March Wrap Up & April TBR

by - aprilie 02, 2016

Cu rușine vă spun că în luna martie nu am fost mai deloc productivă în ceea ce privește cititul. Deși la început de an am pornit în forță și am citit o grămada, deja încep să-mi pierd din elan. Dar nu-i nimic, căci mă pun pe piciore luna asta!

☆ MARCH WRAP UP ☆ 


* ordinea este aleatorie *
  1. Tuturor băieților pe care i-am iubit de Jenny Han - care da, nu e în poză pentru că împreună cu volumul doi a plecat într-o expediție la o colegă de-a mea :)) Dar da, cartea mi-a plăcut foarte mult și deși am început s-o citesc datorită teleconferinței cu autoarea, chiar nu regret că am pus mâna pe aceste cărticele.
  2. Tuturor băieților pe care i-am iubit #2 (P.S. Te mai iubesc și-acum) de Jenny Han - chiar dacă primul volum a fost mai drăgălaș, cred că acesta, cel de-al doilea, a fost mai puternic. Sunt multe scene feministe în carte și simt cum Lara Jean se maturizează puțin... sau încearcă s-o facă. Deși nu-s cea mai fericită de final și de acel cineva cu care a rămas Lara Jean, tot mi s-a părut o carte, o duologie, super care merită citită.
  3. Malad de Alexandru Voicescu - uhh, am o relație de ură-prietenie cu acestă carte. A început destul de plictisitor pentru mine și mi se părea că are nevoie de ceva mai mult dialog. Apoi pe la jumătate vine o chestie d-aia gen „blow mind” care mi-a plăcut și care cred că a făcut toată cartea căci spre final devine din nou plictisitoare și ciudățică. Mda, nu m-a prea dat pe spate cum aș fi vrut :/ Cred totuși că autorul poate să dea mai mult și sunt tare curioasă în privința viitoarelor sale cărți. Revin cu recenzia cărții curând ;)
  4. Grisha #1 (Regatul Umbrelor) de Leigh Bardugo - am încercat să citesc cartea asta pentru că se apropia teleconferința, iar eu nu voiam să merg ca o floricică și să nu știu despre ce se vorbește. Ei bine, cam așa am și ajuns să merg pentru că nu am reușit să avansez cu cititul ei. Sunt sigură că e o carte bună, dar sunt în faza aia în care vreau ceva ușor care se citește repede, iar Grisha mi s-a părut un pic prea complexă. Așa că am să revin la ea cu altă ocazie.
  5. 8pt #1 (Exilul) - știți că vă spuneam că „Deadpool Killustrated” m-a dat pe spate și că o să devină un reper în ceea ce privește universul benzilor desenate? Ei bine, se pare că mai sunt astfel de benzi - albume - care sunt de-a dreptul uau! Și Exilul se află printre ele. Am iubit ideea și grafica și abia aștept numărul viitor. Vă spun că merită fiecare bănuț!
  6. Foc și Piatră: Aliens #1 - am descoperit după că seria asta are o altă logică de citire. Mă rog, revistele trebuiesc citite în ordinea apariției și cum eu aveam două mi-am zis că-s chestii diferite. Ei bine sunt și nu prea. Prima dată trebuia să citesc Prometheus și d-asta am și întârziat cu recenzare ei. În orice caz, pot spune că mi-a plăcut. Nu a fost uau, dar mi-a plăcut și chiar stăteam cu sufletul la gură în timp ce citeam *.*
  7. The Amazing Spider-Man #4 - la fel de bună ca până acum, revistele cu Spiderman nu încetează să mă surprindă! Puteți să vedeți și voi din recenzie aici.
  8. Tiger Lily de Jodi Lynn Anderson - cartea. asta. e. pur. și. simplu. asdfghjkl. Peter Pan nu arăta așa în copilăria mea, okay :)) Și tare aș fi vrut să fie adevărat... Pe bune că e genială cartea și presimt că o sa-mi frângă inima, iar dacă face asta eu nu știu cum o să rezist *-* Trebuie s-o citiți ASAP!
  9. Tronul reginei Jinga de Alberto Mussa - mda, am uitat să-i fac poză :D Am încercat să citesc cartea asta și e super. Pe bune! Doar că m-am oprit la jumătate și am făcut o pauză super mare timp în care am început să citesc altceva. Am cam uitat detaliile și mi-am zis că trebuie să o citesc din nou de la capăt.
Da, par multe, dar dacă trag linie, am citit trei cărți și jumătate, un album și o bandă desenată. Cam slăbuț pentru mine :P

