In curand la Editura NEMIRA!

by - septembrie 19, 2014


"Un tată duplicitar şi fost agent secret perpetuează minciuna chiar față de ființa la care ține cel mai mult, naiva și vulnerabila sa fiică. El dorește s-o protejeze cu orice preț de lumea degradată care o înconjoară. În acest efort al său discret, dar nemilos, metodele întrebuințate nivelează binele și răul, care ajung să nu se mai deosebească. Dar nu este nicidecum singurul care acţionează astfel: şi alţii se reinventează pe stil nou, şi alţii îşi tratează trecutul selectiv, şi alţii se pregătesc să lovească dur din umbră. Realitățile României post-decembriste rămân mai departe confuze, lipsite de repere morale și de speranță."



"Când începi să citeşti această carte, fii pregătit!

Pentru că ea te va constrânge să abandonezi realitatea exterioară şi să te laşi sorbit de vârtejul apelor, spre abisuri, în lumea ascunsă a Atlantidei.

Aici ţi se vor dezvălui taine uluitoare, vei fi iniţiat în experienţe ce transgresează limitele mentalului uman, născându-ţi avatari, ca să călătoreşti prin conştiinţe, galaxii, niveluri ale existenţei.

Vei fi părtaş la o iubire care vrea să sfideze timpul, Legile, alcătuirea fiinţei, viaţa şi moartea.

Apoi, te vei trezi zvârlit din nou în lumea ta, ameninţată acum cu iminenţa colonizării de către creaturi extraterestre ce luptă fără scrupule să supravieţuiască.

Infiltrat în Hangar 52, zona fără urme a operaţiunilor top secret, vei afla adevăruri întunecate şi incredibile despre civilizaţii nonumane.

Alături de agenţii antrenaţi în combaterea terorismului biologic, îţi vei mobiliza voinţa să găseşti calea pentru a-ţi salva semenii de la moarte.

Dar te vei zbate mereu să regăseşti Atlantida, lumea pierdută în adâncuri..."




"O capcană, o partidă de cărți, un vals, un om gri, o spargere, un asasinat.

Un roman de spionaj în care cuceritoarea Minerva Tutovan intră în acțiune.

O poveste care are toate calitățile literaturii polițiste de cel mai înalt nivel.

O carte-puzzle, care nu lasă mintea în adormire.

O plăcere pentru imaginație și inteligență."


You May Also Like

0 comments