luni, 25 iulie 2016

Recenzie „EU, EARL ȘI SFÂRȘITUL EI” de Jesse Andrews




• Despre autor 


Jesse Andrews este scriitor și muzician. A lucrat înainte ca scriitor de călătorii, ghid și recepționer la un hostel german pentru tineri. Jesse s-a născut și a crescut în Pittsburg, Pennsylvania și a absolvit liceul Schenley și Universitatea Harvard. A trăit de asemenea, în San Sebastian, Spania; Berlin, Germania; Boston, Massachusetts; și Brooklyn, New York, unde locuiește în prezent. Abia la facultate s-a sărutat cu o fată pentru mai mult de cinci minute. „Eu, Earl și sfârșitul Ei” este primul lui roman. Îl puteți găsi online la www.jesseandrews.com.




• Pe scurt 


Greg Gaines, un licean excentric, îşi propune să îşi petreacă ultimul an de liceu ascunzându-se în biroul profesorului de istorie şi făcând parodii nereuşite şi indecente după filme clasice ale cinematografiei internaţionale, împreună cu singurul lui prieten, Earl. Povestea capătă o nouă turnură atunci când mama lui Greg îi pune în vedere să lege prietenie cu o colegă de clasă, Rachel, diagnosticată cu leucemie, o boală necruţătoare. Este o poveste amuzantă şi emoţionantă despre o prietenie care se naşte în condiţiile deosebite între trei adolescenţi.




• Părerea mea •



Prima dată am văzut filmul și am ajuns la concluzia că nu-i ceva genial. Apoi mi-am zis să citesc și cartea, dar odată ce-mi făcusem o părere, era cam greu de schimbat...

Greg Gaines este genul de adolescent care vrea să treacă prin liceu invizibil. Îi știe pe toți și totuși nu cunoaște pe nimeni. Toți îl salută, dar nu-i sunt prieteni. Îi place să împartă tot liceul în grupuri și astfel îi e mult mai ușor să treacă neobservat. Pentru că nu se poate integra în gașce tipilor emo, a tocilarilor, a sportivilor sau a copiilor populari, Greg hotărăște că el e un copil fără grup, un outcast. Îl are doar pe Earl căruia îi spune „coleg de muncă” pentru că nu-i place să se refere la el ca la un prieten. În fond, el nu are prieteni. Și zice „coleg de muncă” pentru că împreună fac niște filme. Sunt remake-uri proaste după niște filme celebre. Și nu sunt proaste pentru că-s făcute de niște copii, ci pentru că nu au decor, anumite personaje lipsesc, iar povestea suferă schimbări majore. Așa se face că aceste remake-uri au ajuns să fie de fapt reinterpretări originale ale filmelor pe care băieții le-au văzut. Și deși pare ceva grozav, s-au hotărât să nu le arate cuiva vreodată.




Într-o zi, mama lui Greg îl anunță foarte îngrijorată că Rachel, o fată pe care Greg obișnuia s-o placă, s-a îmbolnăvit de leucemie. Și astfel, îl obligă pe acesta să-i facă o vizită. Ce-i drept, Greg nu a ținut legătura cu Rachel din... clasa a șaptea sau ceva. Iar acum i se pare foarte ciudat să apară la ușa ei și să-i spună cât de rău îi pare că are leucemie. Cumva, după multe încercări, cei doi ajung să se apropie, să se accepte și să petreacă timp împreună - deși în mare parte numai Greg vorbea, iar Rachel asculta, tușea sau râdea :D


Iar când starea ei de sănătate se agravează, Earl îi spune despre filmele pe care ei doi le fac. Ba chiar îi dă și câteva să le vadă și deși această idee nu-i surâde lui Greg, află că Rachel se dovedește a fi chiar o fană a filmelor lor stupide. Cine ar fi crezut... Și totuși, cum ai putea spune nu unei fete care urmează să moară?

Mi-a plăcut această carte pentru că nu e o poveste clasică de genul băiatul întâlnește fata, apoi se plac și rămân fericiți împreună până la adânci bătrâneți pentru că Rachel face cumva și scapă de leucemie. Nu. E o carte amuzantă, realistă cumva și într-un fel ciudată. Spun amuzantă pentru că de multe ori Greg se referă la el ca la o veveriță prin pădure. Se autoironizează și chiar insultă cititorul în încercarea sa de a termina de scris o „prostie de carte”. Cu toate acestea, Earl mi s-a părut mult mai amuzat și mult mai bine conturat decât în film (am citit câteva replici și în engleză și credeți-ma, sunt mult mai amuzante). Într-un final aceasta se dovedește a fi mai mult decât un băiat de culoare cu un anturaj dubios și asta mi-a plăcut mult. Sub orice carapace se ascunde ceva! Apoi zic realistă (cumva) pentru că discursul lui Greg e simplu și informal. Scrie ca și cum ar vorbi cu tot cu pauze și paragrafe în care ideile se repetă sau pur și simplu nu au sens. Simți cum personajul e mai mult decât un nume într-o carte. Și în final zic ciudată pentru că pe bune acum, dacă ați făcut cunoștință cu Greg, trebuie să știți că nu e nimic care să nu fie ciudat la el. De la tatăl său care vorbește cu pisica familiei ca și cum ar fi un om, până la replicile stupide pe care le spune în fața fetelor sau scenariile pe care și le face.



Într-un fel aș fi vrut mai mult de la acestă carte. Poate ca Greg să fie mult mai apropiat de Rachel (ca prieteni, zic), să nu fie atât de rece și indiferent în anumite situații (mai ales la final). Cu siguranță Earl rămâne personajul meu preferat din această carte, chiar dacă a fost mai mult secundar, episodic sau cum vreți să-i spuneți. Rachel mi s-a părut foarte ștearsă, dar asta probabil pentru că Greg a văzut-o așa. Cred că aș fi vrut finalul din film pentru că cel din carte mi s-a părut cam fad :/



Ce se întâmplă când Earl și Greg ajung cumva să se drogheze... din greșeală? Cum avansează leucemia lui Rachel? Cât de mult îi plac filmele făcute de cei doi? Când într-un final Greg hotărăște să-i facă un film lui Rachel, oare reușește să-l ducă la bun sfârșit? De ce se ceartă cu Earl? Cât de tare își neglijează Greg școala? Cum reacționează cei din jur când vine vorba de mersul la facultate? Unde ajunge relația dintre Rachel și Greg? Cum se termină totul? O carte ciudată despre Cat Stevens (pisica), un Greg panicat, Earl și o Rachel căreia îi plac pernele și remake-urile stupide. O poveste despre prietenie, liceu și finaluri-nu-prea-fericite pe care v-o recomand ca pe o lectură ușoară, amuzantă, relaxantă.

Sincer? Habar n-am despre ce dracu' vorbesc.



• Nota •

MI-A PLĂCUT








• Trailer •






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Your opinion matters!

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...