marți, 8 septembrie 2015

In curand la Editura ART & ARTHUR & PALADIN!

Cartea Pricoliciului este cel dintâi volum al trilogiei fantastice O istorie secretă a Ţării Vampirilor, o serie ce îşi propune să salveze mituri şi personaje sortite să dispară, dacă nu sunt povestite.

Uitaţi de toată lumea, Greuceanu, Pipăruş-Petru, Sfânta Miercuri, Ileana Cosânzeana sau Zmeul Tase au o viaţă banală care numai de basm nu este. În Ţara Vampirilor, vampirii sunt scoşi în afara legii, Împăraţii confundă prezentul cu trecutul, iar Preşedintele e speriat de o carte cu pagini albe care-i ameninţă viitorul.

Într-o lume în care se face contrabandă cu Apă Vie şi nu mai există fericire până la adânci bătrâneţi, Pricoliciul a uitat cine este. Nevoit să-şi părăsească grota, porneşte la drum şi ajunge să fie implicat în poveştile altora – iar în cele din urmă descoperă că nu poate scăpa de Sfârşit decât dacă înţelege în ce măsură se întreţese povestea lui cu iţele Basmului.

Vor urma: 

#2: Cartea Fetiţei Vampir 

#3: Cartea Călătorului




Numai carti bune! Le pun pe toate pe wishlist, insa cel mai curioasa sunt de cartile de la youngart, parca. Voi ce ziceti de aceste viitoare aparitii? Va face vreo una cu ochiul?

Diana

6 comentarii:

  1. Am tot auzit lucruri faine despre Al cincilea val, urmeaza sa o citesc cat mai curand si probabil ca o sa vreau apoi Marea nesfarsita :D. Celelalte nu prea ma atrag, sa fiu sincera :)

    RăspundețiȘtergere
  2. O istorie secretă a Ţării Vampirilor mi se pare o carte mai pentru copiluti si eu nu am mai citit de mult carti cu vampiri, dar pare interesanta ea asa.
    Daca apare al doilea volum inseamna ca trebuie sa-mi iau repede repede Al cincilea val, mai ales ca vreau sa citesc cartea inainte sa vad filmul <3 *can't wait*
    Si Vrăjitoarea de la Iazul Mierlei pare interesanta *am citit descrierea pe site* si are o coperta tare draguta, imi plac nunatele de mov ^^

    RăspundețiȘtergere
  3. Ador faptul că editura Art a traduce seria Al cincilea val, am peimul volum şi sper să mă apuc de el curând. ♥

    RăspundețiȘtergere
  4. OMG!!!....Marea nesfarsitaaa!!! De abia astept sa o am :3 , mai ales ca primul volum A.FOST.ATAT.DE.BUN!!! :> Sper ca "Marea nesfarsita" sa fie pe masura primului volum. ^-^

    RăspundețiȘtergere
  5. Marea Nesfarsita CLAR Si Vrajitoarea De La Iazul Mierlei ( Coperta Seamana Cu Numara Stelele De Lois Lowry )

    RăspundețiȘtergere
  6. Deci pot sa zic ca ador ideea cartii O istorie secreta a Tarii Vampirilor. Mi se pare foarte smechera.
    Cartea fetitei vampir , deasemenea pare interesant titlut si imi vin in minte multe posibilitati de povesti :D
    Si The grave yard book mi se pare super interesanta. Dupa coperta ai spune ca e carte ilustrata ceea ce m-ar incanta(Inca am suflet de copil, nu ma judecati :P )

    RăspundețiȘtergere

Your opinion matters!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...