☆ APRIL TBR 


* ordine la fel de aleatorie *
  1. Tiger Lily de Jodi Lynn Anderson - pentru că sunt deja la jumate și zău că nu vreau să se termine, dar totuși vreau pentru că am atâââââtea cărți de citit...
  2. PAX #1 (Prăjina malefică) de Asa Larsson, Ingela Korsell & Henrik Jonsson - pentru că am seria asta pe wishlist încă de când a apărut și pentru că e foarte subțirică și probabil că o să termin într-o zi ambele volume.
  3. PAX #2 (Câinele demonic) de Asa Larsson, Ingela Korsell & Henrik Jonsson - din aceleași motive ca mai sus, plus că în ambele cărticele sunt și câteva pagini cu imagini, asemenea benzilor desenate. Me love it ^-^ !
  4. Diana cu vanilie de Diana Sorescu - pentru că abia am primit cartea asta și pentru că Diana Sorescu e un mister pentru mine - spre rușinea mea, chiar nu știu cine este :/ - și pentru că vreau să aflu mai multe despre ea.
  5. Tronul reginei Jinga de Alberto Mussa - pentru că luna asta chiar vreau să citesc cartea asta. E o carte bună, subțire și ușor de înțeles. De ce alte motive aș mai avea nevoie? :D
  6. Regina Roșie #1 de Victoria Aveyard - cum toatăăă lumea a tot vorbit despre cartea asta, chiar aș vrea să mă apuc de ea luna asta. Chiar dacă pare puțin intimidantă, scrisul e destul e mare, așa că nu cred c-o să am vreo problemă în a p termina - sau cel puțin în a o începe luna asta.
  7. Benzi desenate - chiar nu contează ce fel de benzi desenate sunt, cert e că trebuie să citesc din ele. S-au adunat îngrozitor de multe, iar eu am uitat complet de ele - așa se întâmplă când pui caietele de istorie, economie și alte alea peste ele :( - așa că îmi propun să fiu mai strictă cu mine și să îmi fac timp și pentru ele.
Am să încerc luna asta să mă țin de TBR, deși niciodată nu știi ce apare...

☆ BONUS ☆


Hahaaa, luna a trecut iar fără să mă uit la chestii. Daaar, am reușit să văd un film în martie *aplauze, confeti, tobe și alte cele :))* Este vorba despre o chestie antică numită Heathers din 1988 care a fost surprinzător de bun. Este vorba despre gașcă de fete populare numite toate trei Heaher, iar cea de-a patra, cățelușul lor, e Veronica (tipa de pe poster). Împreună cu iubitul ei, pune la cale o farsă pentru șefa grupului, dar nu s-au gândit niciodată că farsa lor poate deveni mortală. Aranjează totul ca un suicid și lumea pare să creadă asta. Ce-ar fi dacă toți oamenii care ți-ar face rău s-ar „sinucide” într-un final? Pentru anii '80, filmul ăsta mi se pare genial!



În materie de seriale, m-am lăsate de câteva, adică de Baby Daddy și 2 Broke Girls pentru că deja mă plictiseau și mă uitat mai mult din obligație la ele. Trist, dar luna asta s-a terminat li sezonul din Teen Wolf și trebuie să aștept până la vară să apară celălalt. Bine, nu-i așa de mult, dar s-a terminat așa de WTF încât zău că n-am răbdare până atunci :O Am continuat cu serialele mele de suflet, The Vampire Diaries, The Originals și The Fosters, precum și cu How to get away with murder care parcă nu mai e la fel de intrigant ca la început, dar rămâne la fel de îmbârligat. Oh, și mai e și Bates Motel de care presimt că o să mă las cât de curând...

Pentru luna aprilie, am să mă las de planuri în materie de filme și seriale și am să sper doar că o să apuc să văd ceva filme bune, vechi, în alte limbi în afară de engleză, poate chiar românești.

Cam astea sunt marile mele realizări :)) și viitoarele planuri. Voi ce ați citit/văzut și-mi recomandați? Ce plănuiți să citiți luna asta?






You May Also Like

1 comments

  1. Eu am început să citesc Mary Anne de Daphne du Maurier. Impresionantă cartea... Ți-o recomand cu plăcere!! :))

    RăspundețiȘtergere