult Stephen King.” Dar care sunt autorii săi preferați? „Pfff, e foarte greu! Îmi plac mult cărțile scrise de Terry Pratchett sau Haruki Murakami.” Ne spune de la început că urăște seria Amurg, „nu pentru că urăsc genul, ci pentru că Bella nu mi se pare reală. Adolescentele pe care le cunosc eu sunt mai puternice, mai hotărâte. Nu sunt niciuna ca ea.” Dar până la urmă, „dacă nu ți-a plăcut cartea, nu lăsa pe cineva să te convingă că părerea ta e greșită. La fel și dacă ți-a plăcut!” Ce sfaturi ar da celor care scriu? „Nu pot să-ți spun despre cum să scrii, ci despre cum scriu eu. Nu știu dacă e bine sau rău. (...) Nu scrieți ceva ce vouă nu vă place, dar care credeți că o să placă publicului sau editorului. Scrieți ce simțiți! Credeți că seriile celebre precum Jocurile Foamei sau Harry Potter au fost scrise pentru că autorii nu credeau în ele sau că nu le-a plăcut povestea?


Da, am avut momente când începeam să scriu o carte și pur și simplu nu mi se părea atât de bună încât să o public. (...) Când ai mai multe idei și nu știi de care să te ții pentru a scrie o carte, gândește-te care dintre acele idei înseamnă ceva foarte important pentru tine.” O persoană foarte optimistă și mereu cu zâmbetul pe buze, Patrick ne spune că se descurcă foarte bine când vine vorba de critici negative. „Am citit recenzii pozitive și negative, iar în ceea ce le privește pe cele negative e totul okay. E ca atunci când ai un copil. Sunt oameni cărora le place și e grozav și sunt oameni cărora nu le place și e okay pentru că eu cred în ceea ce am scris și știu ce e mai bine.” Dar există și blocaje când vine vorba de scris. Însă autorul nostru vine cu două soluții practice: „Dacă nu reușesc să mai scriu ies pur și simplu din casă, de la birou. Ies și aleg kilometri întregi. Fac altceva. (...) Sau pur și simplu încep să scriu despre acel blocaj. Dacă e un personaj care a dus spre acest blocaj încep să scriu despre el. Și tot așa până când îmi iese ceva constructiv.” Și ce ne facem cu termenele limită? Toți autorii le urăsc! Ei bine, nu și acest autor. „Îmi plac termenele limită. Mă ambiționează să scriu mai mult și să fiu mai organizat. Îmi împart numărul de cuvinte la câte zile mai am la dispoziție și după ce am scris numărul de cuvinte pentru ziua respectivă, deja mă simt mai bine!” Și că tot vine vorba de organizare, se pare că Patrick Ness are și un mic plan după care își scrie cărțile. Nu unul strict, întocmai. Ci mici repere cum ar fi ultima propoziție. „Mereu îmi place să știu cum se termină lucrurile.



... da, aș schimba unele lucruri la cărțile mele, dar nu asta e important. Important e că atunci am dat ce-a fost mai bun din mine când le-am scris.” Pe lângă scris, citit și alergat, lui Patrick Ness îi place să... cânte. „Cânt groaznic. Adică cu adevărat groaznic.” Oh, și nu obișnuiește să judece oamenii după ceea ce citesc, „dar niciodată nu m-aș întâlni cu o tipă care nu citește.” Cu un asemenea farmec, cine l-ar refuza?! Tare aș vrea să vină în România! „Am trecut pe lângă Romania. Am fost prin Sofia. Îmi place foarte mult să călătoresc și chiar mi-aș dori să vă vizitez!” Poate chiar la anu'. Cum ar fi? *.*



Ca la întâlnirile cu Jenny Han sau cu Leigh Bardugo, am numai cuvinte de laudă pentru editură și pentru inițiativa lor! Felicitări și vă mulțumim pentru aceste ocazii grozave de a ne cunoaște autorii preferați un pic mai mult, un pic mai bine, nu numai prin intermediul cărților lor, ci și prin micile dialoguri lunare! Cred că aceasta a fost cea mai bună întâlnire de până acum. Autorul a fost pur și simplu genial și drăguț și amuzant și ugh, grozav! Pe bune că aș da orice să-l întâlnesc în realitate. Cine știe, poate că o să am cândva ocazia asta... Abia aștept să citesc seria Pe tărâmul haosului ^-^ Sper să-mi placă la fel de mult precum Chemarea monstrului. All in all, m-am simțit grozav și deși nu am pus vreo întrebare de data asta, m-am bucurat super mult că am avut ocazia să citesc ceva scris de el. Cred că dacă nu ar fi fost teleconferințele, de unele cărți nici nu mă atingeam! Trist.


Luna viitoare ne întâlnim cu Stephen Chbosky, autorul romanului Jurnalul unui adolescent timid, o carte grozavă pe care vă îndemn să o citiți cât mai curând posibil, chiar dacă nu apucați să veniți la teleconferință. După, întâlnirile YFC or să ia vacanță, dar din toamnă ne vedem cu Mark Haddon, autorul cărții O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii. Ce autori YFC ați vrea să întâlniți la aceste teleconferințe :) ?




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Your opinion matters!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...